Arme cu aer comprimat fără documente de transport, oprite la Albița

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița  efectuează cercetări cu privire la un bărbat cu cetăţenie moldovenească care intenționa să ajungă în Chişinău cu 26 pistoale cu aer comprimat fără să dețină documentele prevăzute de lege necesare transportului în cauză. Pe 15 aprilie, o echipă comună de control din cadrul PTF Albița descoperise 49.900 de cartușe letale, calibru 9 mm, fără a avea avizul de tranzit eliberat de către structurile Poliţiei de Frontieră, care aveau ca destinaţie aceeaşi firmă din Chişinău.

Pe 14 iulie, în jurul orei 7.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieși din ţară, cetățeanul din R. Moldova M.V., în vârstă de 40 de ani, conducând o autoutilitară marca MAN, cu destinația Chișinău, Republica Moldova. Cu ocazia controlului de frontieră, echipa comună de control, formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali, a constatat că  M.V. transportă 26 de cutii ce conțineau arme scurte tip pistol, de diferite calibre și diferite mărci. La faţa locului s-a prezentat o echipă formată din poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliței de Frontieră Huși şi S.A.E.S.P., din cadrul I.P.J.Vaslui. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că armele fac parte din categoria armelor neletale cu aer comprimat, pentru acestea fiind obligatoriu avizul de tranzit eliberat de către structurile Poliţiei de Frontieră.

Cu privire la cele constatate, M.V. a declarat că este angajatul unei societăţi care urma să transporte respectivele arme unei firme din Chișinău şi nu cunoştea faptul că pentru marfa în cauză era necesară obţinerea unor autorizaţii speciale.

Cu exact trei luni în urmă, pe 15 aprilie, echipa comună de control din cadrul PTF Albița descoperea 49.900 de cartușe letale, calibru 9 mm, fără a avea avizul de tranzit eliberat de către structurile Poliţiei de Frontieră şi care avea ca destinatar aceeaşi firmă din Chişinău. Armele au fost ridicate  în vederea continuării și definitivării cercetărilor.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată.

Polițiștii de frontieră recomandă participanţilor la traficul de frontieră respectarea legislației incidente privind regimul armelor și munițiilor.

 Legea nr. 117/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, art 126^1:

 (1) Tranzitul armelor, pieselor și munițiilor pe teritoriul României se efectuează în baza avizului de tranzit eliberat de către structurile teritoriale ale Poliției de Frontieră Române.

(2) Pentru obținerea avizului de tranzit, persoanele fizice sau persoanele juridice autorizate trebuie să prezinte documente din care să rezulte că accesul pe teritoriul statului de destinație este permis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.