Noi schimbări în învățământul vasluian!

0
1274

În urmă cu două săptămâni, urmare a încetării contractului de management încheiat în urmă cu 4 ani, nu mai puțin de 94 de conducători ai unităților școlare au stat cu „sabia lui Damocles” deasupra capului, două treimi dintre ei fiind însă reconfirmați în funcții, grație rezultatelor obținute în ultima perioadă. În aceste zile, le expiră mandatele de management și altor 6 conducători de instituții de învățământ, sperându-se ca, și de această dată, să nu primeze, la numirea noilor directori, interesele politice, în detrimentul indicilor de performanță…

În plină pandemie de SARS Cov 2, de parcă nu erau destule provocări în asigurarea accesului la educație al elevilor, a apărut și problema expirării mandatelor de director sau director adjunct la mai bine de jumătate dintre instituțiile de învățământ din județul Vaslui. Condițiile speciale în care ne aflăm au făcut ca numirea noilor directori de școli, licee sau grădinițe să se facă fără concurs, doar pe baza evaluării activității solicitanților, care au depus doar un acord de principiu, urmând ca aceștia să aibă mandat până la sfârșitul acestui an școlar sau până la organizarea unui concurs în acest sens. La nivelul județului Vaslui, au fost anunțate nu mai puțin de 94 de posturi de directori sau directori adjuncți al căror mandat expira începând cu data de 9 ianuarie. Organizarea concursulu de ocupare a acestor posturi, prin numire prin detașare în interesului învățământului, s-a dovedit a fi o mare provocare pentru conducătorii învățământului vasluian, regulile în acest sens fiind schimbate din mers, din cauza pandemiei. Până la urmă, doritorii care voiau să acceadă într-o funcție de conducere a unei unități de învățământ nu au mai trebuit să depună dosare sau să participe la vreun concurs, fiind necesară doar depunerea unui acord de principiu din partea solicitantului. Până la urmă, se pare că a primat interesul procesului de învățământ, în detrimentul celui politic, astfel că două treimi dintre foștii conducători ai unităților de învățământ și-au păstrat posturile, cel puțin până la sfârșitul acestui an școlar sau până se va organiza un concurs. Totuși, au fost făcute și unele schimbări pe criterii politice, o statistică în acest sens fiind mai mult decât elocventă. Astfel, din totalul de 37 de directori sau directori adjuncți schimbați din funcție la începutul acestui an, 12 persoane erau membri sau simpatizanți ai PSD. În schimb, din cei 35 de directori ai instituțiilor școlare nou numiți, nu mai puțin de 25 de persoane sunt fie membri PNL, fie rude sau afini ai acestora!

Zilele trecute, conducerea ISJ Vaslu a anunțat vacantarea pentru alte 6 noi posturi de director sau director adjunct, ale căror mandate expirau pe 20 ianuarie. Este vorba de posturile de director al Liceului Teoretic „Emil Racoviță” din Vaslui și cel al Școlii Gimnaziale „Ștefan Ciubotărașu” din Lipovăț, și de posturile de director adjunct al Școlilor Gimnaziale „Episcop Iacov Antonovici” și „George Tutoveanu”, din Bârlad, dar și ai liceelor tenologice „Ion Mincu” din Vaslui și „Ghenuță Coman” din  Murgeni. Și pentru aceste posturi, este destulă transmiterea acordului de principiu al candidaților, scanat în format PDF, la adresa de mail a ISJ Vaslui, sau în format letric la secretariarul instituției, până cel târziu 25 ianuarie, ora 16.30. Rămâne de văzut dacă Consiliul de Administrație al ISJ Valui va respecta condițiile de performanță, impuse candidaților, sau numirile se vor face pe criteriii politice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.