Elevii cu simptome, testați la școală pentru COVID-19

0
1048

Nu mai puțin de 21.300 de teste antigen SARS-CoV-2 au fost repartizate județului Vaslui pentru testarea rapidă a elevilor și profesorilor ce prezintă simptome specifice infecției COVID-19. Copiii vor putea fi testați numai cu acordul scris al părinților.

Pe 5 februarie, Raed Arafat, secretar de stat și șef al Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, a emis un ordin privind aprobarea repartiției unor tipuri de materiale și echipamente destinate triajului epidemiologic în unități școlare. Potrivit acestuia, în total, la nivel național, vor fi distribuite 1.387.100 de teste antigen SARS-CoV-2 pentru testarea elevilor reîntorși în bănci pentru cursurile celui de-al doilea semestru. Din total, 21.300 de teste rapide sunt destinate elevilor din județul Vaslui.

După cum se arată în respectivul ordin, produsele menționate se transferă, fără plată, pe bază de proces verbal de predare – primire încheiat între conducătorii unităților menționate în anexa la prezentul ordin și conducătorul Direcției de Sănătate Publică (DSP) județeană. De asemenea, se precizează că testele se vor repartiza de către DSP județeană către unitățile școlare din județ, astfel încât ordinul să poată fi pus în aplicare chiar în ziua în care a fost emis, adică 5 februarie.

Astfel, așa cum se arată în anexă, cele 21.300 de teste antigen destinate elevilor din județ au fost distribuite în primă fază astfel: 9.100 la Unitatea de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui, 3.600 la Spitalul Municipal de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad, 2.000 la Direcția de Sănătate Publică Vaslui și 6.600 la Serviciul de Ambulanță Județean Vaslui.

În Ordinul nr. 3235/93/2020 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților / instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, emis de Ministerul Sănătății și Ministerul Educației, se precizează că elevii care prezintă simptome specifice infecției la școală vor putea fi testați numai cu acordul părinților.

„În cazul în care elevii prezintă în timpul orelor de curs stare febrilă sau altă simptomatologie specifică infectării cu SARS-CoV-2, se aplică protocolul de izolare. În cazul în care există un consimțământ informat și semnat al părintelui / tutorelui legal cu privire la acordul de recoltare a probelor de exudat nazofaringian în vederea testării elevilor simptomatici, aceștia vor putea fi testați, într-o primă fază, cu teste antigen rapide, în cadrul cabinetelor medicale. Elevul care a împlinit vârsta de 18 ani va semna consimțământul personal. Toate testele rapide efectuate în cabinetul medical școlar de la nivelul unității de învățământ vor fi raportate către Direcția de Sănătate Publică județeană în maximum 24 de ore. Dacă părintele / tutorele legal nu își exprimă acordul pentru testare, în cazul existenței unor simptome specifice, precum și în cazul în care nu există cabinet medical în unitatea școlară, acesta va lua legătura cu medicul de familie în vederea stabilirii pașilor următori”, se menționează în ordinul comun al celor două ministere.

Tot în actul normativ publicat în Monitorul Oficial nr. 122 din 5 februarie 2021 se precizează și că testarea cu teste antigen rapide se recomandă și cadrelor didactice și altor angajați ai unității școlare simptomatici, a căror simptomatologie de boală debutează în timpul orelor de curs, dar și colegilor cazurilor confirmate atât elevi (colegi de clasă), cât și cadre didactice / personal auxiliar din unitatea de învățământ (inclusiv celor asimptomatici), imediat după confirmarea primului caz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.