Coronavirusul trage heblul: Vasluiul, fără lumini de Sărbători!

1
1281

• În acest an, vasluienii nu vor avea parte de spectacole de sărbători, iar orașul nici măcar va împodobit, ca în fiecare an. Municipalitatea a luat decizia de a nu cheltui inutil fonduri importante de la bugetul local doar pentru iluminatul festiv, banii putând fi folosiți pentru lucruri mult mai importante, inclusiv pentru implementarea unor măsuri de protejare a cetățenilor împotriva Covid 19. Chiar și ceremonia de Ziua Națională a României va fi una foarte restrânsă și scurtă!

Spre deosebire de alte municipii și orașe, inclusiv din județul nostru, sărbătorile de iarnă de la Vaslui vor fi lipsite de strălucirea de altădată, urmând a se desfășura într-o atmosferă asemănătoare celei din oricare lună a anului. Municipalitatea vasluiană a decis că, în acest an, din cauza situației speciale în care ne aflăm din cauza pandemiei de SARS Cov 2, cu o creștere alarmantă a numărului de îmbolnăviri, nu va organiza nici un fel de festivități sau spectacole, fiind anulate inclusiv Târgul de Crăciun sau tradiționalul Concert de Anul Nou din Centrul Civic. Mai mult, nu se va monta nici obișnuitul iluminat de Crăciun, cu luminițe și ornamente luminoase care transformau întreg orașul și-i dădeau o atmosferă de sărbătoare. Doar în Centrul Civic va fi montat un brad imens, la umbra căruia nu va mai trona figura lui Moș Crăciun și a saniei sale, tocmai pentru a se evita aglomerația din partea familiilor cu copii! „Am luat această decizie din două motive, unul fiind cel al încercării de a păstra cât mai strict măsurile de distanțare și protecție sanitară, celălalt de natură financiară. Banii reprezentând costul montării și funcționării instalațiilor luminoase putem să-i folosim în alte scopuri mai utile, inclusiv în achziționarea de materiale sanitare și tablete școlare pentru elevi, pentru că, din păcate, nu sunt semne că pandemia se va potoli, iar virusul va fi sub control în viitorul apropiat. Vom avea nevoie de fonduri și anul viitor, iar vasluienii, sunt sigur, vor înțelege situația și vor fi de acord cu aceste măsuri”, a explicat primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl.

Acesta a anunțat că același „tratament” va fi aplicat și în cazul festivităților ce urmează a fi organizate pe 1 Decembrie, cu ocazia Zilei Naționale a României. „Va fi doar o scurtă ceremonie, cu depuneri de coroane și poate o slujbă religioasă, fără prea multe cuvântări, și va fi urmată de nici un fel de spectacol sau alte festivități, așa cum obișnuiam să organizăm în anii trecuți. După cum știți, în municipiile reședință de județ sunt permise astfel de festivități, cu prezența a maxim 100 de persoane și o durată de desfășurare de maxim o oră. Așa va fi și la Vaslui, ceremonia urmând a se desfășura în Centrul Civic, iar cei maxim 100 de participanți vor avea locuri bine stabilite, marcate, pentru a se păstra distanța minimă de 1,5 metri”, a explicat Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui.

1 COMENTARIU

  1. Inteleg sa nu faci concert si alte festivitati, dar sa nu pui lumini?. Unii copii nu au posibilitatea acasa de a-si cumpara un brad sau de a-si decora casa. Iar privitul pe geam, poate este singurul lucru care creeaza atmosfera de sarbatoare. In alte orase s-au cumparat tuburi de neon si atat. Nu cred ca era nevoie de o investitie prea mare! Este cel mai jalnic lucru de pana acum!!!
    Si sincer presimt ca banii alocati sarbatorii de craciun vor intra in buzunarele voastre, nici de cum nu veti face cine stie ce îmbunătățiri pentru situatia specială de covid. Mancatori de rahat. Se vede ca va place si nu-i de ala turcesc!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.