„Inimă de mamă”. Femeile din Vaslui și implicarea lor în salvarea copiilor foametei (1946-1947)

0
788

Alături de bătrâni, copiii au fost categoria de vârstă cea mai grav afectată de lipsurile alimentare din vremea foametei ce a bântuit județul Vaslui între anii 1946-1947. Pentru cei cu vârste între 4 și 16 ani, în special orfanii de război extrem de numeroși din oraș și comunele județului, s-a organizat un cămin de zi, prin Apărarea Patriotică Vaslui, apoi cantine sociale, de către Comitetul pentru Ajutorarea Regiunilor Secetoase (CARS) Vaslui. Din ianuarie 1947, a fost înființat un Centru de Triere în orașul Vaslui, de unde copiii au fost evacuați în mod eșalonat cu trenul către satele și orașele din județele României ce nu fuseseră afectate de secetă și foamete. Pentru îngrijirea minorilor în timpul călătoriilor și a plasării lor în noile familii dispuse să îi adopte, s-au oferit voluntare femei din categorii sociale diverse (învățătoare, profesoare, funcționare, moașe comunale, muncitoare etc). Membre ale organizațiilor de femei afiliate Partidului Comunist din România (Uniunea Femeilor Antifasciste, Uniunea Femeilor Democrate ș.a.) sau nu, acestea s-au implicat în acțiunile de ajutorare a copiilor, refuzând chiar diurnele pe care le oferea statul român pentru munca depusă. Asistenta de ocrotire Ortansa Bocu nota în raportul său următoarele: „Cei care pleacă cu copiii să fie conștienți de datoria lor, numai dragostea de copii și priceperea să-i îndemne să-i însoțească. Acolo reprezentăm Moldova, oamenii care ne primesc nu vor reține persoane sau nume, vor reține pe reprezentantul Vasluiului și ne vor socoti pe toți la fel cu cel care a mers acolo. Vor zice că a venit mânat de dragoste sau de alte interese personale… după caz”. Cu o alimentație precară, bazată doar pe hrană rece (pâine, salam, marmeladă), fără pături, dormind alături de copii pe scândurile reci din vagoanele neîncălzite ale C.F.R.-ului, din care cauză unele dintre însoțitoare dar și copii s-au îmbolnăvit, în lungi zile și nopți de așteptare pentru a ajunge la destinație, aceste femei s-au achitat deplin de sarcinile asumate, după cum rezultă din rapoartele întocmite la sfârșitul fiecărei deplasări. În cele ce urmează, prezentăm un astfel de raport.

„Referat despre modul cum a ajuns eșalonul de copii de la Centrul de Triere Vaslui la destinația Sebeș – Alba

Responsabila eșalonului – Dna Elena Tămășanu

Delegat – Dl. Prof. Capătă

Delegată din partea Apărării Patriotice – Ispir

Femei de serviciu – Asultanei Maria, Asavei A., Bejan V.

Un băiat însoțitor – Gheorghiu N.

Plecarea din gara Vaslui s-a făcut joi dimineața, la ora 3, în ziua de 27 ianuarie 1947. Era un ger năpraznic. Copii îmbrăcați foarte slab. Mulți fără pantofi, fără ciorapi. În ajunul plecării, cu vreo câteva ore înainte, venind dl. maior Huțu să predea alimentele și văzând cum copiii numai în cămăși și pantaloni sunt gata de plecare, la insistența noastră a dispus de la sine putere să se dea din magazia CARS-ului 30 hăinuțe, cu care apoi am acoperit pe cei mai slab îmbrăcați.

La ora 2 noaptea, cu un camion deschis, copiii au fost transportați din Centrul de Triere la gară. Două din fete, și anume Micu Maria și Micu Aurica – fiind extrem de debilitate, am insistat să nu fie trimise până la o reabilitare. Nu am fost ascultată. Datorită gerului și călătoriei de 4 zile, aceste fetițe au ajuns grav bolnave, una dintre ele era muribundă.

