Consiliul Local Vaslui vrea să își ia avocat

0
1185

• Consiliul Local al municipiului Vaslui caută un reprezentant, consilier juridic sau un cabinet de avocatură, care să apere interesele Consiliului Local Vaslui în dosarul aflat pe rolul Tribunalului Vaslui privind legalitatea Hotărârii prin care au fost aleși noii viceprimari ai orașului. În mod normal, interesele CL în lupta cu Filiala locală PSD ar fi trebuit apărate de către un jurist al primăriei, numai că toți sunt fie în izolare, fie în carantină, din cauza Covid 19.

Vineri, 4 decembrie, consilierii municipali vasluieni s-au întrunit într-o ședință de îndată, convocată de primarul Vasile Pavăl, având ca singur punct pe ordinea de zi desemnarea unui reprezentant, consilier juridic din aparatul de specialitate al Primarului/cabinet avocatură, care să apere interesele Consiliului Local Vaslui în dosarul cu nr. 2317/89/2020 aflat pe rolul Tribunalului Vaslui. Este vorba de dosarul în care Filiala Județeană a PSD Vaslui a dat în judecată Consiliul Local al municipiului Vaslui cerând anularea HCL nr. 114/24.11.2020 prin care au fost aleși cei doi noi viceprimari, precum și suspendarea efectelor respectivului act emis de autoritățile publice locale. Reamintim că alegerea noilor viceprimari a fost subiectul unei aprige discuții între consilierii PNL – USR PLUS, care formează noua majoritate în cadrul CL Vaslui, și cei ai PSD, pe motiv că 5 consilieri PSD, aflați în izolare sau carantină la domiciliu din cauza SARS Cov 2 nu și-ar fi putut exercita dreptul de vot în această privință. Grupul PSD ar fi dorit amânarea punctului de pe ordinea de zi privind alegerea viceprimarilor până ce toți consilierii ar fi putut fi prezenți pentru a-și exercita votul „secret”, prin buletine introduse în urnă, așa cum cere Codul Administrativ, în timp ce majoritatea PNL – USR PLUS a decis să se treacă la vot, fără a se mai tărăgăna treburile, urmând să voteze doar cei prezenți fizic în sală, nu și cei 5 consilieri PSD prezenți la ședință prin teleconferință. În ciuda tuturor protestelor, liberalul Lucian Braniște și Cătălin Mândru, de la USR PLUS, au fost aleși viceprimari, iar cei doi și-au și luat câteva zile mai târziu birourile în primire, după ce respectiva Hotărâre, 114/24.11.2020, a primit viza de legalitate din partea Instituției Prefectului județului Vaslui.

PSD nu a renunțat însă și, câteva zile mai târziu, a acționat în instanță Consiliul Local, cerând anularea respectivului act administrativ. Există însă o problemă, toți funcționarii din cadrul Compartimentului Juridic din aparatul de specialitate al primarului, cei care ar trebui să apere interesele Consiliului Local, sunt la acest moment în izolare la domiciliu sau în carantină, din cauza Coronavirusului. Primul termen de judecată al procesului fiind foarte aproape, pe 9 decembrie, primarul Vasile Pavăl a decis convocarea de îndată a unei ședințe a CL Vaslui, având ca unic punct pe ordinea de zi „desemnarea unui reprezentant, consilier juridic din aparatul de specialitate al Primarului/cabinet avocatură, care să apere interesele Consiliului Local Vaslui în dosarul cu nr. 2317/89/2020 aflat pe rolul Tribunalului Vaslui”. Proiectul respectiv a fost aprobat doar cu votul consilierilor PNL, USR PLUS și cel al reprezentantului ALDE, în timp ce consilierii PSD s-au abținut de la vot. În consecință, în zilele viitoare, Primăria va iniția procedurile de achiziție de servicii juridice, procedură care trebuie derulată foarte repede, pentru ca CL Vaslui să fie corect reprezentat în instanță.

Trebuie spus că, deși cei doi noi viceprimari au fost instalați în funcție, ei nu au primit deocamdată nici un fel de atribuții, așteptându-se probabil sfârșitul acestui proces.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.