Mii de vasluienii au nevoie de ajutor pentru a-și întreține familiile

Cu 7.662 de beneficiari în luna aprilie, județul Vaslui se află pe locul trei la nivel național la numărul de persoane care primesc alocații pentru susținerea familiei.  

Alocații pentru susținerea familiei au fost instituit de Legea nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei şi se adresează familiilor ce au în îngrijire copii şi realizează venituri mai mici de 530 de lei pe membru de familie. În luna aprilie a acestui an, la nivel național, alocaţiile pentru susţinerea familiei, plătite au totalizat 25,16 milioane de lei, suma medie pe beneficiar fiind de 168,09 lei, potrivit datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS).
Din cauza sărăciei, a lipsei investițiilor și a investitorilor care să ducă la creșterea veniturilor populației, județul Vaslui se remarcă la acest tip de ajutor social cu cel mai mare număr de beneficiari, raportat la populația totală. Dacă, în aprilie, erau înregistraţi, la nivel național, 149.732 de beneficiari ai acestui ajutor social, cei mai mulţi erau în judeţele Bacău – 9.207 și Suceava – 8.434, însă ambele județe au o populație totală mult mai mare decât județul Vaslui: Bacău – 616 mii, iar Suceava 637, față de Vaslui – 395. Astfel, cu ai săi 7.662, județul nostru are cel mai mare număr de beneficiari raportat la numărul total de locuitori. Cei mai puţini beneficiari erau în Bucureşti (221) şi judeţele Ilfov (804) şi Timiş (1.028).
Cea mai mare valoare a sumei medii plătite (drepturi curente) a fost înregistrată în judeţele Timiş – 203,82 lei, Braşov- 198,62 şi, Bihor – 186,79 lei, Bucureşti – 186,65 şi Arad – 186,33 lei.
Familiile care au în întreținere copii de vârstă şcolară, beneficiază de alocaţie în condiţiile în care copiii frecventează fără întrerupere cursurile unei forme de învățământ organizate potrivit legii, cu excepţia celor care le întrerup din motive medicale, şi nu înregistrează absenţe nemotivate în cursul unui semestru care să conducă la scăderea sub 8 a notei la purtare.

Pentru familiile care au în întreţinere copii de vârstă şcolară cu handicap grav sau accentuat şi care nu frecventează o formă de învățământ, organizată în condiţiile legii, alocaţia se acordă cu condiţia prezentării certificatului de încadrare într-un grad de handicap şi a dovezii eliberate de direcţiile de asistenţă socială, prin care se atestă faptul că respectivul copil nu poate fi înscris în nicio formă de învătământ, prevazută de lege.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.