Taxele și impozitele locale ale municipiului Vaslui pentru 2021, (aproape) aceleași!

0
724

Consilierii municipali vasluieni au aprobat fără prea multe discuții proiectul de hotărâre propus de municipalitate privind nivelul taxelor și impozitelor locale ce vor fi percepute în anul 2021. Acestea, precum și taxele speciale vor crește cu doar 3,8%, respectiv se vor indexa doar cu rata inflației, primarul Pavăl anunțând că intenționează să păstreze facilitățile fiscale, inclusiv reducerea sau scutirea da la plată a chiriilor la spațiile deținute de municipalitate, pentru cei a căror activitate a avut de suferit din cauza restricțiilor cauzate de epidemia de Coronavirus. „Nu avea nici un rost să încercăm majorarea taxelor și impozitelor, câtă vreme vasluienii, chiar și acei ale căror bugete au scăzut din cauza Coronavirusului, s-au dovedit a fi buni platnici”, a explicat edilul.

Municipalitea vasluiană a creionat deja bugetul local pentru anul viitor, prin stabilirea nivelului taxelor și impozitelor locale, una dintre sursele importante de venit, reprezentând circa 25% din buget. În acest sens, proiectul de Hotărâre a Consiliului Local al municipiului Vaslui privind stabilirea impozitelor și taxelor locale, precum și a taxelor speciale, pe anul 2021, a fost pus deja în discuția consilierilor municipali, care l-au aprobat fără prea multe discuții. Respectivele taxe și impozite locale urmează să intre în vigoare începând cu 1 ianuarie 2021.

Conform inițiatorilor proiectului de hotătâre, impozitele și taxele locale, precum și taxele speciale pe anul 2021 urmează a se majora doar prin indexarea cu indicele de inflație, respectiv cu 3,8%, nefiind necesară o majorare suplimentară, deși Codul Fiscal ar permite acest lucru, respectiv o majorare chiar și cu 10%. Tabloul cuprinzând cotele, valorile impozabile, nivelurile impozitelor și taxelor locale taxele speciale și amenzile care se stabilesc, se actualizează sau se ajustează, după caz, de către Consiliul Local al municipiului Vaslui se regăsesc în Anexa nr. 1, care face parte din respectivul proiect de hotătâre, și pot fi consultate pe site-ul primăriei, primariavs.ro.

Și anul viitor, se vor acorda bonificații pentru plata integrală a impozitului pe clădiri, a celui pe teren și a celui pe mijloacele de transport până la data de 31 martie, bonificație care reprezintă 10% din cuantumul impozitului. Totodată, se vor menține și majorările percepute în cazul în care terenul agricol sau non-agricol ori clădirile sunt neîngrijite sau lăsate în paragină. Astfel, în cazul terenului agricol nelucrat timp de 2 ani consecutiv, impozitul se majorează cu 500%, pentru clădirile neîngrijite situate în intravilan, impozitul se majorează cu cote între 300% și 500%, iar impozitul pentru terenurile neîngrijite, altele decât cele agricole, situate în intravilan, se majorează cu cote între 250% și 500%, în funcție de gradul de degradare. Respectivele terenuri sau clădiri vor fi stabilite prin hotătâre a CL, conform elementelor de identificare potrivit nomenclaturii stradale.

Între prevederile proiectului de hotărâre se află și una privind anularea creanțelor mai mici de 40 de lei, aflate în sold la data de 31 decembrie a anului, dar și o alta, prin care debitorii persoane juridice care au obligații fiscale restante mai mari de 10.000 lei vor fi menționați în lista ce se va publica trimestrial, până în ultima zi a primei luni din trimestrul de raportare. Respectivii debitori cu restanțe mari nu doar că vor figura pe „lista rușinii”, dar acesta lucru ar putea avea efecte și asupra derulării afacerilor lor, în special la contractarea unui credit!

Trebuie spus că, deși ponderea încasărilor din taxe și impozite reprezintă circa un sfert din întreg bugetul anual al municipiului, totuși, suma totală ce va fi atrasă, circa 26 de milioane lei, este foarte importantă atât pentru asigurarea cheltuielilor de funcționare a primăriei și instituțiilor din subordine, cât și pentru finanțarea implementării proiectelor de dezvoltare a infrastructurii, în 2012. De asemenea, trebuie menționat: chiar și în condițiile unui an atipic, marcat de restricții care au dus la restrângerea sau oprirea totală a activității unor agenți economici, cu repercusiuni asupra bugetelor proprii ale multor dintre vasluieni, aceștia s-au dovedit în continuare buni platnici în ceea ce privește obligațiile fiscale către bugetul local. Acest lucru a făcut ca municipiul Vaslui să fie în continuare în topul orașelor cu cel mai mare grad de încasare a taxelor și impozitelor, cu circa 85-86% grad de încasare prognozat până la sfârșitul anului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.