SESIUNEA INTERNAȚIONALĂ DE COMUNICĂRI ȘTIINȚIFICE „ACTA MOLDAVIAE MERIDIONALIS” (30 septembrie – 1 octombrie 2020)

0
530

Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui vă invită miercuri, 30 septembrie 2020, ora 10, în Expoziția sa de bază, la deschiderea celei de a XLIII-a ediții a Sesiunii Internaționale de Comunicări Științifice „Acta Moldaviae Meridionalis”. Ediția din acest an se va desfășura în perioada 30 septembrie-1 octombrie 2020 și va fi dedicată împlinirii a 200 de ani de la nașterea domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1820-1873), Centenarului Tratatului de pace de la Trianon (1920), dar și împlinirii a 75 de ani de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial (1945).

Deschiderea oficială a lucrărilor va fi făcută de către prof. dr. Ramona Maria Mocanu, directorul Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui. Vor urma alocuțiuni din partea oficialităților locale, susținute de prof. Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui, ec. Ciprian Trifan și prof. Vasile Mariciuc, vicepreședinți ai Consiliului Județean Vaslui, ec. Mircea Gologan, prefectul județului Vaslui, și ing. Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui.

Comunicările în plen vor fi susținute de către prof. univ. dr. Cătălin Turliuc, de la Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” Iași, care va prezenta tema „200 de ani de la nașterea domnitorului Unirii – Al. I. Cuza”, apoi dr. Alin Spânu, de la Facultatea de Istorie a Universității București, va prezenta comunicarea „Tratatul de la Trianon între realități, interpretări și perspective”, și, nu în ultimul rând, prof. univ. dr. Gheorghe Onișoru, de la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, care va aborda tema „România la finele celui de-Al Doilea Război Mondial. Greva regală”.

Activitatea va continua cu lansarea Anuarului Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, „Acta Moldaviae Meridionalis”, vol. I-II, nr. XL (2019), prezentat de prof. dr. Ramona Maria Mocanu, managerul muzeului vasluian. Totodată, vor mai fi lansate și alte publicații ale muzeului vasluian: lucrarea Centenarul României Mari. Volum Omagial II (Editura PIM, Iași, 2020), File culturale vasluiene – Revista semestrială a Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, An I, nr. 1 (ianuarie-iunie 2020) și broșura Patrimoniul muzeal vasluian. Exponatul Lunii. Anii 2019-2020.

Tot miercuri, 30 septembrie 2020, ora 12:00, în Sala „Arta” a Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui va fi vernisată Expoziția „ROMÂNIA ÎN ANII CELUI DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL”. Apoi, va avea loc o paradă a costumelor feminine de epocă – în cadrul proiectului „Figuri emblematice feminine ale meleagurilor vasluiene”, implementat de Asociația “Museum Vasluiensis” Vaslui, proiect cofinanțat de Consiliul Județean Vaslui.

La eveniment și-au anunțat participarea peste 80 de specialiști: istorici, cercetători, cadre didactice, manageri și profesioniști din muzeele din străinătate (Spania, SUA, Italia și Republica Moldova), precum și din țară: Alba Iulia, Bacău, Baia Mare, Bârlad, Botoșani, Brașov, Brăila, București, Buzău, Cluj, Constanța, Craiova, Galați, Golești, Horezu, Huși, Iași, Piatra Neamț, Pitești, Ploiești, Râmnicu Sărat, Roman, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Târgoviște, Tecuci, Timișoara, Turda, Vaslui, Zalău etc.

Lucrările Sesiunii se vor desfășura pe următoarele secțiuni: Istorie Veche și Arheologie (Sala Arheologie a Expoziției de bază a muzeului), Artă și Civilizație Medievală (Sala Multimedia a muzeului), Numismatică (Sala de ședințe a Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui), Istorie Modernă și Contemporană (Sala TinArt a Bibliotecii Județene Vaslui), Etnografie și Artă Plastică (Sala Etnografie a Expoziției de bază a muzeului) și Conservare – Restaurare (Sala Personalități a Expoziției de bază a muzeului). La acestea, se adaugă secțiunea de dezbatere Management muzeal – la care vor fi prezenți manageri ai muzeelor din țară.

În fine, comunicările pe secțiuni se vor desfășura miercuri, 30 septembrie 2020, orele15:00 – 19:00 și joi, 1 octombrie 2020, orele 9:00 – 12:00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.