Ziua de 13, fie cu noroc, fie cu ghinion pentru arădenii care voiau să inunde cu droguri județul Vaslui!

0
852

• Ultimii 3 membri ai rețelei de traficanți de droguri arădeni care au încercat să găsească în județul Vaslui o piață de desfacere pentru produse ilegale și periculoase și-au aflat sentința definitivă, Curtea de Apel Iași modificând substanțial decizia Tribunalului Vaslui. Unul dintre traficanți a scăpat de închisoare, după ce a beneficiat de o reducere substanțială a pedepsei și de suspendarea executării ei, unui al doilea, Cosmin Romică Cocoș, i-a fost respins apelul, rămânând cu perioada de 7 ani și 8 luni de stat după gratii, decisă de judecătorii vasluieni, în timp ce celui de-al treilea, Flavius Alexandru Dudaș, pedeapsa i-a fost majorată până la 7 ani și 3 luni de închisoare.

La sfârșitul lunii mai 2019, procurorii DIICOT vasluieni reușeau destucturarea unei rețele de traficanți arădeni de droguri de mare risc, formată din tineri cu vârste până în 24 de ani, care ar fi vrut să-și extindă afacerea și în această zonă. Tinerii își procurau marfa din Olanda și o aduceau în țară folosind serviciile de curierat, drogurile fiind depozitate în locuințele lor din județul Arad. Unul dintre tineri, care avea rude în zona Hușului, a fost trimis să prospecteze piața, având la el și câteva mostre, neștiind însă că deja era în atenția procurorilor. Aici, era cât pe ce să fie prins, atunci când a încercat să vândă droguri unui ofițer sub acoperire, însă flagrantul a eșuat, tânărul neavând droguri asupra sa, pentru că le dăduse în păstrare prietenei sale. În aceste condiții, procurorii nu au avut altă soluție pentru a-i prinde pe traficanți decât să facă percheziții la domicilile acestora, cu această ocazie descoperind importante cantități de droguri, 495 comprimate estasy (MDMA), 1 kg de amfetamină amestecată cu cafeinăși 1 kg de cannabis sub formă de muguri. Ulterior, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism –  Biroul Teritorial Vaslui au dispus reținerea tinerilor Doru Artene Munteanu, Ioan Daniel Crișan, Eugen Gabriel Dan, și Flavius Alexandru Dudaș, pentru săvârșirea infracțiunii de introducere în țară de droguri de mare risc și trafic de droguri de risc și de mare risc. Celor patru componenți ai rețelei reținuți la Arad li s-a adăugat Romică Cosmin Cocoș, cel venit în “recunoaștere” la Huși, împreună cu prietena acestuia, Alexandra Bianca Stremciuc. Cei cinci bărbați au fost reținuți, iar Tribunalul Vaslui a aprobat cererea procurorilor, de arestare preventivă a inculpaților, în timp ce femeia a fost cercetată în stare de libertate, sub control judiciar. Ulterior, dosarul a fost disjuns în mai multe cauze, asta pentru că 3 dintre inculpați au făcut mărturisiri complete, în timp ce Crișan, Cocoș și Dudaș au făcut obiectul unui dosar separat, finalizat ulterior.

La sfârșitul anului trecut, Tribunalul Vaslui a dat o primă soluție într-unul dintre dosar, însă doar Doru Artene Munteanu, Eugen Gabriel Dan și Alexandra Bianca Stremciuc și-au primit atunci pedepsele. Dat fiind că se ocupa cu introducerea în țară a drogurilor, Doru Artene Munteanu a primit și cea mai mare pedeapsă, 6 ani și 5 luni de închisoare, pedeapsă care include și o condamnare anterioară, de 1 an de închisoare pentru conducere fără permis, decisă de judecătorii arădeni, și a cărei amânare a fost ridicată de magistrații Tribunalului Vaslui. La rândul ei, Alexandra Bianca Stremciuc a fost condamnată la 3 ani și 4 luni de închisoare, tot cu executare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în timp ce Eugen Gabriel Dan s-a ales cu o pedeapsă mai ușoară, 2 ani și 3 luni de închisoare, pentru aceeași infracțiune, pentru că a participat la doar două vânzări de droguri către terțe persoane.

A urmat apoi obișnuitul apel, formulat împotriva sentinței inițiale de către cei 3 condamnați, însă judecătorii Curții de Apel Iași, chiar dacă le-au admis acțiunea, au păstrat neschimbate pedepsele acordate celor doi bărbați. În schimb, i-au redus la 3 ani condamnarea tinerei traficante Alexandra Bianca Stremciuc, care a beneficiat și de suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Ceilalți 3 membri ai rețelei, adevărații traficanți, au fost judecați separat, în luna iunie Tribunalul Vaslui condamnându-l pe Flavius Alexandru Dudaș la 6 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de introducere în țară de droguri de mare risc, pedeapsă la care s-a adăugat o treime dintr-o altă condamnare, dată atunci cu suspendarea executării pedepsei, de un an de închisoare, primită în 2017 pentru conducerea unui autovehicol fără permis de conducere. La rândul său, Ioan Daniel Crișan a primit 3 ani și 4 luni de închisoare. Cât despre condamnarea primită în Italia, judecătorii vasluieni doar au luat act de ea, fără să i-o adauge la pedeapsa primită acum. Cea mai mare pedeapsă a primit-o Romică Cosmin Cocoș, hușeanul venit în “recunoaștere” pe meleagurile natale, care a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru trafic de droguri de mare risc, plus alți 6 ani de închisoare, pentru complicitate de introducere în țară de astfel de substanțe, în total, 7 ani și 8 luni de stat după gratii.

Cu toții, cei trei au contestat aceste sentințe, iar zilele trecute, Curtea de Apel Iași a anunțat sentința definitivă în acest dosar. Dacă lui Cocoș, apelul i-a fost respins ca nefondat, ceilalți doi au avut parte de decizii diferite ale judecătorilor ieșeni. Astfel, Crișan a avut noroc, condamnarea fiindu-i redusă până la doar 2 ani, 3 luni și 10 zile de închisoare, magistrații decizând și suspendarea executării pedepsei, stabilind un termen de încercare de 4 ani, perioadă în care dacă va mai comite vreo infracțiune, arădeanul va fi obligat să execute și această pedeapsă în regim de detenție. În schimb, lui Dudaș, ziua de 13 i-a purtat ghinion. Asta pentru că judecătorii au decis majorarea pedepsei acordate pentru pentru săvârșirea infracțiunii de introducere în țară de droguri de mare risc. În aceste condiții, tânărul traficant va rămâne după gratii nu mai puțin de 7 ani și 3 luni, mai puțin perioada deja petrecută în arest preventiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.