Autoturism fără drept de circulaţie, descoperit în PTF Albiţa

0
313

Pe 7 septembrie, în jurul orei 11.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieși din ţară, S.V., cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 36 de ani, care conducea un autoturism marca Chrysler, înmatriculat în Belgia.

La controlul de frontieră, în urma verificării documentelor prezentate la control de S.V. pentru autovehiculul pe care îl conducea, polițiștii de frontieră au constatat că acesta are atribuite numere de înmatriculare provizorii, cu valabilitate limitată şi valabile doar pe teritoriul Belgiei. Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că nu avea cunoştinţă despre faptul că nu are drept de circulaţie pe drumurile publice din România. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul înmatriculat în alt stat care nu are drept de circulaţie în România, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.