Izvor de apă vie: Tradiții de Halloweenul celtic

0
768

• Halloweenul este o sărbătoare de origine celtică, puternic influențată și alimentată continuu de-a lungul secolelor de numeroase rituri și culturi. în zilele noastre, este preluată de multe popoare din lumea occidentală și Statele Unite ale Americii la începutul secolul al XIX-lea. Este sărbătorită îndeobște în noaptea de 31 octombrie, deși în țările scandinave data sărbătorii poate fi și în prima sâmbătă din noiembrie.

Pe timpul Imperiul Roman, ziua de Halloween era de fapt Ziua Pomona, zeița fructelor și semințelor sau în festivalul morților denumit Parentalia, iar la celți era festivalul „Samhain” considerat a fi „Anul Nou Celtic”și sfârșitul „jumătății luminoase” a anului și începutul „jumătății întunecate”. De „Samhain” era vremea când se făceau provizii de iarnă și se tăiau animalele pentru a păstra carnea peste iarnă. Focurile de tabără aprinse în interiorul cercului în care se ținea sfatul bătrânilor jucau și ele un rol de purificare în această festivitate. Toate celelalte focuri erau aprinse ritualic numai de la focul cel mare. Oasele animalelor tăiate erau și ele aruncate în foc pentru a fi purificate și trimise odată cu fumul ridicat pentru îmbunarea zeilor. Se păstrau doar căpățînile de la vite și cai, căpățîni ce se înfigeau în stâlpii porților tot pentru efectul lor apotropaic. Uneori se aprindeau două focuri unul lângă altul, iar oamenii și animalele treceau printre ele ca ritual de împrospătare.

O transformare semnificativă a sărbătorii a încolțit o dată cu răspândirea noii religii creștine în Europa. Astfel în anul 835, Biserica Romano-Catolică a notificat ziua de 1 noiembrie într-o sărbătoare creștină, „All Hallows’ Even” în traducere, „Sărbătoarea Tuturor Sfinților”, sărbătoare adoptată și de creștinii de rit protestant.

În Statele Unite ale Americii cu ocazia sărbătorii, copii mari și mici se maschează în vrăjitori, mumii sau alte personaje de groază și colindă pe la case întrebând „Trick or Treat?” adică „Păcăleală sau dulciuri?” ca o amenințare că dacă nu li se dau dulciuri, persoanei colindate i se va juca o farsă.

Vechii celți credeau că granița dintre lumea aceasta și cea de dincolo se slăbește în ziua de Samhain, permițînd spiritelor, bune sau rele, să o traverseze. Strămoșii familiei erau onorați și invitați în casă, în timp ce spiritele rele erau gonite. Se credea că nevoia acerbă de a îndepărta spiritele rele a dus la purtatul de costume și măști. Ei îndepărtau spiritele demonice deghizându-se, ei înșiși, în spirit rău pentru a le evita.

În Irlanda evului mediu, când Hallow’s Eve era mai încărcat de credințele spirituale ale oamenilor se sculptau fețe cât mai hidoase în napi luminați din interior cu lumânări din seu de animal pentru a preveni apropierea spiritelor rele. Numele pe care aceste legume sculptate l-au căpătat, Jack O’Lantern, vine dintr-o legendă din folclorul irlandez. Aceasta este povestea Zgârcitului Jack. Se spune că trăia undeva un fierar leneș și zgârcit nevoie mare pe nume Jack Blacksmith. Acesta prin vicleșug l-ar fi păcălit pe diavol de două ori. Întâia dată invitându-l la un pahar de băutură la cârciuma din sat. Jack, zgârcit fiind, nu a dorit să își plătească băutura, convingându-l pe Diavol să se transforme într-o monedă pentru a plăti iar mai apoi să-și reia forma lui inițială. Doar că, după transformare, Jack s-a decis să păstreze acea monedă, punând-o în buzunar alături de o cruce din argint. După un timp însă, Jack l-a eliberat pe Diavol cu condiția ca acesta să nu îl deranjeze vreme de un an și să nu îi ia sufletul în cazul în care fierarul moare. După ce acel an a trecut, Jack a reușit să îl mai păcălească odată pe Diavol, făcându-l să urce într-un un măr și sculptând apoi o cruce în trunchiul copacului. Acesta l-a eliberat din nou pe cel rău după ce i-a promis că nu va veni după Jack timp de 10 ani. După un timp însă, Jack Blacksmith și-a dat obștescul sfârșit, însă Dumnezeu nu a permis ca un asemenea om să intre în Rai, iar prietenul păcălit de două ori, Diavolul, nu putea să îl primească în Iad, din cauză că îi făcuse promisiunea lui Jack că nu îi va lua sufletul. Totuși, Cel Rău a hotărât să îl pedepsească pe Jack, decapitându-l și forțîndu-l ca și pe vicleanul Sisif să cutreiere lumea muritoare în fiecare noapte dându-i doar un cărbune încins pentru a-i lumina calea. Jack a pus cărbunele într-un nap sculptat de către săteni pe care l-a așezat pe umeri în locul capului luat de către diavol și de-atunci își petrece nopțile în neliniște și continuă mișcare bătând drumul permanent între Rai și Iad.

