Tradiții și obiceiuri de Ignat sau Inătoarea

0
640

Cu excepția interdicțiilor de a lucra ce pot fi întâlnite frecvent și în cazul altor sărbători, o notă dominantă a sărbătorii o constituie prezența patronului justițiar Ignatie, care pedepsește cu asprime și fără potrivnicie, pe cei ce nu respectă sărbătoarea. Ignatul porcilor, Inătoarea sărbătorite pe 20 sau 21 decembrie, este cu siguranță una dintre cele mai mari sărbători de iarnă ale lunii decembrie, în care demonismul ritualic devine o certitudine. Reminiscențele ei, cu multiplei detalii, păstrate până în ziua noastră, voalată pe ici pe colo de către latura gastronomică sau spectaculară, ziua de Ignat face încă o dată dovadă de validitate a sărbătorilor păgâne în calendarul popular al țăranului român. Acum începe perioada sărbătorilor de iarnă, care impune interdicții specifice ale torsului și spălatului.

Se povestește despre acest dumnezeiesc Ignatie, de Dumnezeu purtătorul, pe vremea când era încă prunc, iar Domnul nostru Iisus Hristos viețuia în acea vreme cu oamenii pe pământ și învăța pe popoare despre împărăția lui Dumnezeu; atunci și părinții acestui prunc, stând acolo Sf. Mc. Ignatie Teoforul aproape în popor și ascultând cuvintele cele dumnezeiești care ieșeau din gura Mântuitorului, și având cu dânșii pe acest fiu, Domnul s-a uitat la dânșii și, chemând la sine pe pruncul Ignatie, l-a pus în mijloc și, cuprinzându-l, l-a luat pe mâini, zicând: „De nu vă veți întoarce și nu veți fi ca pruncii, nu veți intra în împărăția cerului; și cine va primi pe un copil ca acesta în numele meu, pe mine mă primește“. Pentru aceasta s-a numit sfântul Ignatie purtător de Dumnezeu, că a fost purtat de mâinile întrupatului Dumnezeu. S-a numit purtător de Dumnezeu și pentru aceasta că el purta pe Dumnezeu în inima și în gura sa, fiind vas ales, asemenea lui Pavel, care a purtat numele lui Dumnezeu înaintea limbilor și împăraților.
În popor se povestește că Sf. Ignat este sfântul fără de cruce și fără de copii până la adânci bătrânețe. Dar abia atunci însă nevasta îi rămâne grea, fără ca el să știe. Fiind sărac lipit, n-avea nici porc de Crăciun. Dar într-una din zile se întâlnește cu un străin care ducea în târg o turmă de porci. Sf. Ignat îl întrebă cu cât vinde unul. Străinul îi făgădui pe toți, numai cu condiția să-i dea aceea ce el nu va ști ce are acasă. Era vorba de copilul din femeie, căci străinul se spune că ar fi fost însuși diavolul. Sfântul a primit bucuros, căci nu credea că acasă să aibă ceva despre care să n-aibă deloc cunoștință. Cu această învoire, ei se despărțiră. Nu trecu mult și Dumnezeu veni acasă la Ignat și îl certă pentru fapta ce făcuse. Când sfântul auzi că e vorba de copil, începu a se jeli cu toată durerea sufletului, iar Domnul, văzându-l, îl mângâie și îi promise că-l va mântui. Seara veni diavolul să-și ia plata. Dar ajutat de bunul Dumnezeu reușește să păcălească pe diavol și astfel să păstreze copilul. Sf. Ignat e vestitorul Nașterii. Se ține pentru că Născătoarea de Dumnezeu a simțit prima oară sarcina. Tradiția populară vorbește că Sf. Ignat ar fi fost frate cu Moș Crăciun. Pentru credința lui în viitorul împărat al lumii, păgânii i-au tăiat mâinile de la încheieturi. Plângându-se către Maica Domnului, când ea născuse pe Iisus în iesle, aceasta i-a spus să-și spele boantele în scalda copilului. Ascultând-o, i-au crescut mâinile la loc. Sf. Ignat a venit la ușa unui bătrân și i-a spus că după el vine și moșu-său Crăciun cu barba albă, să taie tot omul câte un porc pentru copii. De aici în tradiția noastră populară obiceiul ca în această zi alt nimic să nu facă oamenii decât să-și taie fiecare câte un porc de ziua de Ignat.

În trecutul îndepărtat se spune că ar fi cerut jertfe umane, sacrificiul a fost înlocuit treptat cu cel animal, (porcii sau găinile, de preferat negre, fiind vorba de un patron al porcilor și al păsărilor), în unele cazuri fiind suficient chiar și un simulacru. În popor se spune că cine nu taie porc să taie cel puțin o pasăre, ori să înțepe creasta de la o găină neagră, ca să dea sângele. E bine să se vadă sânge în ziua de Ignat, că numai așa casa și familia va fi ferită de boli. Sf. Ignat este sfântul care vindecă porcii de boală grea, arată și le spune porcilor că au să moară și totodată le ia sufletele.

