Trei rugbiști bârlădeni, cantonament cu Naționala României în Antalya

0
1360

În aceste zile are loc un cantonament organizat de Federația Română de Rugby (FRR) pentru naționala de seniori, scopul acestuia fiind pregătirea sportivilor înainte de venirea anului 2021, când va începe campania de calificare la Cupa Mondială 2023, ce va avea loc în Franța. Cantonamentul se desfășoară între 2-12 decembrie, în Antalya, Turcia, și a fost programat de oficialii FRR întrucât, din cauza pandemiei de SARS-CoV-2, „Stejarii” nu au disputat niciun meci test în această toamnă, iar anul 2021 este unul extrem de important. Astfel, stagiul de pregătire va reprezenta un prilej pentru antrenori de a testa mai mulți jucători.

În total, antrenorul României Andy Robinson a convocat 62 de jucători incluși în lotul extins, ce activează în campionatul intern, dar și în străinătate, în primă fază fiind testați din punct de vedere tehnico-tactico-fizic. Ulterior, din cei 62 de rugbiști, staff-ul tehnic a ales doar 43 pentru a se deplasa în Antalya, aceștia efectuând întâi testul COVID înainte de plecare. Printre ei se numără și trei bârlădeni. Doi sunt legitimați la cluburi din Super Ligă, în timp ce unul activează la reprezentativa orașului.

Este vorba despre Alexandru Țiglă (27 ani, mijlocaș la grămadă la CSM Știința Baia Mare), Ovidiu Neagu (19 ani, mijlocaș la deschidere la RC Bârlad) și Vlăduț Zaharia (25 ani, aripă la SCM Timișoara). Toți și-au început cariera rugbistică la Clubul Sportiv Școlar Bârlad, iar ulterior la Rugby Club Bârlad, după care au fost transferați la alte echipe de top din țară.

Ceilalți jucători convocați la acest cantonament sunt de la CSM Știința Baia Mare, RHCC, Niort, CSA Steaua, SCM Timișoara, CS Dinamo, Perigueux, Massy, Cus Torino Rugby, ACS Tomitanii Constanța, RC Gura Humorului, CS Vienne și Carcassonne Espoirs. Jucătorii sunt coordonați de staff-ul compus din Andrew Robinson – antrenor principal, Stephen Scott și Sosene Anesi – antrenori secunzi, Florin Tașcă – preparator fizic, Marius Chiriac – GPS, Dan Wanya – doctor, Marius Todosi, Sandu Constantin și Alin Grigoraș – kinetoterapeuți, Daniel Carpo – manager, Constantin Gheară – manager administrativ.

„Acest cantonament din Turcia este foarte important, pentru că, practic, înseamnă debutul pregătirilor pentru campania de calificare la Cupa Mondială din 2023, campanie care va începe în 2021. Cu un sezon competițional 2020 atât de fragmentat, cu lipsa meciurilor și a antrenamentelor, este important ca echipa României să se poată antrena împreună. Acest stagiu de pregătire include teste fizice, de abilități tehnice și tactice de înțelegere a jocului. De asemenea, este un bun prilej pentru antrenori să îi vadă pe jucătorii care pot face pasul la națională și îi putem include în lotul pentru 2021-2023”, a declarat Andy Robinson, antrenorul principal al naționalei de seniori.

Trebuie spus că, din lotul extins de 62 de jucători convocați la pregătirea centralizată, s-au numărat șapte bârlădeni, însă numai trei dintre ei au plecat în Turcia. Ceilalți patru sunt Vasile Bălan (28 ani, pilier la CSA Steaua), Cristi Marian Chirică (23 ani, jucător de linia a III-a la Sporting Club Appameen din Franța), Gabriel Rupanu (23 ani, mijlocaș la grămadă la SCM Timișoara) și Cosmin Iliuță (22 ani, aripă la CSA Steaua).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.