După mulți ani de farse și petreceri, Jack își dă obștescul sfârșit și ajunge la Porțile Raiului, păzite de Sfântul Petru. Acesta îi respinge ferm dorința de a intra în Rai pe motiv că a dus o viață mult prea delăsătoare și că sufletul lui era prea plin de viclenie și răutate. Astfel Jack face cale întoarsă, către gura iadului. Dar acolo îl întâlnește unul dintre cei păcăliți:pe diavol, care se ține și el de cuvânt și nu îl primește pe Jack în focul veșnic. Atunci Jack este cuprins de spaimă. Nu are unde să se ducă, rămânând rătăcitor pe drumul dintre Iad și Rai pentru veșnicie. înfricoșat, întreabă pe necurat cum se va descurca fără nicio făclie care să-i lumineze calea și să-l călăuzească în întuneric. Necuratului i se face milă de el și îi aruncă în scârbă un tăciune din vâlvătăile Iadului, care să-i fie tovarăș în eterna lui călătorie. Atunci Jack introduce jăraticul încins într-un nap scobit și obține un frumos felinar. Napii erau una dintre mâncărurile sale preferate și îi fura din culturi ori de câte ori avea ocazia. De atunci, zgârcitul Jack cutreieră lumea fără a-și găsi pacea, izgonit și din rai, și din iad, având drept companion doar napul prefăcut în felinar. Astfel și-a căpătat Jack Blacksmith porecla Jack O’Lantern o simplă prescurtare de la Jack of the Lantern datorită localnicilor care îl vedeau cutreierând cu capul lui făcut din nap.

Astfel că napii, dovlecii, cocenii de porumb, sperietorile de ciori și vrăjitoarele, elemente ale toamnei, sunt omniprezente iar casele sunt și ele decorate cu aceste simboluri. Printre alte imagini de Halloween se numără temele morții, răului și ocultului, monștrii legendari iar culorile obișnuite ale sărbătorii sunt invariabil, negru și portocaliu.

Obiectele și simbolurile asociate Halloween-ului au avut o evoluție plină de schimbări spre modernism în timp. Dacă, în trecut, se foloseau felinare din napi pentru luminarea sufletelor din purgatoriu de Halloween în Irlanda și Scoția, imigranții veniți în America de Nord au adus această tradiție celtică dar au folosit dovleacul indigen, legumă, care era mai ușor accesibilă și mai mare, fiind mai ușor de scobit decât napii. Tradiția americană de modelare a dovlecilor este atestată de la 1837 și a fost asociată inițial cu vremea recoltei, nefiind specifică Halloween-ului decât spre sfârșitul secolului al XIX-lea.

Fiind una dintre cele mai vechi sărbători din lumea catolică și protestantă Halloweenul este acum sărbătorit în foarte multe țări de pe glob, cele mai cunoscute fiind Irlanda, Statele Unite, Canada, Puerto Rico, Scoția și Regatul Unit, iar ocazional în unele părți ale Australiei și Noua Zeelandă. în America de Nord și Canada își menține cel mai înalt nivel de popularitate. în fiecare an, 65% dintre americani își decorează casele și birourile pentru Halloween. Procentul este depășit doar de decorațiunile făcute cu ocazia Crăciunului. Halloweenul este sărbătoarea în care sunt vândute cele mai multe bomboane și este a doua sărbătoare după Crăciun ca volum al vânzărilor globale.

