Conducerea AJOFM Vaslui a reluat întâlnirile cu angajatorii

0
324

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vaslui își propune organizarea unor întâlniri cu angajatorii interesaţi de serviciile şi măsurile de stimulare a ocupării forţei de muncă oferite de agenţie. O primă astfel de întâlnire a avut loc în data de 9 septembrie, în Sala mică a Cinematografului Victoria din Bârlad, angajatorii participanţi fiind informaţi în mod deosebit asupra facilităţilor ce pot fi obţinute prin apelarea la serviciile AJOFM Vaslui.

La eveniment au participat, din partea AJOFM Vaslui, Marian Roşca, director executiv, Laura Toporăscu, consilier EURES, Laurenţiu Fira, consilier superior,  Elena Ibănescu, șef birou ALOFM Bârlad, cât şi Daniel Onofrei, subprefectul judeţului Vaslui.

Evenimentul organizat de AJOFM Vaslui a avut loc în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, cu respectarea măsurilor de protecţie igienico-sanitare în contextul pandemiei provocate de COVID-19.

La întâlnire au participat peste 20 de angajatori iar principalele subiecte supuse dezbaterilor au vizat drepturile şi obligaţiile ce revin angajatorilor conform prevederilor Legii nr. 76/2002 – privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, dar şi unele măsuri active de protecţie socială adoptate în actualul context socio-economic pentru reducerea efectelor sociale negative determinate de răspândirea Coronavirusului Sars-Cov-2.

În cadrul dezbaterilor, s-a insistat în mod deosebit asupra comunicării şi identificării locurilor de muncă vacante, dar şi calificarea şomerilor în meserii necesare pe piaţa forţei de muncă. De asemenea, scopul acţiunii a constat şi în eficientizarea relaţiilor AJOFM Vaslui cu angajatorii în sensul de a fi găsite, prin colaborare, modalităţi de îmbunătăţire a situaţiei ocupării forţei de muncă în judeţ. Angajatorii prezenţi au fost informaţi cu privire la demersurile realizate de AJOFM Vaslui pentru identificarea de forţă de muncă în comunităţile rurale, prin încheierea de protocoale de colaborare cu primăriile din judeţul Vaslui. Feedback-ul primit din partea angajatorilor participanţi a fost unul pozitiv, aceştia manifestându-şi dorinţa ca instituţia să organizeze astfel de întâlniri în mod periodic sau ori de câte ori apar modificări şi noutăţi legislative în domeniul ocupării forţei de muncă, cât şi a unei burse a locurilor de muncă în luna octombrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.