Până la București, călătoria noastră a fost normală, cu mici incidente din partea țăranilor, care cu mare greutate au putut să fie evacuați din vagonul nostru, după insistența mea și a d-lui Capătă. În gara Focșani, un număr de ofițeri sovietici au bătut atâta în ușa vagonului, până au spart scândura care ținea loc de geam și astfel au descuiat ușa și au intrat peste noi. Subsemnata, întrebuințînd un truc, am legat o fetiță la cap și ducând-o la W.C. am simulat că are tifos exantematic și astfel sovieticii îngrijorați s-au dat jos la prima stație.

Ajunși în București, am fost sabotați de personalul C.F.R.-ului, care ne-a amăgit că ne mută vagonul la conducta de abur, dar, în realitate, ne-a dat pe o linie moartă, unde am stat în ger de la ora 22 până la 4 dimineața. Înghețați de frig, noi și copiii, pe un loc unde zăpada era mai sus de genunchi, am făcut din nou intervenție și după o oră și jumătate ni s-a dat drumul la căldură. Dimineața, Apărarea Patriotică ne-a servit un ceai pe la ora 10. La amiază și seara am primit mâncare caldă. Alimentele primite de la Vaslui nu au fost reținute pentru acest motiv. Rația exactă s-a împărțit așa după cum era prescris. Plecarea din București s-ar fi putut face mai rapid, dar deși insistența noastră era să plecăm cu primul tren spre Sebeș, totuși am fost neglijați și de abia după ce dl. șef de gară s-a convins de starea de sănătate extrem de agravată atât a mea cât și a unora dintre copii, i s-a făcut <<milă>> și ne-a atașat la un rapid spre Arad.

La Alba – Iulia și Vințul de Jos am întâmpinat din nou dificultăți din pricina căldurii care nu ni s-a dat, deși am călătorit de la Alba – Iulia la Sebeș o noapte și o jumătate de zi.

Odată ajunși la Sebeș, am început să uităm tot răul din timpul călătoriei. Peste 30 ofițeri superiori, dl. primar al Sebeșului, secretarul P.C.R., responsabili ai Apărării Patriotice, precum și doamna Roșu, președinta U.F.A.F.-ului, doamna Gruber, secretara U.F.A.R-ului și alte doamne s-au grăbit să ne dea salutul lor de bun venit. Cu căldură și dragoste frățească ne-au așteptat frații noștrii de dincolo de Carpați. Nu pot să descriu în cuvinte inima caldă ce ne-a așteptat în acest oraș.

Oboseala și boala ne-a împiedicat să dăm răspuns la întrebările binevoitoare dinprejurul nostru. La Apărarea Patriotică s-a servit pentru copii și însoțitori o supă de carne, ce a dezghețat trupurile micilor copilași. Apoi copiii au fost duși la spital pentru deparazitare.

A doua zi s-au distribuit copiii la familii. Cu nespusă bucurie am constatat că imediat, a doua zi, mulți dintre copiii luați erau îmbrăcați cu hăinuțe noi și în anturajul familiei binevoitoare, scoși la plimbare. Multe din familii, pentru a nu despărți pe frați, au luat câte doi, deși mai aveau și copii de ai lor.

Revenirea noastră a durat din motivul că eu m-am îmbolnăvit grav la spital și însoțitorii voiau să vadă ce va fi cu mine, întrucât temperatura era de 39-40 grade.

Au mai sosit la Sebeș transporturi de copii de la Timișoara și Bacău, fiind îndrumați la Sebeș, întrucât nu mai sunt locuri la Timișoara.

Făcându-mă puțin mai binișor, am călătorit normal la Vaslui. Alimente am avut din cele rămase și primite de la plecare.

Personalul de servicu s-a purtat conștincios.

Delegatul prof. Capătă ne-a fost de un real folos în împrejurările destul de grele.

Plecarea și îmbarcarea s-a făcut pe ziua de 29-30 ianuarie. Sosirea la Sebeș în ziua de 2 februarie/ Distribuirea copiilor s-a făcut în zilele de 3 și 4 februarie. Delegații au mai stat la Sebeș până la data de 7 februarie petnru a ridica hăinuțele pe care eram obligați de CARS-ul Vaslui să le aducem înapoi. Sosirea a fost pe data de 11 februarie 1947.

<<ss>> Elena Tămășanu”

• Profesor Ștefan Plugaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.