În ultimii ani, Arhiepiscopia Romano-Catolică din Boston a organizat o Sărbătoare a Sfinților pentru Halloween. Multe dintre bisericile protestante contemporane văd Halloweenul ca un moment de distracție pentru copii, ba chiar organizează serbări în bisericile lor, iar copiii și părinții se pot costuma, juca jocuri primind bomboane. în Statele Unite este bine cunoscută „micuța cutie portocalie” care pentru o perioadă de timp se distribuiau gratuit prin școli și astfel copiii care mergeau la „colindat” strângeau bani, împreună cu tradiționalele dulciuri, de la cei care doreau să doneze.

Mulți creștini nu atribuie vreo semnificație negativă sărbătorii de Halloween, tratând-o ca pe un pretext pur laic pentru serbarea „ciudățeniilor imaginare” și pentru oferirea de bomboane. Festivitățile de Halloween sunt obișnuite în școlile parohiale romano-catolice din America de Nord și din Irlanda.

De fapt, Biserica Romano-Catolică consideră că Halloweenul ar avea o legătură cu creștinismul. Cei mai mulți creștini catolici și protestanți nu consideră că tradiția ar avea rădăcini satanice în origine sau practică și că nu ar reprezenta o amenințare pentru viața spirituală a copiilor: educarea despre moarte, precum și despre obiceiurile strămoșilor celți fiind, de fapt, o lecție de viață valoroasă și o parte din patrimoniul enoriașilor lor. Halloweenul este însă complet incompatibil cu credința creștină ortodoxă datorită originii sale păgâne de Festival al Morților. Ortodocșii consideră că în timpul vieții trebuie să dobândească asemănare cu Iisus Hristos și nu să fie costumați în vampiri, demoni sau fantome. Și în România, țară în proporție de 87% de rit ortodox, în prag de Halloween, copii dar și adulți creștini ortodocși parcă au intrat în priză. Serbează cu mare fast o sărbătoare catolică și protestantă. Costume, prăjituri, desene și măști aplicate pe față, bineînțeles toate importate din exteriorul țării că „E mult mai cool”. Acesta a fost răspunsul la întrebarea „De ce te-ai mascat?” adresată unui elev de liceu mâzgălit pe față gen d’Artagnan. Ce o fi căutat personajul lui Alexandre Dumas tatăl în tradițiile populare de Halloween este de neînțeles. Sau un alt elev costumat în arab cu turban de o culoare îndoielnică de alb pe cap și sarafan cu pretenție de negru? Un pic cam de mântuială și deloc inspirată costumația. Dar mai rău este ca atunci când l-am întrebat pe liceanul în cauză ce înseamnă pentru el „COOL” a îngăimat o bolboroseală de neînțeles pentru mine dar poate destul de plauzibilă și de pertinentă pentru el, din care am înțeles doar: „AICIȘA”, că vorba românului: „Fiecare pasăre pe limba lui piere”.

În tradiția populară din România există un obicei asemănător, Noaptea Sfântului Andrei, care este asociat cu apariția strigoilor, cu farmecele de dragoste și ghicirea ursitului, de asemenea se poate „afla” dacă anul următor va fi roditor. Sfântul Apostol Andrei este prăznuit pe 30 noiembrie. Dar despre această sărbătoare autohtonă voi vorbi mai pe larg la timpul cuvenit.

Dar noi românii (nu vorbesc despre toți) importăm obiceiuri străine, fără a avea habar ce e cu ele, vorbim după ureche (sau cel puțin copiem fraze) limba spaniolă, italiană, și altele din telenovele în „trend” cu aceleași dezacoarde, pardon dezacorduri ca și în română.”Tot ce zboară poate ajunge în oală dar nu tot ce zboară se mănâncă”, cum spune românul neaoș. Sărbătorile pe care noi nu le avem, le importăm și ne mândrim cu ele… dar dacă tot ne mândrim cu ele, măcar să ne și documentăm. Astfel totul pornește din școală unde copii ar trebui să înțeleagă aceste lucruri.

