Comuna Pădureni (Cârligați) în vremea foametei din 1946-1947: „Am ajuns să ne furăm între noi din cauza foamei ce ne macină”

Astăzi un exemplu național de comună modernă, europeană, comuna Pădureni (cunoscută sub denumirea oficială de Cârligați până în anul 1964) nu a fost ocolită de foametea teribilă ce a bântuit zona Hușilor, a secerat vieți omenești și a provocat traume fizice și psihice unui număr semnificativ de locuitori. Cauzele flagelului au fost multiple, dar principală rămâne seceta cumplită din vara – toamna anului 1946, care a distrus în totalitate culturile agricole.

La începutul anului 1947, satul Cârligați avea 1.230 locuitori, conform declarației scrise a primarului din aceea vreme, Toader Cașu, din care peste 80% nu aveau ce mânca și răbdau de foame prin case vreme de zile întregi și săptămâni, copiii erau palizi și lihniți, bătrânii și chiar oameni în putere își așteptau moartea. Până la data de 15 ianuarie 1947 se înregistraseră patru cazuri de moarte datorate foametei, iar peste patruzeci de oameni se aflau în agonia morții. Starea de spirit era extraordinar de încordată, iar răbdarea oamenilor în așteptarea unor ajutoare în cereale din partea guvernului condus de dr. Petru Groza era pe sfârșite.

În data de 23 ianuarie 1947, din inițiativa învățătorului Constantin Samoilă, director al Școlii primare mixte, s-au înființat două cantine în satele Cârligații Noi și Cârligații Vechi, fiecare dintre ele urmând să funcționeze cu câte 100 de asistați, întrucât „populația satelor este destul de numeroasă și complect lipsită de hrană”. Comitetul de conducere ales era comun pentru ambele cantine, dar cu responsabili diferiți și avea următoarea componență: președinte – Toader Cașu, primarul comunei; vicepreședinte – Constantin Racovanu, delegatul satului Cârligații Noi; responsabili erau C. Samoilă, directorul școlii primare, și Iorgu Sălceanu, învățător pensionar (la cantina din satul Cârligații Noi). Membrii: Elena Condurache, moașă comunală, Vasile Solomon, Toader Ciulei, Gheorghe Vasilache, Andrei Butiuc, Ioan Bălan, invalid, Tudora Carp, văduvă de război. Cantina din Cârligații Vechi a funcționat o perioadă de timp în casa lui Petrana S. Racovanu, iar cea din Cârligații Noi în imobilul lui Iorgu M. Sălceanu. În noaptea dintre 1-2 martie 1947, magazia cantinei conduse de Constantin Samoilă a fost spartă și au fost sustrase alimente de către minorul Dumitru D. Parfene, de 15 ani, care a săvârșit fapta îndemnat de proprii părinți înfometați.

În 16 mai 1947, cantinele din Cârligați erau inspectate de preotul Constantin Negru, vicepreședinte al CARS Fălciu, care constata că alimentele proveneau de la CARS și din Darul Britanic. La cantina din Cârligații Vechi, care funcționa în incinta școlii primare, luau masa 200 persoane (copii orfani, văduve, bătrâni), iar gestionară era Elena Samoilă. Mâncarea consta în supă de cartofi cu zarzavat și mămăligă. Hrana era distribuită pe bază de cartele, fapt ce accelera servirea mesei către cei nevoiași. De distribuirea către populația din comună a ajutoarelor alimentare sosite din S.U.A. prin Crucea Roșie (cutii cu alimente, fasole, porumb), s-au ocupat preotul Darie Postu, învățătorul Gheorghe Popescu și agentul sanitar Dănilă Tomșa. Din cei 3.420 de locuitori, au primit sprijin doar 1.700 săteni, adică jumătate din populația comunei.

