Remorcă radiată din circulație, descoperită în P.T.F. Albița

0
405

Pe 16 noiembrie, în jurul orei 21.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control necesare trecerii frontierei, S.S., cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 30 de ani, conducând o autoutilitară, înmatriculată în România, și o remorcă marca Hulco Medax, ce avea aplicate plăcuțe de înmatriculare germane. Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate la control pentru remorca în cauză, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că mijlocul de transport figurează ca fiind radiat din circulație de autorități, începând cu data de 19.12.2019. În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de  tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate ori cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.