Pentru a atrage investitori dispuși să dezvolte noi afaceri și să creeze locuri de muncă în orașul Negrești, autoritățile locale anunță că toate firmele interesate vor fi sprijinite prin ajutorul de minimis, mai exact prin scutirea de la plata impozitului pe clădiri / terenuri.
Pe 15 iunie, edilii orașului Negrești au anunțat, prin intermediul unui comunicat de presă publicat pe pagina de internet a Primăriei Negrești, că agenții economici care doresc să investească în oraș beneficiază de anumite facilități. Măsurile vizează stimularea investițiilor şi crearea de noi locuri de muncă pe raza orașului.
„Se aduce la cunoștința agenților economici că, la nivelul UAT Negrești, se află în desfășurare Schema de ajutor de minimis pentru stimularea investițiilor şi crearea de noi locuri de muncă pe teritoriul orașului Negrești. Ajutorul de minimis constă în scutirea de la plata impozitului pe clădiri și a impozitului pe teren pentru întreprinderile care: • efectuează o investiție inițială în orașul Negrești ce depășește echivalentul în lei a 50.000 euro; • după finalizarea investiției, asigură crearea unui număr de cel puțin 3 noi locuri de muncă. Scutirea la plată a impozitului pe clădiri și a impozitului pe teren se acordă pe o perioadă de până la 3 ani, pe baza criteriilor de acordare, fără a depăși termenul final al schemei de ajutor de minimis, 31.12.2023”, se spune în comunicat.
În continuare, se precizează care este condiția pe care trebuie să o îndeplinească firmele solicitante ale ajutorului de minimis pentru a fi eligibile. Concret, acestea nu trebuie să fi beneficiat în ultimii 2 ani fiscali și în anul fiscal în curs, fie din surse ale bugetului de stat sau ale autorităților locale, fie din surse comunitare, de ajutor de minimis, care, cumulat cu suma solicitată în proiect, să depășească echivalentul în lei a 200.000 euro, iar în cazul întreprinderii care activează în sectorul rutier a 100.000 euro.
„Totodată, se aduce la cunoștința celor interesați că Primăria Negrești dispune de terenuri și construcții / clădiri care pot fi concesionate / închiriate în totalitate sau pe loturi, la prețuri avantajoase, în condițiile legii, în următoarele locații: • teren în extravilan Parpanița, în suprafață totală de 33.316 mp, și structură metalică, în suprafață de 800 mp; • teren în intravilan, str. Ion Creangă, nr. 2, în suprafață de 3.474 mp, și 6 clădiri cu Scd 665 mp; • teren în intravilan, str. 1 Decembrie, nr. 55, în suprafață de 6.135 mp, și 9 clădiri cu Scd 1.013 mp. Pentru clădirile degradate sau fără toate utilitățile, tarifele de închiriere se reduc cu până la 50% pentru o perioadă de maxim 5 ani. Tarifele de pornire pentru organizarea licitațiilor sunt cele aprobate prin HCL nr. 42/2021. Relații suplimentare se pot obține la sediul Primăriei Negrești din str. Nicolae Bălcescu, nr. 1, la telefon 0235/457.679, interior 127, sau prin e-mail, la adresa itx@negresti.ro”, se mai precizează în comunicatul Primăriei Negrești.