La Căpotești, cantina a fost înființată la data de 28 ianuarie 1947, pentru asistența a 50 persoane și era condusă de un comitet format din Ilie Romașcu, directorul școlii primare, Gheorghe Spiridon, pensionar, Vasile Balan, delegatul satului, Iancu G. Popa- invalid de război, Maria T. Bita – văduvă de război, Marin Crăsneanu, Neculai State, Spiridon Donea, Neculai Donea, Gheorghe Maleș, Ștefan Tăutu, Dumitru Buzilă. Populația satului era alcătuită din 60 familii. Solicitarile de sporire a numărului de asistați nu au fost aprobate de CARS Huși, care solicita trimiterea copiiilor la Centru de Triere din Huși, spre a fi transportați în regiunile excedentare, neafectate de secetă și foamete. Cantina a funcționat cu alimente de la CARS până la 10 aprilie 1947, când a început să fie alimentată cu alimente din Darul Britanic.

Cantina din satul Davidești a fost înființată la 18 februarie 1947, cu 40 de asistați, sediul acesteia fiind stabilit în gospodăria lui Gheorghe Bazgan. Comitetul de conducere al cantinei era format din Filip Grecu – președinte, învățător Gavril H. Darie – vicepreședinte,Toader Penișoară – responsabil, Grigore Epureanu – casier, iar ca membrii: Gheorghe Bazgan, Rada N. Cerchez, Costică Epureanu, Grigore Cozma, Panainte Popa, Ioan Bejan, Gh. M. Cozma. Localnicii au sesizat probleme în activitatea cantinei, iar în urma inspecției s-a constatat că că masa nu era gătită și servită duminica de nevasta lui Gh. Bazgan, pe motiv că este „creștină”, iar polonicul cu care se turna porția de ciorbă individuală era prea mic pentru a cuprinde rația regulamentară. Nu existau registru de magazie și bonuri de intrare a alimentelor. Comitetul de magazie era inexistent, învățătorul Gavril Darie nu se ocupa de cantină și nu îndrumase „nepricepuții conducători ai cantinei”. În urma deciziei locuitorilor, s-a ales un nou comitet de conducere, format din P. Manolache – președinte, învățătorul P. Darie – vicepreședinte, Gr. Epureanu – gestionar, I. Grecu, C. Irimia, Dumitru Stan, M. Iftime – membrii. Sediul cantinei era stabilit în casa lui Gr. Epureanu. Lui Gr. Bazgan i se dădea un termen de 8 zile pentru a preda noului gestionar cantitățile de alimente lipsă din gestiune: 6 kg sfeclă, 4,080 kg sare, 800 gr. ceapă, 0,400 kg slănină. În 27 mai se solicita C.A.R.S. Fălciu suplimentarea numărului de locuri pentru încă 60 persoane, dar răspunsul primit a fost unul tranșant: „Nu avem posibilitatea!”

Inițiativa organizării unei cantine școlare în satul Ivănești a venit din partea învățătorilor școlii, C. Ghibănescu, Maria Ghibănescu, Gheorghe Mihăilă și a agricultorului David A. Antohi, ca reacție la lipsa de porumb și alimente provocate de secetă și grindină, cât și reaua frecvență școlară. Sediul cantinei a fost stabilit într-o slă de clasă din incinta școlii, și asigura hrana zilnică pentru cel puțin 50 elevi săraci din cei 153 înscriși la școala primară mixtă. Funcțiile în cadrul comitetului ales la 29 ianuarie 1947 erau repartizate astfel: președinte – C. Ghibănescu, vicepreședinte – Gh. Mihăilă, gestionar – Maria Ghibănescu, D. Antohi – membru. Din 21 martie 1947 cantina a devenit una sătească, iar numărul asistaților a crescut la 70, deși se solicitase suplimentarea până la 150 persoane. În luna mai, pe lângă alimentele transmise de CARS, erau primite și alimente din darul guvernului britanic, respectiv cutii de carne, legume și cartofi conservați.

