Bărbații, omorâți pe capete de noul coronavirus! Încă trei vasluieni internați au fost răpuși ieri!

0
2649

Noul coronavirus continuă să facă victime în județul Vaslui! Cele mai recente persoane răpuse de COVID-19 sunt trei bărbați cu vârste cuprinse între 47 – 81 ani, din trei localități, care au pierdut lupta cu viața în timp ce se aflau internați în Spitalul de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad. Astfel, potrivit reprezentanților spitalului, unitate de suport pentru tratarea pacienților infectați cu SARS-CoV-2, cei trei bărbați au decedat pe 6 august.

Primul este un bărbat de 47 de ani, din localitatea Chetrosu, comuna Gherghești, ce a fost internat pe data de 2 august. În foarte scurt timp, starea de sănătate i s-a agravat, așa că a fost transferat în secția de Anestezie și Terapie Intensivă, unde, din nefericire, pe 6 august, a murit. Pe lângă infecția severă cu SARS-CoV-2, pacientul suferea și de hipertensiune arterială grad II.

Al doilea este un bărbat de 60 de ani, din municipiul Vaslui. Acesta a fost internat pe data de 31 iulie și, la fel ca și primul, a fost mutat la Terapie Intensivă atunci când starea de sănătate i s-a agravat. Din păcate, nici acesta nu a rezistat prea mult, decesul fiind pronunțat de medici ieri dimineață. Pacientul suferea și de ciroză hepatică alcoolică decompensată mixtă, hipersplenism hematologic, hemoragie digestivă superioară și hipotensiune arterială.

Nu în ultimul rând, al treilea bărbat răpus de COVID-19 este un vârstnic de 81 de ani, din localitatea Berezeni. Acesta a fost internat pe data de 29 iulie, însă a fost transferat la scurt timp pe Terapie Intensivă, după ce starea de sănătate i s-a deteriorat. Potrivit medicilor bârlădeni, pacientul a murit în prima parte a zilei de ieri, acesta suferind și de etilism cronic, hepatopatie cronică și sindrom confuzional.

Acestea sunt victimele cu numărul 34, 35 și 36 făcute de COVID-19 la nivelul județului, dintre care 16 sunt doar beneficiari ai azilului de bătrâni din Tutova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.