AMVVD Vaslui, Moș Crăciun pentru Denisa!

Întrucât în curând vine Crăciunul, Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități, Sucursala Vaslui a decis să fie Moș Crăciun pentru Denisa, o elevă în clasa a VIII-A, la o școală generală din Vaslui. Denisa este o elevă eminentă, care provine dintr-o familie cu patru copii, un tată bolnav de o boală incurabilă și o mamă care aduce singurul venit în casă.

Deși au posibilități financiare limitate, părinții s-au îngrijit ca ai lor copii să meargă la școală, să învețe carte și, drept urmare, toți sunt foarte lăudați de către profesori ca fiind elevi eminenți, cuminți și responsabili.

Aflând de povestea Denisei, un apropiat al Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități a donat un Desktop All in One necesar pentru participarea la cursurile online.

Nici Sucursala AMVVD Vaslui nu a rămas indiferentă la povestea ei. Astfel, prin grija și sub coordonarea domnului președinte, Rusu Daniel, a domnului vicepreședinte, Crețu Mircea și a domnului administrator Vatavu Alexandru, cu sprijinul financiar al membrilor Asociației, cât și al unor lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui și ai Unității Militare 01458 Bârlad, am cumpărat dulciuri și alimente, ca masa de Crăciun să fie bogată precum sufletul Denisei și al fraților ei. Nu în ultimul rând, îl menționăm și pe domnul plt. adj. pr. Moldovanu Costel, care a participat la o campanie de donare de sânge iar bonurile au fost folosite în cumpărarea a o parte din alimente.

Mulțumim frumos tuturor celor care ne-au sprijinit în această inițiativă de ai face Denisei sărbătorile frumoase.

Sărbători fericite tuturor!

Daniel Rusu, președintele Sucursalei AMVVD Vaslui

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.