Deputatul Mihai Botez, inițiativă legislativă referitoare la nedepunerea rapoartelor de evaluare, anterior majorării impozitului datorat

0
454

Mihai Botez, deputat USR PLUS de Vaslui, a depus, ieri, o nouă inițiativă legislativă, care prevede înștiințarea proprietarilor de spații comerciale cu privire la nedepunerea rapoartelor de evaluare, anterior majorării impozitului datorat.

Astfel, dat fiind faptul că termenul între depunerea rapoartelor pentru actualizarea valorii clădirilor este de 5 ani, pot apărea omisiuni care se transformă în sancțiuni prin intermediul impozitelor mărite. Inițiativa legislativă dă posibilitatea cetățeanului de a repara o omisiune, iar sancțiunea cu un impozit mărit să fie evitată.

“Proiectul de lege pe care l-am depus astăzi (ieri, n.r.) susține principiul prevenției și al bunei credințe prezumate a cetățenilor în care eu vreau să cred și pe care aș vrea să-l promovez. De asemenea, îmi doresc o mai bună comunicare între autorități și cetățeni în spiritul bunei colaborări și nu doar al unor comunicări post factum și de regulă agresive”, a declarat deputatul Mihai Botez.

Proiectul a fost semnat de mai mulți parlamentari, în special parlamentari din Comisia de Politică Economică a Camerei Deputaților. “Cetățenii și mai ales contribuabilii din zona antreprenorială trebuie susținuți, și nu plimbați pe la autorități pentru diverse acte birocratice. Contribuabilii trebuie să aloce cât mai puțin timp și nervi în relația cu autoritățile pentru a se putea concentra pe bunăstarea lor și pe a crea valoare adăugată în economie”, a conchis Mihai Botez.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.