Un nou serviciu electronic, la dispoziția contribuabililor: programarea online

0
597

Ministerul Finanțelor Publice, prin Centrul Național pentru Informații Financiare, și ANAF au colaborat la dezvoltarea și implementarea unui nou serviciu electronic, Programarea online, prin intermediul căruia contribuabilii se pot programa online pentru întâlnirea cu un inspector fiscal.

Serviciul de programări online este o disponibil pe site-ul www.anaf.ro, la rubrica Servicii online, poziția 5, unde contribuabilii se pot programa atât pentru întâlnirea cu un inspector ANAF, cât și pentru identificarea vizuală on-line în vederea aprobării înregistrării în Spațiul Privat Virtual. De asmenea, serviciul este disponibil și în Spațiul Privat Virtual. Pentru o scurtă perioadă de timp serviciul a fost în faza de testare, la DGRFP Galați, iar rezultatele proiectului pilot au determinat stabilirea oportunității extinderii acestuia.

Astfel, contribuabilii persoane fizice și persoane juridice se pot programa on-line la sediile Administrațiilor Județene ale Finanțelor Publice și la Administrațiile Sectoarelor 1 – 6 ale Finanțelor Publice.

Contribuabilii, în funcție de problematica fiscală, vor fi primiți de funcționari fiscali în funcție de domeniul selectat, personal care aparține următoarelor structuri din cadrul unităților fiscale:

– declarații fiscale persoane fizice;

– declarații fiscale persoane juridice;

– evidență pe plătitor persoane fizice;

– evidență pe plătitor persoane juridice;

– avize și autorizații (case de marcat);

– executare silită persoane fizice;

– executare silită persoane juridice;

– cazier fiscal;

– asistență contribuabili;

– evitarea dublei impuneri.

Serviciul de programare online este pus la dispoziția contribuabililor pentru aspecte ce nu necesită timp îndelungat de soluționare, timpul alocat fiecărei programări fiind de maximum 30 de minute.

În cazul în care contribuabilii întârzie sau nu se prezintă conform programării, aceștia vor fi preluați în limita timpului ce le-a fost alocat (în intervalul celor 30 de minute, conform programării).

Având în vedere contextul pandemic, accesul contribuabililor va fi permis numai după ce s-a efectuat operațiunea de termometrizare și doar dacă aceștia poartă mască de protecție (care să acopere gura și nasul). În situația în care contribuabilii nu îndeplinesc aceste condiții vor fi informați că întâlnirea se anulează și că este necesară reprogramarea acesteia cu respectarea condițiilor mai sus menționate.

Precizăm că, pentru primirea contribuabililor pe bază de programare, în incinta unităților fiscale sunt amenajate încăperi dedicate, de regulă în apropierea punctelor de acces în sedii, astfel încât să se limiteze pe cât posibil contactul dintre vizitatori si personalul ANAF. De asemenea, la nivelul fiecarui sediu ANAF au fost organizate sensuri de intrare/ieșire dedicate acestor spații, precum și montarea de indicatoare privind păstrarea distanței de doi metri.

Ministerul Finanțelor Publice urmărește dezvoltarea unui parteneriat corect între Agenția Națională de Administrare Fiscală și contribuabili, prin acordarea unor servicii complete, moderne și accesibile. În acest context, MFP, prin CNIF, și ANAF colaborează permanent pentru a implementa servicii electronice menite a facilita îndeplinirea obligațiilor declarative și de plată ale contribuabililor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.