Mandate de executare puse ”instant” în aplicare

0
415

În cadrul activităţilor operative desfăşurate zilele trecute, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Vaslui au pus în aplicare două mandate de executare a unor pedepse cu închisoarea.

Astfel, miercuri, 10 februarie, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Vaslui din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, sprijiniți de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui, au căutat și depistat pe raza localității Albești, comuna Albești, un bărbat în vârstă de 43 de ani, domiciliat în localitate. Pe numele acestuia, în chiar ziua respectivă, Judecătoria Vaslui a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pentru o perioadă de 2 ani și 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunilor de ”conducere a unui vehicul fără a poseda permis de conducere” și ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”. Infracțiunile au fost săvârșite în luna noiembrie 2018, ambele în stare de recidivă post-executorie. Persoana a fost condusă de către polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Vaslui la Penitenciarul Vaslui, în vederea executării pedepsei dispuse de către instanța judecătorească.

O zi mai târziu, în data de 11 februarie, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Vaslui din cadrul Poliției Municipiului Vaslui au căutat și depistat pe raza localității Deleni, un bărbat în vârstă de 36 de ani, domiciliat în municipiul Vaslui, pe numele căruia, în aceeași zi, Judecătoria Vaslui a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pentru o perioadă de 9 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de ”mărturie mincinoasă. Și această persoană a fost condusă de către polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Vaslui și încarcerată la Penitenciarul Vaslui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.