Preoții vasluieni vor primi broșura „Vaccinarea împotriva COVID-19 în România – Gratuită, Voluntară, Sigură”

0
563

Episcopia Huşilor va distribui broşura informativă „Vaccinarea împotriva COVID-19 în România – Gratuită, Voluntară, Sigură”, în toate parohiile din județ. Episcopia a precizat însă că decizia privind vaccinarea aparține preoților.

Personalul clerical și neclerical din subordinea Episcopiei Hușilor va lua decizia de a se vaccina sau a nu se vaccina în cunoștință de cauză. Este ceea ce își dorește Episcopia atunci când a luat decizia de a distribui broşura informativă „Vaccinarea împotriva COVID-19 în România – Gratuită, Voluntară, Sigură” în toate parohiile din județ.

„Episcopia Huşilor a primit broşura informativă cu titlul: ”Vaccinarea împotriva COVID-19 în România – Gratuită, Voluntară, Sigură”, care este documentul oficial al Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 în România. Vom transmite această broşură informativă către personalul clerical şi neclerical, astfel încât ei să aibă acces la informaţiile şi clarificările oferite de specialişti, pentru a putea decide în cunoştinţă de cauză dacă doresc să se vaccineze. Nu avem calificarea şi nici autoritatea de a oferi un alt tip de informaţii credibile, de natură medicală, ştiinţifică, în această speţă, aceasta fiind exclusiv misiunea specialiştilor în domeniu şi a cadrelor medicale, singurele care se pot exprima în cunoştinţă de cauză, şi deci, convingător”, au comunicat reprezentanţii Episcopiei Huşilor.

Ei au precizat, în același timp, că opţiunea pentru vaccinare rămâne „o decizie din sfera vieţii personale, în urma informării din surse sigure, credibile, validate instituţional”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.