Tradiții și obiceiuri de Intrarea Maicii Domnului în biserică, Vovideniile sau Filip Șchiopul

0
881

În calendarul creștin, dar și în cel popular, Postul Crăciunului însumează 40 de zile, marcate de o serie de interdicții de ordin alimentar, dar și fizic. Ca în fiecare post de peste an (Paște – Sânpetru – Suntămărie), se începe cu rânduială de purificare ce favoriza spiritual fiecare persoană în vederea respectării cu severitate până la Crăciun. Prima etapă a postului este densă, cu sărbători importante: Martinii de Toamnă, Filipii, Vovidenia, Noaptea Strigoilor (Halloween-ul românesc de Sf. Andrei), Sf. Nicoară (Sf. Nicolae) formează, în perioada 13 noiembrie – 6 decembrie, un scenariu ritual de înnoire a timpului, ce consemna obiceiuri și datini specifice cu trimiteri la un timp arhaic, probabil Anul Nou dacic. Pentru ca bucuria sărbătorii să nu fie umbrită de post, Biserica a rânduit ca pe 21 noiembrie să fie dezlegare la pește.

Sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică este sărbătorită atât de creștinii ortodocși, cât și romano-catolici în fiecare an, pe 21 noiembrie, cunoscută în popor sub denumirea de Ovidenia, Obrejenia sau Vovidenia, denumire întâlnită în Moldova, Muntenia și Oltenia. Numele de Vovidenie provine din slavonă și înseamnă „ceea ce se face văzută”. Sărbătoarea corespunde în Calendarul popular cu celebrarea unei năprasnice divinități a lupilor, Filipul cel Șchiop sau Filipul cel Mare. Tradiția Bisericii ne spune că, atunci când îngerul Gavriil i-a zis Anei că pântecul ei va rodi, ea a exclamat cu bucurie: „Dacă voi naște prunc, băiat sau fată, îl voi dărui lui Dumnezeu spre a-L sluji toate zilele vieții sale!“ Astfel, după ce Maria a împlinit trei ani, părinții au dus-o în templu, încredințînd-o preoților. Apoi a așezat-o pe a treia treaptă a altarului și copila a uitat de părinții ei care s-au întors acasă uimiți și mulțumiți că Maria nu a privit înapoi. Astfel, Fecioara a rămas în Templul Domnului timp de doisprezece ani, ca una care, încă înainte de zămislire, fusese hărăzită Domnului de către părinții ei, până la apropierea vestirii că în pântecul ei se zămislește Fiul lui Dumnezeu.

Ziua în care se prăznuiește Intrarea Maicii Domnului în Biserică este cea mai nouă sărbătoare dedicată Fecioarei Maria, înscrisă în calendar din secolul VI, după ce s-a ridicat la Ierusalim, sub domnia lui Iustinian, o biserică numită „Sfânta Maria cea Nouă“. Arhiereul Zaharia, cel ce avea să devină tatăl lui Ioan Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului, a întâmpinat Fecioara și a purtat-o prin cele mai tainice lăcașuri ale Templului, binecuvântând-o: „Domnul a preamărit pe veci numele tău. La sfârșitul veacurlor, El își va arăta prin tine răscumpărarea fiilor lui Israel“.

De Ovidenie se întâlnește iarna cu vara, cele două anotimpuri antagonice când iarna intră în vară și este ziua în care începe iarna. După unii, acum este celebrat cel mai mare dintre Filipi, Filip cel șchiop. În credința populară se spune că el era cel mai mare dintre cei trei frați și care rămânea mereu în urma celorlalți. Din pricina asta, era sărbătorit ultimul, la 21 noiembrie, de Vovidenii. Acesta era cel mai asupritor față de animalele sălbatice, mai cu osebire de lupi, ucigându-i fără milă, fiind un bun vânător. Într-o zi, câinii (care de fapt în tradiția populară erau lupi în toată regula) Sâmpetrului se plânseră sfântului de acest groaznic tiran și cer a li se face dreptate. Și așa, într-o noapte, pogorându-se sfântul din cer în mijlocul unei mari și lungi pustii, au început a întreba pe lupii adunați ca frunza și ca iarba ce doresc. Ei răspunseră că un om cu numele de Filip cel Șchiop a omorât fără motiv pe mulți dintre semenii lor și cer răzbunare. Mai cer a-i orândui pe fiecare ce trebuie să mănânce, și așa a început sfântul a le ursi, ca unul o capră, altul un bou, altul un miel și isprăvindu-i pe toți, fiind hămesiți de foame. Și în momentul când trebuia ca sfântul să se înalțe la cer, iar lighioanele a pleca după pradă, iacă spre mirarea tuturor vede un lup șchiop de-abia venind. Îl întrebă sfântul că de ce șchiopătează și n-a venit la timp, iar el răspunde că a fost lovit de Filip Șchiopul și de-abia a scăpat într-o vizuină. „Bine“, a grăit sfântul Petru, și îi spune că, deoarece lui nu are ce-i mai da că pradă, îi va da chiar pe Filip Șchiopul, cel care l-a lovit, spre a-l mânca. Mare și grozavă mulțumire fu pe toate lighioanele! Toate bune, sfântul se înalță la cer, lupii pleacă după pradă, însă lupul cel șchiop era tare trist, cum o să poată mânca el pe spaima lor. L-a pândit lupul cel șchiop pe Filip până când, într-o zi, l-a găsit culcat la umbra unui copac și spune legenda populară l-ar fi mâncat din patru înghițituri.

