Hramul Sfintei Parascheva în vreme de pandemie

0
675

• Întreaga Moldovă este în rugăciune, cinstindu-o pe Sfânta Parascheva, ocrotitoarea duhovnicească de peste trei secole și jumătate a fiecărui suflet care, în dorul lui după o viață mai dreaptă, mai frumoasă și mai curată, s-a apropiat și se apropie cu inima tremurândă de sfială și cu mintea însetată după limpezime și gânduri candide de moaștele dătătoare de bine. Și cu nădejdea neclintită în certitudinea că nimic nu îl împlinește mai deplin pe om decât credința în Dumnezeu și încrederea prietenoasă a sfinților Lui.

Mai mult ca niciodată, în anul acesta pandemic, când umanitatea este zguduită de un virus, care ne tulbură sănătatea, viața, existența, Sfânta Parascheva poartă povara necredinței, a urii ateiste a progresiștilor din agora virtuală sau reală, a agoniei celor care vor să anihileze orice pâlpâire firavă a credinței, a celor mândri și cu reflexe luciferice, care cred în minciuna iluziei lor că o pot carantina pe Sfânta în casa ei. De asemenea, Sfânta Parascheva poartă povara suferinței credincioșilor, aidoma lui Iov, cărora le-a fost furată, prin argumente și sofisme elaborate, exact bucuria îmbrățișării și întâlnirii față către față cu cea pe care o simt, în puterea cuvântului, ca fiind „mult folositoarea”.

Iașiul a devenit pentru câteva zile un adevărat pustiu al Carantaniei, unde Ispititorul a îmbrăcat savuros, fariseic și ipocrit, nenumărate ipostaze, neținând cont că bucuria sărbătorii se putea desfășura în condiții de respectare, cu strictețe, a recomandărilor sanitare în vreme de pandemie și cu încredințarea că orice creștin, iubindu-și aproapele, se protejează atât pe sine, cât și pe cei din jurul său.  Dar, așa cum deja știm, sfidarea credinței nu are nevoie de argumente pentru a se instala. Este nevoie doar de determinare și, mai ales, de consecvență. Peste câteva zile, își va căuta nestingherit rezidență undeva prin București.

Dar să nu ne pierdem nădejdea. Sfânta Parascheva, frumoasă prin sfințenie și grațioasă prin bunătate, „înțelege umanitatea obosită a zilelor noastre” (Arhimandritul Vasilios), învățîndu-ne că bunătatea și „curăția inimii se măsoară prin iubirea neputincioșilor care se poticnesc”. Și încă ceva esențial pentru aceste vremuri tulburi: „un adevărat credincios este un surâs al lui Dumnezeu, o gură de aer curat în ambianța de plictis și răutate creată de atîția doctrinari fanatici” (Paul Evdochimov).

Chiar dacă mulți dintre noi nu putem merge să o salutăm pe Sfânta Parascheva de ziua ei, așa cum o facem când ne vizităm prietenii cu ocazia zilelor de naștere sau onomastice, ca semn al dragostei noastre, să o aducem noi pe Sfânta în umila noastră inimă, ca în felul acesta inima noastră să se strămute în duhul plin de noblețe, de milostenie și rugăciune a ocrotitoarei Moldovei, cu trăirea profundă că „dragostea lui Dumnezeu ne-a rănit sufletul, iar inima noastră e pârjolită de flăcări; merg înainte slăvindu-Te” (Sfântul Ioan Scărarul).

Sfântă Parascheva, binecuvintează-ne pe noi, pe toți cei din Vaslui, care vrere am fi avut ca să te cercetăm, să-ți spunem smerit la raclă rugile noastre, bucuriile sau suferințele noastre, dar nu putem, pentru că, din păcate, nu am fost înzestrați cu marele privilegiu, caracteristic vremilor de pandemie, să avem buletin de Iași. Îți promitem că vom medita mai profund la ceea ce atât de frumos a scris poeta Magda Isanos: „Și-mi pare-așa ciudat că se mai poate/ găsi atâta vreme pentru ură,/ când viața e de-abia o picătură/ între minutu-acesta care bate/ și celălalt – și-mi pare neînțeles/ și trist că nu privim la cer mai des,/ că nu culegem flori și nu zâmbim, /noi, care-așa de repede murim”.

• Părintele Episcop Ignatie al Hușilor

Pentru manipulatorii de serviciu: cred că există covid-19 (nu a fost nevoie să trec printr-o asemenea experiență ca să ajung la o asemenea concluzie; credința în Dumnezeu și profesionalismul medicilor m-au ajutat de am depășit, cu liniște interioară și speranță multă, acest moment de încercare din viața mea); în egală măsură, cred că există și virusul ateismului sovietic reciclat, pe care îl vedem că se năpustește vehement și furibund asupra Bisericii Ortodoxe Române, dar fără succes concret asupra dimensiuni interioare a sufletului, pentru că Dumnezeu ne-a hărăzit cu darul imunității credinței atât în vremea comunismului ateu – cel mai cumplit microb al umanității secolului al XX-lea – , cât și în vremurile „omului recent”, multiplicat în diversele tulpini ale progresimului neomarxist contemporan; sunt pentru respectarea recomandărilor sanitare pe vreme de pandemie cu maximă și responsabilă strictețe – dovadă stau toate intervențiile mele scrise încă din vremea stării de urgență – , însă fără a trece cu vederea ingerințele statului în trăirea actului credinței, care au drept finalitate nefastă lezarea și limitarea, în mod profund și discreționar, a libertatății religioase; principala mea rațiune care stă la baza respectării recomandărilor sanitare, nu este obligativitatea lor, ci dragostea față de aproapele și conștiința faptului că sănătatea este darul lui Dumnezeu, de care trebuie să avem mare grijă, ceea ce înseamnă mai mult decât orice restricție impusă; nu am ironizat niciodată virusul, cum tendențios și mincinos au transmis haterii din mediul online, ci incapacitatea unora, nu instituții, de a gestiona lucid și coerent criza pandemică prin care trecem, precum și atitudinea de dispreț față de creștinul pentru care dimensiunea spirituală a vieții este un esențială; indignarea Bisericii nu este din cauza faptului că cineva ar fi afirmat că moaștele sunt purtătoare de viruși – noi oricum nu credem așa ceva -, așa cum sofisticat încerca cineva să demonstreze acest lucrul, ci din cauza faptului că nu a fost chemată la dialog și cooperare, marcă a oricărei societăți civilizate, într-o problematică  care o privește în mod direct; nu cred nici în negaționiștii pandemiei, dar nici în panicarzii zeloși ai covidului, ci în moderație, în simțul responsabilității și în respect pentru cei care, prin cercetare științifică asiduă, prin efortul actului medical, prin politici coerente, eficiente și pertinente, caută să găsească soluții pentru a ieși cu bine din această criză sanitară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.