Țăranii vasluieni, foametea și lehamitea: „Plecăm în Brazilia!”

0
685

După strângerea puținei recolte rezultate în urma secetei care afectase județul Fălciu, astăzi înglobat în județul Vaslui, vreme de doi ani de zile (1945-1946), țăranii s-au îngrozit la ideea morții prin înfometare, care a început să își facă simțită prezența prin sate încă din toamna anului 1946, s-a acutizat odată cu venirea iernii și a căpătat proporții de catastrofă în primăvara lui 1947. Cotele în cereale care trebuiau achitate statului agitaseră spiritele, mai ales că se lansase zvonul că autoritățile comunale vor confisca porumbul găsit prin poduri și coșare, o persoană având dreptul la 400 grame porumb de hrană zilnic. Unii dintre țăranii plecați să achiziționeze cereale contra cost din alte zone ale țării neafectate de secetă (Oltenia, în special) fuseseră întorși din drum de jandarmi în gara Crasna și trimiși sub amenințarea baionetelor la casele lor. Guvernul condus de dr. Petru Groza nu dădea semne că ar fi interesat de soarta celor pe care îi guverna, fiind mai preocupat de organizarea propagandei electorale în favoarea blocului politic condus de către Partidul Comunist Român. Ajutoarele în cereale repartizate de guvern – atunci când au venit! – au fost distribuite de autoritățile locale în funcție de rubedenii și interese, iar grâul primit ca sămânță pentru recolta viitoare a fost consumat în parte de către cei înfometați, care, spre a înșela vigilența autorităților, au amestecat cantitățile rămase cu nisip înainte de a-l semăna pe ogoare.

Prin lumea satelor circulau zvonuri tot mai insistente legate de intenția comuniștilor și aliaților lor de a falsifica alegerile parlamentare din 19 noiembrie 1946 prin metoda „Suveica”, o metodă binecunoscută și formațiunilor politice tradiționale (Partidul Național }ărănesc, Partidul Național Liberal), care o folosiseră la rândul lor înainte de război spre a cîștiga bătăliile electorale. Apropierea momentului alegerilor îi îngrijora pe locuitori, pentru că în cazul în care comuniștii nu cîștigau alegerile, era amânat momentul eliberării sutelor de mii de prizonieri români capturați de Armata Roșie și siliți să presteze muncă forțată în diferite lagăre de concentare din Uniunea Sovietică. Prin sate, aceștia erau așteptați să se întoarcă la casele lor de părinți și neveste cernite, ce deveniseră capii unor familii numeroase, cu mulți copii mici, pământuri înțelenite și cruci de lemn neisprăvite pe morminte aflate prin capete de cimitire. Pe de altă parte, un triumf electoral comunist avea să aducă cu sine bolșevizarea României, și țăranii se gândeau cu groază la o eventuală confiscare de către stat a pământurilor, uneltelor și animalelor de muncă, urmând să muncească în comun prin colhozurile staliniste despre care auziseră atâtea lucruri negative. Aceștia erau terifiați la știrea că de 1 Mai, cu ocazia Zilei Internaționale a oamenilor muncii, minoritatea evreiască din orașul Huși, organizată politic în Comitetul Democratic Evreiesc, manifestase cu lozinci pe care era scris „Vrem colhoz!”. Aiurea, un alt zvon neconfirmat!

Intenția emigrării către meleaguri de pe alte continente a apărut ca din senin, și în totală contradicție cu ideea stabilității și patriotismului țăranului român, slogan utilizat de mai toți oamenii politici până în zilele noastre. Prin nota informativă nr. 15 din 24 aprilie 1947, șeful postului de jandarmi din comuna Averești, plutonier-major Moise Radu, semnala Legiunii de Jandarmi Fălciu faptul că în rândurile locuitorilor se manifestă tot mai deschis intenția de a pleca definitiv peste hotare. Dacă unii își exprimau intenția de a emigra în Cehoslovacia (?!), alt stat central european supus comunizării de către sovietici, căutând să își vândă averea spre a face rost de banii necesari călătoriei, alții vroiau să se stabilească în Brazilia! Acest lucru era comunicat de șeful de post printr-o notă informativă din 20 septembrie 1946, în care arăta că majoritatea celor doritori spre a emigra peste ocean, în însorita și insolita destinație, fostă colonie portugheză, erau tineri care întocmeau de zor memorii către Legația Suediei din România, prin intermediul căreia urma să se facă plecarea. Cum aceștia își manifestau dorința de a pleca cât mai urgent, pe fir a intervenit statul român, prin organele sale de forță, și prin mijloace neelucidate, care nu se regăsesc în documentele cercetate, i-au determinat pe „emigranți” să renunțe la visul brazilian, de a trăi îndestulat într-o țară liberă. În România știm ce i-a așteptat pe tinerii idealiști. Colectivizarea agriculturii, răsturnarea valorilor tradiționale ale satului românesc și decenii de muncă în socialism pentru construirea comunismului, viitorul de aur al omenirii (sic!)!

Notă: material întocmit în baza dosarului 63/1946 , Fond Postul de Jandarmi Averești – Legiunea de Jandarmi Fălciu, aflat la Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Vaslui.

• Profesor Ștefan Plugaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.