O victimă a accidentului de pe DE 581, transferată de la Bârlad la Chișinău!

0
1880

O femeie de 38 de ani, internată în urmă cu câteva zile în Spitalul „Elena Beldiman” Bârlad, a fost transferată la un spital din Chișinău, Republica Moldova. Pacienta este una din cele cinci victime ale accidentului rutier de săptămâna trecută, care a avut loc pe DE 581, aproape de Pensiunea Mira, și a fost transportată cu un echipaj SMURD din țara vecină. Înainte de transfer însă, pentru că a suferit multiple leziuni serioase la nivel abdominal și a avut hemoragie internă, femeia a fost operată pentru a fi stabilizată și a suporta drumul.

Oficialii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) al Ministerului Afacerilor Interne din Republica Moldova au anunțat că, pe data de 15 februarie, un echipaj al Serviciului Mobil de Reanimare și Descarcerare (SMURD) din cadrul IGSU a efectuat o nouă operațiune transfrontalieră terestră. Concret, echipajul a preluat o pacientă în vârstă de 38 de ani, internată în Spitalul Municipal de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad, și a transportat-o la un spital din Chișinău, Republica Moldova. Potrivit reprezentanților IGSU din țara vecină, echipa de medici și paramedici a preluat pacienta cu o ambulanță de terapie intensivă mobilă și a adus-o în siguranță în capitala Republicii Moldova.

„Pe parcursul drumului, pacienta a fost strict monitorizată de medicii și paramedicii SMURD din Republica Moldova, fără ca aceasta să suporte complicații. Femeia a suportat politraumatism după ce a fost implicată într-un accident de circulație petrecut în România, pe data de 11 februarie. La Chișinău, aceasta urmează să primească îngrijirile de rigoare pentru recuperare”, au precizat reprezentanții IGSU din statul vecin.

Potrivit acestora, de la începutul anului 2021, aceasta este a treia intervenție transfrontalieră SMURD realizată pentru cetățenii Republicii Moldova.

În ceea ce privește accidentul de circulație în care a fost implicată femeia de 38 de ani, este vorba despre un impact frontal între două mașini, produs joi, 11 februarie, la ora 15.32, pe DE 581, pe raza localității Zorleni, aproape de Pensiunea Mira. Accidentul s-a soldat cu cinci victime, dintre care două au necesitat descarcerarea. Polițiștii rutieri au stabilit că un autoturism înmatriculat în Vaslui, ce circula pe direcția Bârlad – Vaslui și în care se aflau trei bărbați, a pătruns pe contrasens, izbindu-se violent de o mașină înmatriculată în București, care circula pe direcția Vaslui – Bârlad și în care se aflau un bărbat și o femeie, respectiv șoferul de 39 de ani, din Vaslui, și soția lui, de 38 de ani, din Republica Moldova. Aceștia din urmă au fost aduși la Spitalul de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad cu leziuni serioase, ce au necesitat intervenția de urgență a medicilor chirurgi bârlădeni.

„Pacienta cu domiciliul în Republica Moldova a fost diagnosticată cu: «politraumatism prin accident rutier, traumatism toraco-abdominal, cu rupturi multiple de mezenter, ileon și cec, cu hemiperitoneu, cu ruptură de mușchi drepți abdominali și oblici și hemiabdomen drept, fractură cu tasare corp vertebral L3 și traumatism cranio-cerebral». A intrat direct în sala de operație, intervenția chirurgicală care a durat în jur de trei ore fiind efectuată de doctorii Georgel Oanea și Dragoș Diaconu. I s-a făcut și o transfuzie de circa un litru de sânge, iar intraoperator s-a evidențiat 1,1 litri de sânge (hemoragie internă, n.r.). Testul COVID-19 fiind negativ, s-a așteptat stabilizarea pacientei, după care a putut fi transferată la domiciliu pentru continuarea tratamentului. Și soțul ei, în vârstă de 39 de ani, a ieșit negativ la testul rapid pentru depistarea COVID-19, iar alcoolemia în sânge era zero. Diagnosticul pus în cazul său este următorul: «policontuzii prin accident rutier, fractură apofiză transversală dreaptă, corp vertebral L1, fracturi costale C6 și C8 și traumatism toraco-abdominal». El fiind medic și mai având un frate, a luat decizia de a pleca acasă”, ne-a declarat dr. Vladislav Afteni, coordonatorul activității medicale din spitalul bârlădean.

Tot la Bârlad și tot cu răni care i-au pus viața în pericol a fost adus și unul din cei trei ocupanți ai mașinii de Vaslui, în speță șoferul de 47 de ani, din comuna Ivești. Concret, acesta a fost diagnosticat de medicii bârlădeni cu „politraumatism prin accident rutier, traumatism cranio-cerebral, fractură parietală stângă, plăgi contuze la nivelul osului parietal, traumatism cranio-facial, plăgi contuze submandibulare”, leziuni ce i-au fost toaletate și suturate la camera de gardă. De asemenea, a fost diagnosticat cu „fracturi costale multiple pe partea dreaptă, volet costal drept și insuficiență respiratorie”, motiv pentru care i-a fost aplicat un bandaj special, dar și cu „fractură humerus stâng și drept, fractură clavicula stângă, fractură femur drept, fractură deschisă femur stâng, fractură peroneu stâng, fractură tibie dreaptă și fractură calcaneu stâng”. După ce a fost toaletat chimic și i-au fost pansate plăgile, iar oasele rupte i-au fost ghipsate, pacientul a fost transferat la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Spiridon” Iași pentru îngrijiri de specialitate. Evident, după ce a fost stabilizat întâi de medicii bârlădeni și s-a primit avizul pentru dirijarea la un centru universitar din Iași.

Ceilalți doi pasageri din mașină, respectiv doi bărbați din comuna Zorleni (tată – 60 ani și fiu – 34 ani) au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, tot în stare gravă.

De menționat că, dată fiind gravitatea accidentului și faptul că au rezultat mai multe victime, autoritățile au declanțat Planul Roșu de Intervenție, la fața locului fiind trimise cinci echipaje medicale, dintre care patru ambulanțe din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Vaslui – substația Bârlad, și o ambulanță SMURD de tip C1 (Terapie Intensivă Mobilă – TIM) din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui, două echipaje pentru descarcerare și mai multe echipaje de poliție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.