Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pajiști, eroul neștiut al agriculturii vasluiene

0
1149

Vineri, 28 mai, la sediul Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pajiști (SCDP) Vaslui a avut loc a doua ediție a Zilei Porților Deschise. Dat fiind contextul epidemiologic, evenimentul s-a desfășurat online, însă acest lucru nu a afectat interesul oaspeților virtuali, care au fost numeroși și de o înaltă ținută academică.

Astfel, au răspuns invitației organizatorilor nume importante din agricultura românească, lista fiind deschisă de Valeriu Tabără, președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice “Gheorghe Ionescu – Sisești”. Fostul ministru al Agriculturii a vorbit la superlativ despre Stațiunea de la Vaslui, al cărei colectiv continuă să facă, în ciuda finanțării insuficiente, o impresionantă activitate de cercetare și dezvoltare pentru domeniul agricol, un model de bune practici în domeniu.

”Soluțiile pentru salvarea pajiștilor nu vin din politică și nu țin de deciziile administrative, ci ca urmare a muncii de cercetare; ele trebuie susținute cu soluții verificate în sistemele de cercetare. Nu putem face performanță și eficiență în agricultura României utilizând produse de cercetare de import. În agricultură noastră, tot ce înseamnă rentabilizarea sistemului, evident, în raport și cu natura, și cu ceea ce se cere – particularitățile din fiecare zonă -, nu se poate face fără a beneficia de soluțiile venite din sistemul nostru de cercetare”, a subliniat Valeriu Tabără.

Stațiunea de la Vaslui, a mai arătat președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice “Gheorghe Ionescu – Sisești”, (…) este una dintre puținele (din țară, n.r.) care face și ameliorare, și protejare soluri, și tehnologie, și semințe. Sincer, vă felicit pentru tot ce faceți și salut, de asemenea, colaborarea susținută pe care o aveți cu Universitatea de la Iași”, a mai arătat Valeriu Tabără.

Evenimentul a fost onorat și de prezența online a reprezentantului MADR, ministrul secretar de stat Marius Micu, care, după ce a evidențiat importanța pajiștilor din România, proiectele susținute de MADR prin Programul ADER, și-a exprimat susținerea pentru finanțarea, pe viitor, a domeniului, implicit și a SCDP Vaslui, având în vedere că speciile studiate aici au și vor avea un rol important în punerea în practică a Pactului Verde al UE (Green Deal).

Evenimentul ”Ziua Porților Deschise” la SCDP a fost onorat de mulți universitari de prestigiu din țară, alături de care au avut intervenții oficiali locali și județeni. Unul dintre aceștia a fost prefectul județului Vaslui, Marcel Lăudatu, care a fost încântat de acțiune și a spus că se va implica în rezolvarea problemelor de fond funciar al Statului aflat în administrarea Stațiunii de la Vaslui. De asemenea, la eveniment a participat și primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl, care a făcut și o promisiune: ”Să nu vă faceți probleme, în perioada următoare, vom clarifica situația patrimoniului Stațiunii”.

Cercetarea trăiește!

Colectivul SCDP Vaslui, condus de director ec. Simona Dumitriu, se mândrește la nivel național cu cercetători de prim rang, între care se distinge dr. ing. Doina Silistru, cercetător științific gradul I.

”Am pus mult suflet, m-am zbătut pentru a păstra această stațiune, singura rămasă din cele patru care existau la nivel național. Ca om politic, am militat pentru susținerea cercetării științifice, în general, și în agricultură, în special. Cei care fac politicile agricole și cei care lucrează pământul trebuie să-și dea mâna, pentru binele tuturor, fiindcă, practic, pajiștea reprezintă viața”, a spus Doina Silistru.

”Zona aceasta a silvostepei Moldovei este una aparte, o zonă cu un climat special, arid, în care verile sunt foarte călduroase, precipitațiile sunt foarte puține și foarte prost distribuite. Ca atare, găsirea unor soluții concrete, obținerea unor soiuiri de la specii adaptate acestei zone, nu era numai important, ci obligatoriu să se facă. Iar acest lucru se face de către Stațiunea de Cercetare de la bun început, încă de la crearea ei. Are în portofoliu crearea a trei specii importante, poate cele mai bune specii care sunt acum adaptabile acestei zone, care reușesc să rezolve o parte din problema acestor pajiști”, a spus Costel Samuil, profesor universitar și secretar științific al SCDP Vaslui.

SCDP Vaslui se mândrește cu o serie soiuri de graminee și leguminoase perene create aici, prin munca dr. ing. Doina Silistru și a echipei ei fiind create și omologate opt noi soiuri de plante destinate refacerii pajiștilor, cinci dintre ele fiind deja brevetate. Pentru ultimul dintre acestea, sparceta Sersil, Doina Silistru a primit brevetul de invenție.

Concluzia evenimentului este evidentă: la Vaslui, cercetarea trăiește, dar, a subliniat Simona Dumitriu, SCDP are nevoie în continuare de susținerea financiară de la bugetul de stat, pentru achiziția de utilaje agricole moderne, care să asigure transferul rezultatelor cercetării științifice în practică. Totodată, directorul SCDP Vaslui a arătat că o finanțare sporită va facilita demersurile pe care cercetătorii le fac ”(…) pentru a oferi fermierilor, crescătorilor de animale din această zonă un material genetic de calitate”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.