Sărbătoarea în sine a început în urmă cu peste 3.500 de ani încă de pe vremea vechilor celți cu mult înainte de apariția creștinismului în Europa, credința în vrăjitori, vrăjitoare și magie era larg răspândită. Era un festival de fertilitate, prin care se mulțumea spiritelor pentru recoltele bune din timpul anului. în jurul anului 1.500 î.Hr. druizii se aflau la putere în Occident. Ei formau o sectă de preoți, atât bărbați cât și femei. Cruzimea și barbaria lor în magia pe care o practicau era răsunătoare. Erau sacrificați oameni, care erau biciuiți, torturați și agresați înainte de a fi uciși; uneori, li se scoteau inimile chiar pe viu. Organele lor genitale erau tăiate și conservate… Uneori, erau jupuiți, iar pielea lor era folosită în diferite ritualuri printre altele cu rol de pergament pentru scrieri și incantatii.

Druizii în această zi sărbătoreau Anul Nou și respectau credința că la această dată toate legile timpului și granițele spațiului erau desființate, permițînd astfel tuturor spiritelor să se întoarcă printre cei vii. Firește, cei vii nu doreau să fie posedați, astfel că în data de 31 octombrie toți celții își stingeau focurile din casă, ca acestea să devină neatrăgătoare pentru orice spirit ce ar dori să sălășluiască acolo. Se îmbrăcau în costume fantomatice și se plimbau prin sat fiind cât mai înspăimântători cu putință pentru a alunga spiritele celor morți care se reîntorseseră printre ei. Iar toate aceste obiceiuri erau larg răspândite în rândul popoarelor din Occident, astfel încât, chiar și după instaurarea creștinismului ca religie oficială, obiceiurile barbare ale druizilor au rămas în credința populară. în această noapte păgână a Halloween-ului are loc sabatul vrăjitoarelor, în care se bea, se dansează, se rostesc blesteme și vrăji, se organizează orgii, se oferă sacrificii animale și umane. Câinii și pisicile sunt cele mai sacrificate animale de Halloween. în comunitățile rurale, nu este neobișnuit pentru țărani și fermieri ca, a doua zi de Halloween, dimineața să-și găsească schilodite animalele domestice în sacrificii ritualice. în aceste practici barbare, se crede că se consumă fluidele animalelor măcelărite pentru a se ghici viitorul doar în anumite ritualuri și vrăji. Se crede că în această noapte vălul care îi desparte pe cei vii de cei morți se subțiază cel mai mult și că profețiile sunt mai ușor de prevăzut de către ghicitorii în viitor.

În timpuri de mult apuse se credea că în noaptea de Halloween pe lângă fantome, spirite și zânele rele, vrăjitori și vrăjitoare, stafii, zombi, vampiri, vârcolaci, zgripțuroaice și spiridușii se iveau din cealaltă lume alături de morții care prind viață și ies din mormintele lor, ca niște creaturi monstruoase ale nopții, cu trupuri hidoase și inumane, dorind cu ardoare să ajungă la casele unde se găsesc oameni. Cei vii încearcă să se apere de aceste spirite rătăcite, oferindu-le drept daruri fructe dulci și nuci. Dacă nu găsesc aceste daruri, se vehicula ideea că viețile celor ce nu au oferit nimic le vor fi luate de către spiritele malefice. De fapt, prin această legendă, că morții ar ieși din morminte, se urmărește luarea în derâdere a credinței creștine ortodoxe în reînviere, prin obținerea unui trup nemuritor.

Alte țări vestice de rit catolic și protestant au adoptat această sărbătoare abia pe la sfârșitul secolului trecut, Japonia, Puerto Rico, în UK, Noua Zeelandă și, mai rar, în Australia. Și de ce nu și în România? Precum spune o veche zicală autohtonă: „Nu se poate nunta fără sluta!”. Bănuiesc că tot o reminiscență de la Darwin. Charles Darwin.

• Dan Horgan

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.