Licitație pentru întreținerea spațiilor verzi ale CJ Vaslui

Consiliul Județean pune „la bătaie” suma de 69,9 mii lei, în cadrul unei licitații publice care are ca scop angajarea unei firme care să se ocupe de întreținerea spațiilor verzi la obiectivele aflate în proprietatea sa.

Pentru întreținerea spațiilor verzi aferente obiectivelor Garajele ale Consiliului Județean (CJ) Vaslui, de pe strada Delea, Poligonul Delea, de pe aceeași stradă, Poligonul din comuna Muntenii de Jos, Spitalul Carol I din comuna Ghermănești și Monumentul ecvestru din satul Băcăoani, comuna Muntenii de Jos, CJ Vaslui organizează licitație publică pentru găsirea unei firme care să se ocupe de această activitate.

În joc este suma de 69,9 mii lei și, așa cum se spune în caietul de sarcini, spațiile verzi ce necesită întreține sunt constituite din alei, suprafețe gazonate, garduri vii și arbuști. Se caută „operatori economici ce dispun de o dotare minimă de personal, utilaje și unelte”.

Activitatea acestora ar urma să presupună tunsul gazonului și cosirea ierbii, greblatul manual al spațiilor verzi, toaletarea arbuștilor, însămânțare, văruit borduri și copaci, ierbicidare și altele.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 12 aprilie 2021, iar aceste oferte se depun la sediul instituției. Mai multe informații se găsesc pe siteul instituției.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.