Cursuri exclusiv online la alte opt clase din Vaslui, Negrești, Pogănești și Hurdugi

0
991

• De astăzi, timp de două săptămâni, elevii a șase clase de gimnaziu din Vaslui și Negrești și preșcolarii a două grupe de la grădinițe din Pogănești și Hurdugi nu vor mai merge la cursuri, ci vor învăța după scenariul „roșu”, adică exclusiv online. Totodată, alte 32 de clase de la 11 unități școlare din județ care, în ultimele 14 zile, au aplicat scenariul „roșu” vor trece pe cel „verde”, respectiv cel „galben”.

În urma modificării situației epidemiologice în câteva UAT-uri din județ, în cursul zilei de ieri, 15 octombrie, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Vaslui a adoptat două hotărâri în legătură cu modul de desfășurare a cursurilor școlare din câteva instituții de învățământ pentru următoarele 14 zile. Evident, acestea au fost adoptate după ce Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Vaslui a trimis a Prefectură două adrese, prin care se aduc la cunoștința CJSU Vaslui propunerile consiliilor de administrație ale respectivelor unități de învățământ din județ în vederea aprobării schimbării scenariului în care va funcționa fiecare unitate în parte. Modificările sunt avizate inclusiv de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Vaslui.

Așa cum au stabilit autoritățile de la nivel central, potrivit scenariului „verde”, toți preșcolarii și elevii participă fizic la ore, dar trebuie să respecte toate normele de protecție. Scenariul „galben” presupune că în sălile de clasă vor fi prezenți, prin rotație, o parte din cursanți, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, în timp ce ceilalți vor studia acasă, în sistem online. Nu în ultimul rând, scenariul „roșu” presupune că toți elevii vor sta acasă și vor participa la ore în sistem online.

Astfel, Hotărârea nr. 42 din 15 octombrie 2020 prevede că se aprobă suspendarea cursurilor școlare organizate în scenariul „verde” și „galben” în 8 de clase din 4 unități de învățământ, în contextul confirmării unor cazuri de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2, pe o perioadă de 14 zile, începând cu data de 15.10.2020. Potrivit anexei acestei hotărâri, vor susține cursuri exclusiv online 8 de clase de la următoarele 4 unități școlare:

• Școala Gimnazială sat Pogănești (clasa pregătitoare cu 16 elevi – un cadru didactic confirmat);

• Școala Gimnazială nr. 1 sat Hurdugi (clasa a V-a cu 31 elevi, clasa a VI-a A cu 16 elevi, clasa a VI-a B cu 16 elevi, clasa a VII-a cu 27 elevi, clasa a VIII-a cu 21 elevi – un cadru didactic);

• Grădinița cu Program Prelungit nr. 17 Vaslui (grupa mare A cu 18 preșcolari – un preșcolar confirmat);

• Școala Gimnazială „Mihai David” Negrești (clasa a IV-a B cu 27 elevi – un cadru didactic).

„În perioada de suspendare a cursurilor, conducerea celor 4 unități de învățământ va dispune realizarea următoarelor activități obligatorii: a) curățenia și aerisirea claselor / sălilor; b) dezinfecția curentă și terminală a spațiilor celor 40 unități de învățământ, respectiv clase, săli, holuri, toalete; c) pe perioada celor 14 zile de suspendare, toți contacții direcți din cadrul unităților de învățământ ai cazurilor confirmate vor fi izolați / carantinați la domiciliu”, precizează reprezentanții Prefecturii Vaslui.

La alte 11 școli, se modifică scenariul

Hotărârea nr. 43 din 15 octombrie 2020 prevede că se aprobă reluarea cursurilor prin trecerea de la scenariul „roșu” la scenariul „verde” și „galben” pentru un număr de 32 de clase din 11 unități școlare, începând cu data de 15 octombrie.

Astfel, instituțiile de învățământ care vor reveni la scenariul „verde”, adică la cursurile „față în față”, sunt următoarele: • Școala Gimnazială nr. 1 Ibănești (7 clase cu 124 elevi) – structura Grădinița cu Program Normal Ibănești (o grupă cu 24 preșcolari); • Școala Gimnazială „Dimitrie Negruțiu” Pogonești (clasa a VIII-a cu 16 elevi); • Școala nr. 1 sat Cepești, comuna Bogdănița (clasa I + III + IV simultan cu 14 elevi, clasa pregătitoare + clasa a II-a cu 12 elevi, clasa a VI-a cu 19 elevi, clasa a VII-a cu 23 elevi, clasa a VIII-a cu 14 elevi).

Unitățile școlare care vor relua cursurile după scenariul „galben” sunt: • Grădinița cu Program Prelungit nr. 12 Vaslui (2 grupe cu 53 preșcolari); • Școala Gimnazială Unțești (clasa pregătitoare + clasa a II-a simultan cu 19 elevi); • Școala Gimnazială „Constantin Parfene” Vaslui (clasa a II-a C step by step cu 28 elevi); • Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Vaslui (clasa a VIII-a B cu 16 elevi, clasa a VIII-a C cu 22 elevi, clasa a II-a B cu 25 elevi, clasa a II-a C cu 25 elevi, clasa a IV-a B cu 28 elevi, clasa a V-a A cu 25 elevi, clasa a VI-a A cu 30 elevi, clasa a VII-a A cu 29 elevi); • Școala Gimnazială „Alexandru Nechita” Vaslui (clasa a IV-a step by step cu 27 elevi); • Grădinița cu Program Prelungit nr. 19 Vaslui (grupa mică A și grupa mică B cu un total de 44 preșcolari); • Liceul Pedagogic „Ioan Popescu” Bârlad (clasa a IX-a EF cu 29 elevi, clasa a X-a P2 cu 28 elevi).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.