Bani de la Guvern pentru salariile DGASPC

0
1128

• Recent, Guvernul României a alocat din fondul de rezervă pe care îl are la dispoziție banii necesari funcționării până la sfârșitul anului a sistemului de asistență socială și protecție a copilului. DGASPC Vaslui a beneficiat de cea mai mare alocare în acest sens, 10,550 milioane lei, bani care va permite plata la zi a drepturilor însoțitorilor persoanelor cu handicap și a asistenților maternali.

Sistemul de asistență socială și protecție a copilului este considerat, la nivelul județului Vaslui, ca fiind unul dintre cele mai performante din țară, dar, totodată, și cel mai mare consumator de fonduri publice. Practic, DGASPC Vaslui este, cu peste 2.500 de angajați, cel mai mare angajator de la nivelul județului, doar cheltuielile de personal, prognozate în acest an la peste 96,1 milioane lei, reprezentând circa 65% din întreg bugetul instituției, care este în prezent de aproape 154 milioane lei. Chiar și așa, din cauza alocărilor insuficiente de la bugetul de stat de la începutul anului, acest buget era insuficient pentru a face față tuturor cheltuielilor, în special plății lefurilor asistenților maternali și a însoțitorilor persoanelor cu handicap, pe ultimele luni ale anului. La sfârșitul lunii trecute, Consiliul Județean Vaslui a alocat, din bugetul propriu, 7,51 de milioane lei, din care 5,89 milioane lei pentru cheltuieli de personal, și 1,56 milioane lei, pentru achiziția de diverse bunuri și servicii necesare beneficiarilor acestui sistem de asistență socială și protecție a copilului.

Nevoile financiare au fost însă mai mari, iar acest lucru este generalizat la nivelul întregii țări, direcțiile de asistență socială și protecție a copilului din mai toate județele având dificultăți în a asigura plata salariilor până la sfârșitul anului. În consecință, Guvernul României a deblocat, din fondul de rezervă avut la dispoziție, suma totală de 175,146 milioane lei, pentru „suplimentarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2020 și alocarea acesteia bugetelor locale ale județelor, respectiv ale municipiului București și ale sectoarelor municipiului București”, așa cum se arată în Hotărârea de Guvern nr. 1.015/27 noiembrie 2020. În total, în afara municipiului București și 3 dintre sectoarelor acestuia, de această suplimentare de fonduri mai mult decât necesară au beneficiat 31 de județe, între care și Vaslui. Dealtfel, la DGASPC Vaslui va ajunge cea mai mare sumă alocată, 10,55 milioane lei, mai mulți bani decât la Timiș, de exemplu, care a primit 10,5 milioane lei, sau la Cluj, căruia i s-au alocat 10,343 milioane lei, în timp ce alte județe din Moldova, respectiv Iași, Botoșani sau Suceava, nu au primit nici un ban! Pentru a ajunge în visteria DGASPC și a putea fi folosiți în scopul pentru care au fost alocați, mai trebui doar o rectificare a bugetului județului, lucru care probabil se va întâmpla la ședința CJ de joi, 10 decembrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.