Bârlădenii implicați în alegerile locale își vor primi indemnizațiile

0
1114

• În această săptămână, cei peste 600 de bârlădeni implicați în alegerile locale din septembrie își vor primi indemnizațiile pentru activitatea depusă. Pentru a se evita aglomerarea holurilor primăriei, instituție în incinta căreia se vor face plățile, mai ales că, zilele trecute, mai mulți funcționari au fost depistați pozitiv cu SARS-CoV-2, aceștia sunt sfătuiți să apeleze la metoda plății în cont bancar.

La finele săptămânii trecute, adică la aproape două săptămâni de la alegerile locale din 27 septembrie, reprezentanții Primăriei Bârlad au anunțat că, în intervalul 12-14 octombrie, vor fi acordate indemnizațiile pentru persoanele implicate în scrutin. Adică președintele, locțiitorul, membrii și operatorul de calculator din cadrul Biroului Electoral de Circumscripție (BEC) nr. 2 Bârlad (total 11 persoane), respectiv președinții, locțiitorii, membrii și operatorii de calculator ai celor 46 de secții de votare de pe raza orașului (total 598 de persoane). Adică 609 persoane implicate în alegerile locale.

Pentru a se evita aglomerarea în primărie și, astfel, a se preveni infectarea cu noul coronavirus, mai ales că, în ultimele zile, mai mulți funcționari au fost confirmați pozitiv, a fost stabilit un program. Astfel, luni, 12 octombrie, s-au plătit indemnizațiile pentru secțiile de votare nr. 79 – 98, astăzi, 13 octombrie, pentru secțiile de votare nr. 99 – 111, iar mâine, 14 octombrie, pentru secțiile nr. 112 – 124.

„Predarea indemnizațiilor se face la casieria Primăriei Bârlad, pe baza actului de identitate, în intervalul orar 10.00 – 15.30. pentru motive obiective, plata se poate efectua în cont bancar personal pe baza unei cereri însoțită de copia cărții de identitate și extras de cont bancar. Documentele se pot depune la Registratura Primăriei sau pe e-mail (primar@primariabarlad.ro). Termenul limită pentru depunerea cererilor este data de 16.10.2020”, se precizează în anunțul publicat pe pagina de internet a instituției.

Indemnizațiile pentru scrutinul din 27 septembrie vor fi acordate în baza Legii nr. 135/2020 privind stabilirea datei alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2020, precum și a unor măsuri pentru buna organizare și desfășurare a acestora. Concret, așa cum se arată la art. 11, președinții celor 46 secții de votare, locțiitorii acestora și operatorii de calculator vor primi câte 250 lei / zi pentru cele cinci zile de activitate; membrii secțiilor de votare vor primi câte 150 lei / zi pentru cinci zile de activitate; președintele și locțiitorul BEC Bârlad vor primi câte 200 lei / zi pentru 55 de zile de activitate; membrii BEC Bârlad vor primi câte 100 lei / zi pentru 55 de zile de activitate. Toate indemnizațiile vor fi impozitate cu 10%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.