Episcopul Hușilor, externat după infectarea cu SARS-CoV-2

0
1013

La două săptămâni de la internarea în Spitalul de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad cu SARS-CoV-2, episcopul Hușilor, Ignatie, a fost externat de medici, având o stare de sănătate foarte bună.

Așa cum s-a întâmplat în cazul internării, pe 9 septembrie, a Părintelui Episcop Ignatie, după ce a fost confirmat pozitiv cu COVID-19, biroul de presă al Episcopiei Hușilor a transmis un comunicat și la externarea, pe 23 septembrie, a Ierarhului Hușilor, informându-i pe credincioși că starea de sănătate este foarte bună și că s-a recuperat după perioada de internare.

„Transmitem pe această cale mulțumiri depline și recunoștință doamnei ec. Daniela Borș, managerul spitalului bârlădean, doamnei doctor Monica Dana Aioanei, precum și întregului personal medical și administrativ, pentru profesionalismul actului medical, dăruirea de sine și căldura sufletească de care dau dovadă în relația cu cei aflați în suferință, internați în cadrul acestei unități medicale. În egală măsură, mulțumim ierarhilor, preoților și credincioșilor pentru rugăciune, pentru mesajele de comuniune transmise în mediul online, personal sau prin terțe persoane, purtându-i astfel, în suflet, pe cei internați. De asemenea, mulțumim reprezentanților mass-mediei pentru că au prezentat, cu decența și empatia cuvenite, acest moment de încercare din viața Părintelui Episcop Ignatie”, se menționează în comunicat.

„Singură, credința statornică și smerită, este cea care învinge frica în fața virusului, căci, după cum menționa Părintele Episcop Ignatie: «Dumnezeu și credința statornică în El dau liniște și echilibru în momentele de încercare. Doar credința smerită face minuni». Reiterăm îndemnul de a trata cu maximă responsabilitate, fără a lăsa loc la panică și fără a stigmatiza pe cineva, măsurile de protecție împotriva infectării cu noul coronavirus, protejându-ne pe noi și pe cei din jur, neuitând, totuși, faptul că omul aflat în boală are aceeași demnitate umană și se bucură de aceeași cinstire ca și cei sănătoși.

Îl rugăm pe Milostivul Dumnezeu să aibă grijă de cei bolnavi, de cei sănătoși, de bătrâni, de tineri, de copii și de îngerii sănătății noastre, care sunt medicii, asistenții medicali și toți cei implicați în îngrijirea celor aflați în suferință”, este îndemnul reprezentanților Episcopiei către credincioși.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.