Tânăr arestat pentru trafic de droguri

0
609

Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Vaslui, împreună cu un procuror DIICOT – B.T. Vaslui, au realizat, pe 10 octombrie, o acțiune de prindere în flagrant delict a unei persoane bănuite de trafic de droguri. De asemenea, au fost efectuate 2 percheziții domiciliare, la adrese din județul Iași. În urma perchezițiilor, au fost ridicate peste 160 de grame droguri de risc (cannabis), obiecte folosite la cântărirea și comercializarea acestora, sisteme informatice și bani. Din cercetări a rezultat că drogurile urmau să fie comercializate consumatorilor din județul Iași și alte județe. La data de 10 octombrie, procurorul DIICOT – B.T. Vaslui a dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat, de 23 de ani, din județul Iași, care locuia fără forme legale în municipiul Iași, bănuit de droguri de risc. Ieri, bărbatul a fost prezentat Tribunalului Vaslui, care a admis propunerea de arestare preventivă. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc, în vederea stabilirii întregii activități infracționale. Acțiunea a fost realizată cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.