Hoț cu repetiție, pus sub control judiciar

0
301

Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vaslui din cadrul Poliției Municipiului Vaslui au probat activitatea infracțională a unui tînăr în vârstă de 19 ani, din Tăcuta, bănuit de comiterea a două infracțiuni de furt calificat.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii vasluieni au stabilit că, în perioada 30 decembrie 2020 – 8 ianuarie 2021, pe timpul nopții, tânărul bănuit de comiterea infracțiunilor ar fi pătruns, prin efracție, în interiorul unui spațiu comercial din Tăcuta, de unde a sustras sume de bani și țigarete. Prejudiciul cauzat în urma săvârșirii infracțiunii este estimat la 9.500 de lei. În urma probatoriului administrat, poliţiştii l-au reținut pe tânăr pentru o perioadă de 24 de ore, ulterior acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, care a luat față de acesta măsura preventivă a controlului judiciar, pentru 60 de zile. Cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea probării întregii activități infracționale a tânărului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.