Centrul de vaccinare anti Covid de la Școala 8 Bârlad este funcțional

0
1684

Peste 156.000 lei a cheltuit Primăria Bârlad pentru dotarea cu tot ce trebuie pentru buna funcționare a centrului de vaccinare anti Covid amenajat în incinta sălii de sport a Școlii „Episcop Iacov Antonovici”. Acesta este funcțional de luni, însă, deocamdată, au fost deschise doar două din cele patru cabinete destinate persoanelor incluse în a doua etapă de vaccinare.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Vaslui a stabilit, pe 11 ianuarie, care sunt spațiile unde se vor organiza activitățile centrelor de vaccinare la nivelul județului pentru desfășurarea campaniei naționale de vaccinare anti Covid-19, în etapa a doua, ce vizează imunizarea populației de risc. Este vorba despre spații amenajate în toate cele cinci localități urbane ale județului: Vaslui – Clubul Pensionarilor (două cabinete); Bârlad – sala de sport a Școlii „Episcop Iacov Antonvici” (patru cabinete) și Centrul de Revitalizare Corporală și Loisir (un cabinet); Huși – sala de sport (două cabinete); Negrești – Sala de Sport „Maria Pădurariu” (două cabinete) și Murgeni – Căminul Cultural „I. C. Balmuș” (două cabinete).

În ceea ce privește centrele de vaccinare din Bârlad, cel de la Centrul de Revitalizare Corporală și Loisir, din strada 1 Decembrie, nr. 16, unde funcționează doar un cabinet, este destinat exclusiv personalului medico-sanitar și auxiliar din comunele Alexandru Vlahuță, Bogdănești, Bogdănița, Gherghești, Voinești, Fruntișeni și Vinderei. Acesta a fost amenajat și funcționează încă din 4 ianuarie, când a fost demarată prima etapă a campaniei de vaccinare.

Dar cel din incinta sălii de sport de la Școala „Episcop Iacov Antonvici” a fost deschis luni, 18 ianuarie, în primă fază funcționând numai două cabinete ce deservesc persoanele cu risc ridicat de infectare din Bârlad și comunele Zorleni, Banca, Băcani, Dodești, Viișoara, Grivița, Pochidia, Tutova, Perieni, Ciocani, Ivești, Pogonești, Coroiești, Pogana, Iana, Puiești și Ibănești. Pentru deschiderea lui și funcționarea în condiții optime, Primăria Bârlad a cheltuit în ultimele zile nu mai puțin de 131.219,52 lei fără TVA (adică 156.151,23 lei cu TVA).

Banii au fost cheltuiți pentru dotarea cabinetelor cu două laptopuri (4.201,52 lei fără TVA); patru canapele pentru examinare, șase tensiometre electronice de braț, șase termometre digitale non contact, șase pulsoximetre pentru deget, șase tăvițe renală din inox (5.701 lei fără TVA); un frigider cu două uși incorporabil (999 lei fără TVA); șase mese de tratament din inox de înaltă calitate (2.994 lei fără TVA); 5.000 de bonete / capeline cu cusătură dublă albe, 2.520 de halate protecție vizitator de unică folosință, 2.000 de botoși de unică folosință / botoșei protectori încălțăminte (12.204 lei fără TVA); 12.000 de măști faciale de unică folosință, cu trei pliuri și trei straturi de filtrare, 9.000 de măști faciale FFP2 fără supapă KN95, cu patru straturi (27.240 lei fără TVA); 1.000 de cutii a câte 100 de bucăți cu mănuși de unică folosință din nitril, nepudrate, nesterile (65.000 lei fără TVA); două termohigrometre cu descărcarea datelor, etalonate metrologic (termometre frigider cu afișaj electronic + data logger etalonat metrologic) – 1.138 lei fără TVA; 324 de cutii a câte 100 de plasturi rotunzi post injecție sterili, 50 de viziere de protecție Covid-19 ultraușoare (2.403 lei fără TVA). Toate dotările au fost cumpărate de pe SCAP, în urma a nouă achiziții directe.

Categorii de persoane vaccinate în etapa a doua

Conform strategiei pentru vaccinarea împotriva Covid-19 în România, în etapa a doua, vaccinarea se va realiza pentru următoarele grupe populaționale cu risc ridicat:

• beneficiarii din centrele sociale;

• persoane peste 65 de ani;

• persoane aflate în evidență cu boli cronice (diabet zaharat, obezitate, alte boli metabolice, afecțiuni cardio-vasculare, afecțiuni renale, afecțiuni oncologice, afecțiuni pulmonare, afecțiuni neurologice, afecțiuni hepatice moderate / severe, afecțiuni autoimune, imunodepresii severe, pacienți transplantați cu

consult medical prealabil, pacienți care urmează terapii biologice sau terapie de lungă durată cu corticosteroizi, HIV) indiferent de vârstă;

• lucrătorii care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale:

– personal cheie pentru funcționarea instituțiilor statului și instituții subordonate acestora;

– personalul din domeniul apărării, ordinii publice, siguranței naționale și a autorității judecătorești;

– personalul din sectorul economic vital:

procesare, distribuție și comercializare a alimentelor de bază și anume: panificație, lactate, carne, fructe și legume;

uzine de apă, epurare, transport și distribuție apă;

centrale electrice, producție, transport și distribuție curent electric;

unități de producție, transport și distribuție gaze;

unități de producție, transport și distribuție combustibili lichizi și solizi;

unități de producție, transport și distribuție medicamente și materiale sanitare;

transport de persoane și mărfuri;

comunicații (serviciul de telecomunicații speciale, radio și televiziune naționale);

– personalul din unitățile de învățământ și creșe;

– personalul postal și din servicii de curierat;

– personalul cultelor religioase;

– personalul din mass media care desfășoară activități cu risc crescut de expunere la infecția cu SARS-CoV-2, cum ar fi reportaje în unități medicale;

– personalul din domeniul salubrității și deșeurilor.

În etapa a doua, prioritate vor avea beneficiarii din centrele medico-sociale și rezidențiale. Această categorie va fi vaccinată de echipe mobile organizate de Spitalul Județean de Urgență Vaslui, Spitalul Municipal de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad și Spitalul Municipal „Dimitrie Castroian” Huși.

Vaccinarea este gratuită și voluntară, iar persoanele eligibile se programează la vaccinare indiferent dacă sunt sau nu asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.