În județul Vaslui, ritm crescut de vaccinări împotriva Covid 19. Vaccinări chiar și în weekend!

0
385

Conform unei situații transmise de DSP Vaslui, până pe 12 ianuarie, la nivelul județului au fost deja vaccinate 1.360 de personae, în marea lor majoritate cadre medicale implicate în lupta împotriva SARS Cov 2. Ritmul de vaccinare aproape s-a dublat față de debutul campaniei, data de 4 ianuarie, și, fapt îmbucurător, aceasta a continuat chiar și în zilele de sâmbătă și duminică, când au fost vaccinate 240 de persoane. În curând, ar urma să debuteze cea de-a doua etapă a campaniei de vaccinare, în care vor fi mai multe locații și puncte de lucru, inclusiv mobile, pentru imunizarea a cât mai mulți vasluieni dintre cei considerați ca făcând parte din grupurile de risc.

Concomitent cu diseminarea informațiilor privind importanța vaccinării împotriva SARS COV 2, DSP Vaslui a prezentat situația la zi a acestei campanii drulate a nivelul județului. La acest moment, ne aflăm în prima etapă a Campaniei derulate la nivel național, destinată personalului medico-sanitar și personalului care deservește activități critice. Până acum, conform unei informări transmise de către DSP Vaslui, au fost deja vaccinate 1.360 de personae, în marea lor majoritate cadre medicale implicate în lupta împotriva SARS Cov 2, în cele 5 centre special înființate în acest sens, la nivelul unităților spitalicești din Vaslui, Bârlad, Huși, Murgeni și de la Centrul de Revitalizare Corporală și Loisir Bârlad. Ritmul de vaccinare a crescut de la circa 120 de persoane zilnic, la debutul campaniei, până la 220 de persoane imunizate în cursul zilei de luni, 11 ianuarie. Fapt îmbucurător, vaccinul împotriva SARS Cov 2 a fost administrat inclusiv în zilele de weekend, 200 de doze, vineri, 8 ianuarie, 135 de doze, sâmbătă, 9 ianuarie, și 105 doze, duminică, 10 ianuarie. În următoarele zile se așteaptă demararea celei de-a doua etape de vaccinare, destinată populaiei cu rise ridicat – vârstnici și persoane cu boli cronice, precum și lucrătorilor care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale. În această a II-a etapă, în județul Vaslui  vor fi deschise 15 puncte de vaccinare, în 8 centre din Vaslui, Bârlad, Huși, Negrești și Murgeni, și, odată cu suplimentarea numărului de doze livrate României și ulterior distribuite în teritoriu, este de așteptat ca ritmul vaccinărilor să crească.

În această a doua etapă, care teoretic ar urma să demareze la sfârșitul acestei săptămâni, va fi vaccinată populația cu risc ridicat, între aceștia, prioritate vor avea adulții cu vârsta peste 65 de ani, persoane aflate în evidență cu boli cronice, indiferent de vârstă, în funcție de indicațiile vaccinurilor utilizate. Astfel, sunt cuprinși în această categorie persoane suferind de boli cronice cum ar fi diabet zaharat, obezitate, boli metabolice, inclusiv congenitale, afecțiuni cardio-vasculare, afecțiuni renale, afecțiuni oncologice, afecțiuni pulmonare, afecțiuni neurologice, inclusiv sindromul Down, afecțiuni hepatice moderate ori severe, afecțiuni autoimune, HIV/SIDA. De asemenea, sunt cuprinși în această etapă lucrătorii care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale: personal cheie pentru funcționarea instituțiilor statului și instituții subordonate acestora, personalul din domeniul apărării, ordinii publice, siguranței naționale și a autorității judecătorești, personalul din sectorul economic vital, dar și personalul din cadrul unităților de procesare, distribuție și comercializare a alimentelor de bază și anume: panificație, lactate, carne, fructe și legume. Tot în această a II-a etapă vor fi imunizați lucrătorii din cadrul uzinelor de apă, epurare, transport și distribuție apă, din centralele electrice și din domeniul producției, transportului și distribuție curentului electric, a gazelor naturale, a combustibililor lichizi și solizi, din cadrul unităților de productie, transport si distribuție medicamente și materiale sanitare, transport de persoane și mărfuri, comunicații, inclusiv personalul din serviciul de telecomunicații speciale, radio și televiziuni naționale. Tot în această a II-a etapă urmează a fi imunizați personalul din unitățile de învățământ și creșe, personalul poștal și din servicii de curierat, personalul cultelor religioase, angajații din mass media care desfășoară activități cu risc crescut de expunere la infecția cu SARS COV 2, dar și personalul din domeniul salubrității și deșeurilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.