Cantina din satul Rusca s-a înființat în data de 22 ianuarie 1947, cu 40 de persoane asistate, dintr-un total de 186 locuitori aflați în nevoie. Funcționa în locuința lui Cristina Nică Crețu. Președinte al comitetului de conducere a fost ales preotul Gheorghe Timircan. La adresa preotului s-au înregistrat câteva plângeri, inclusiv acuzația că ar fi fost legionar, venită din partea lui V. Ciocoiu, liderul filialei Partidului Comunist Român din Huși. La 10 februarie 1947 s-a ales un nou comitet, în care a fost inclus și învățătorul Gh. Popescu, iar ca gestionar a fost ales Gheorghe Moroșanu, în vreme ce funcția de magazioner a fost ocupată de Vasile Bârlădeanu. În luna mai 1947, din cauza deselor reclamații la adresa sa, preotul Timircan a fost exclus din comitetul de conducere, fiind înlocuit în funcția de președinte cu învățătorul Gheorghe Popescu, directorul școlii primare, iar ca secretar a fost ales Gheorghe Popa. Din comitet mai făceau parte Tănase Popa, Irimia Ciortescu, T. Corcodel, N. Carabineru, Emil Ciobanu, V. Neagu, Gh. Râpanu, Gh. Moroșanu, Gr. Tutunaru, N. Bubulac, Nicolae Chirițoi.

Comitetul cantinei din satul Șchiopeni (astăzi Văleni), cu 100 de asistați, a fost ales la data de 23 aprilie 1947, din inițiativa preotului I. Gâlea, parohul bisericii cu hramul Sf. Neculai, în următoarea componență: învățător Nina Gâlea (președinte), Neculai Diaconu, agent sanitar – gestionar responsabil; Vasile Drăghici – magazioner. Membrii în comitet: învățător Ion Cașu, directorul școlii, D. Pandelea, primarul comunei, Th. Calian – notar, preot I. Gâlea, Simion Balan, Ion Bălțatu, Ion Bordea, învățătorul Gheorghe Cațichi. Cantina funcționa în curtea bisericii din sat. La 1 iunie 1947, aceasta era inspectată de Onea Isidor, delegat al Prefecturii Fălciu, care constata că erau alocate 200 de persoane, masa se servea în curtea bisericii, dar era preparată în locuința femeii Hotinia Palade, în condiții bune de igienă, iar porțiile de hrană erau corespunzătoare.

Zeci de copii orfani de război și săraci cu vârste între 4 și 16 ani au fost evacuați din ianuarie 1947 în județele Bistrița-Năsăud (orașul Bistrița, localitățile Lechința, Monari), Someș (Beclean, Țaga, Jichiș, Lemniu, Ocna Dej), Severin (Balinț, Răchita, Târgoviște), Bihor (orașul Oradea), Mureș (orașul Tg. Mureș, satele Căpușu de Câmpie, Band, Sânmărtinu), Constanța (orașul Constanța, comunele Cuza Vodă, Hârșova), Târnava Mică (Târnăveni, Colonia Nitrogen), Sibiu (orașul Sibiu, comunele Apoldu de Sus, Ruși, Benești, Gușterița, Cisnădie, Turnișor, Slimnic, Cunța, Șura Mare, Slimbav, Nocrich, Hoșman, Cornățel, Sebeșul de Sus, Săsăuși, Ungurei, Fofeldea, Țichindeal, Topârcea, Hașag, Mândra, Doștad, Drașov, Racovița, Poplaca). Doi copii bolnavi de tuberculoză pulmonară au fost trimiși la Spitalul T.B.C. din Roșiorii de Vede, județul Teleorman, de unde au revenit la 9 septembrie 1947, cu starea de sănătate ameliorată. Cei care s-au obligat să îi primească pe copiii flămânzi ai Moldovei, urmând să le dea masă, casă, îmbrăcăminte, îngrijiri medicale și educație s-au achitat cu brio de sarcina asumată, ocupându-se uneori personal de reîntoarcerea în condiții foarte bune a acestora în familiile lor. Un astfel de exemplu, deși ele sunt extrem de numeroase, este cel al copilului Bita Eremia, fiul lui Gheorghe și Ștefana, care s-a aflat în familia doctorului Hodor Flaviu, ce domicilia pe strada General Balan din orașul Bistrița.

Notă

Datorită numărului mare de documente identificate și cercetate care nu pot fi publicate în serial, autorul face apel către eventuali sponsori să susțină tipărirea unui volum dedicat foametei care i-a afectat pe locuitorii din zona Hușilor și satele fostului județ Fălciu între anii 1946-1947.

• Profesor Ștefan Plugaru

3 COMENTARII

  1. Impresionant! Am recunoscut-o pe stra- strabunica mea : Petrana S Racovanu! Bineînțeles, multe amintiri mi-ai fost povestite de bunicii mei 😪

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.