Vovidenie este o sărbătoare a luminii, care sparge întunericul iernii, al morții, un „prag de iarnă” care anticipează „capul de iarnă”, reper hibernal la 30 noiembrie, de Suntandrei. Sărbătoarea paralelă e consacrată, evident, tot lupului.

În folclorul religios românesc se spune că, de Obrejenie ca și la Crăciun, se deschid cerurile, iar animalele încep să vorbească. În această zi se priveghea la lumina unei lumânări cât un stat de om, modelată sub forma de toiag sau melc, o strachină cu apă de leac și colăcel, mai ales pentru copiii morți nebotezați, înecații, morții fără lumânare la căpătâi, cei morți în întuneric. În zona Moldovei se împart pomeni cu plăcintă cu bostan și lumânare albă. Lumânarea albă simbolizează puritatea Maicii Domnului. Se spune că aceste lumânări nu se vor stinge niciodată pe lumea cealaltă. Este bine ca lumânările și focul să ardă toată noaptea. Apa privegheată din strachină era de mare ajutor pentru ochi, sănătatea trupului și împotriva răutății omenești.

Tema centrală a legendelor mitologice consacrate acestei zile fiind văzul, vederea, prima apariție, prima vedere – viziune – a lumii, a lui Iisus, a cerului care se deschide, atrage după sine numeroase practici magice apotropaice pentru a avea o bună vedere. În acest scop, unii oameni sfințesc în această zi câte un fuior, cu ajutorul căruia la nevoie se șterg pe ochi, cu apă. Simbolurile luminii sunt candela, lumânarea, soarele, focul.

Se spune că în noaptea spre Vovidenie frumusețile cerului și flăcările albastre ale banilor îngropați sunt văzute numai de cei prea curați la suflet, cum ar fi ciobanii care nu au văzut la ochi femeie.

Tot acum încep să vadă și descântătoarele satului, care încep să-și acumuleze putere demonică. Prin intermediul unui mare număr de practici magice specifice, se făceau farmece, descântece, și se afla ursitul. În noaptea de Ovidenie, fetele merg la fântâna din mijlocul satului și, la cântatul cocoșului, aprindeau o lumânare neapărat albă și o puneau pe margine; lumina ce se reflecta în apă îi arăta ursitul.

Seara e bună și pentru previziuni meteorologice. Dacă în noaptea de Vovidenie cerul este înstelat și senin, anul care vine va fi secetos, iar dacă-i moină (nu ger sau promoroacă) anul va fi bun. Dacă în această zi va fi senin, soare, atunci vara va fi secetoasă, de va fi nor și liniște, peste an vor fi epidemii.

Dacă în această zi va fi senin, soare, atunci vara va fi secetoasă; de va fi nor și liniște, peste an vor fi epidemii. Dacă se întâmplă să ningă la Ovedenie, va fi iarnă grea. Cum va fi vremea în ziua de Ovidenie, așa va fi toată iarna.

În calendarul popular se credea că în această noapte strigoii circulau fără opreliște, se ungeau cu usturoi cercevelele ferestrelor, tocurile ușilor, cuptorul, vatra și icoana de vatră, care comunicau, prin horn, cu exteriorul. Pentru protecția vitelor împotriva animalelor sălbatice se interzicea orice activitate legată de prelucrarea lânii și pieilor de animale. Femeile lucrează doar până la amiază, de teamă să nu piară sporul în casă pentru anul care vine. De la Ovidenie până la Sangiorz, femeilor nu le mai este îngăduit să bată rufele la spălat cu maiul, căci Maica Domnului nu-i mai poate scoate pe înecați cu volocul ce-l face din fuiorul de la Bobotează; când bat femeile cu maiul, cei înecați mai afund cad.

Tot în ziua de Vovidenie, copiii pun în vase cu apă crengi de măr. Ținute la lumină și căldură, ele înmuguresc și înfloresc, fiind folosite în noaptea de Anul Nou drept sorcove. În colindele românești se cântă, în plină iarnă, despre florile dalbe, flori de măr, sau despre măruț, mărgăritar. Ne întrebăm ce măr ar putea face în decembrie flori dalbe? De ce tocmai măr, de ce tocmai flori? Pentru că bătrânii noștri știau de la bătrânii lor ca acea joardă a Sfântului Nicolae trebuie să fie una de măr, iar dacă aceasta va înflori până de Nașterea Domnului, înseamnă că sfântul a mijlocit pentru iertarea celui căruia i-a dăruit crenguța cu flori dalbe. În această zi, bătrânele luau din livadă o creangă cu 7 prune, una cu 7 mere și una cu 7 alune, pe care le păstrau în cămară, căci se credea că sunt bune de friguri în tot anul.

În această zi în popor se spune că s-a făcut lumea, pe care Dumnezeu a blagoslovit-o la Blagoveștenie.

Dan Horgan

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.