Sacrificiul ritual, instituit exemplar chiar de către sfânt, este susținut atât de obiceiul „pomana porcului“ și implicit consumul ritualic al jertfei, cât și de credințele care justifică ritualul prin perpetuarea speciei animalului de sacrificiu. Prin unele zone ale țării în această zi erau sacrificați doar porcii negri de la care se oprește sânge amestecat cu făină de mei și fiere, pentru vindecarea bolilor și a frigurilor dar și pentru obținerii de remedii magice, în timp ce jertfa sacramentală se aducea mai târziu în ajunul Crăciunului sau în funcție de zonă, după Crăciun.

În unele locuri în această zi (uneori chiar în ziua de Crăciun) sunt tăiați porcii, și nu în timpul postului, ca nu cumva să se spurce vreun vas sau vreun blid cu carne de porc, și astfel să se spurce cu de frupt și cei din casă. La tăiere nu trebuie să stea în preajmă nimeni din cei care sunt miloși din fire, căci se crede că porcul moare cu greutate, iar carnea unui asemenea porc nu va fi bună. Când se înjunghie porcul, cel ce-l taie, precum și cei din jurul lui își fac cruce cu sânge, ca să fie sănătoși și roșii peste an. Ca să nu se stingă sămânța porcilor, gospodina smulge părul de coama porcului, care, după ce este înmuiat în sânge, se păstrează. Cine vrea să știe greutatea unui porc, să-i cântărească numai capul; restul de carne va fi de zece ori mai greu decât capul.

Porcii care se taie la Ignat, după ce se pârlesc, se crestează mai întâi la ceafă, ca o cruce, apoi se presară sare, ca să fie carnea lor primită de Dumnezeu, când va da din ea de pomană, și să nu se strice. La Ignat, când se taie porcii, se bagă mai întâi căpățîna în casă, cu râtul înainte, ca să meargă treaba bine și să aibă parte de porci buni pentru anul viitor.

Prin unele părți lucrul este îngăduit numai după ce femeia a văzut sânge de orice soi de vietate, ori sânge de porc negru. Tradiția populară spune că în noaptea dinspre Ignat porcii ar visa mărgele roșii la gât și cuțit. Porcul care n-a fost tăiat în ziua de Ignat nu se mai îngrașă, nu mai pune carne pe el și se spune că ar veni lupul și-l mănâncă din bătătură. Din fiecare porc tăiat în această zi i se dăruiește Sf. Ignat o bucată de carne. Ignatul este o sărbătoare care se ține pentru șederea cloștilor pe ouă și pentru a avea noroc și la păsări. În această zi e obiceiul ca primul bărbat sau femeie ce vine de dimineață în casă se pune jos pe o mână de paie, să cloncănească ca o cloșcă, rămânând cu ideea că la căderea cloștilor, ele, să stea pe ouă și să scoată toate ouăle puse.

Fetele, până nu își fac un semn în frunte cu sânge de porc, mai ales negru, nu lucrează la lucrurile de casă, zicând că li se moleșesc mâinile precum carnea de porc. Cine lucrează în această zi se spune că porcii li se vor îmbolnăvi. Femeile nu lipesc, nu cos, nu taie cu foarfecele în această zi ca să nu nască copiii palizi și pociți iar porcii să nu râme prin bătături sau să rupă rufele peste an.

 Nu e iertat femeilor care alăptează ca să toarcă, sub cuvânt că „nu se cade a ridica furca înaintea crucii“ și se cade a toarce numai babele și fetele. Când s-a îmbolnăvi cineva în această zi se spune că nu mai scapă de moarte. Cine lucrează cade în boală de amețeală, se lovește, face bube pe față, se taie sau se înțeapă și ignează (face niște convulsiuni), ca porcii când se taie.

Sf. Ignat e rău de incendiu, conduși de credința că sfântul a fost pus pe jeratic de torționarii păgâni.
La tăiatul porcului, după grosimea splinei, se prevestește greutatea iernii. Când peste tot e una de groasă, va fi iarna tot una de grea, de la început până la sfârșit; dacă-i la un capăt înainte sau înapoi mai groasă, iarna va fi la început sau la sfârșit grea. De va fi mai umflată la mijloc, și iarna va fi mai grea la mijloc.

De Ignat pisează femeile grâu, ca să aibă de împărțit la Crăciun. Se fac turte, numite scutecele Domnului Hristos, pe care le mănâncă în ajunul Crăciunului cu miere și nucă. Începând de la Ignat și sfârșind cu zilele Crăciunului, prin unele părți, începând cu întâia zi a Crăciunului, tinerii umblă cu turca, capra sau brezaia până în ziua de Anul Nou când moare ritualic turca.

Să sperăm că aceste frumoase tradiții vor mai dăinui și peste ani.

• Dan Horgan

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.