Orașul Negrești și comuna Boțești vor avea wi-fi în spații publice cu bani de la UE

0
716

• Două din cele 66 de localități din România, care s-au înscris între 3-4 iunie pe portalul www.wifi4eu.eu și care vor primi câte 15.000 de euro de la UE pentru introducerea internetului wireless în spații publice, sunt din județul Vaslui. Este vorba despre orașul Negrești și comuna Boțești.

Miercuri, 8 iulie, Agenția Executivă de Inovare și Rețele (The Innovation and Network Agency) din cadrul Comisiei Europene a dat publicității lista celor 947 de municipalități de la nivel european care au câștigat câte un bon valoric în valoare de 15.000 de euro în cadrul programului WiFi4EU, ce își propune să finanțeze introducerea internetului wireless în locuri publice. Acesta este cel de-al patrulea și ultimul apel în cadrul căruia UAT-urile din Uniunea Europeană primesc finanțare sub formă de vouchere de la Comisia Europeană, pentru a fi folosite pentru achiziționarea echipamentelor pentru spot-urile Wi-Fi publice în locuri precum parcuri, piețe, muzee, spitale, etc.

După cum au anunțat oficialii Comisiei Europene miercuri, mai mult de 8.600 de municipalități din Uniunea Europeană, dar și din Islanda și Norvegia, s-au înscris între 3-4 iunie pe portalul www.wifi4eu.eu, însă doar 947 de localități au fost declarate câștigătoare. Bugetul total aprobat la nivel european pentru acest apel se ridică la suma de 14.205.000 euro.

La nivel național, au fost declarate câștigătoare 66 de localități din toată țara, în timp ce alte 40 de municipii, orașe și comune se află pe lista de rezervă. Județul Vaslui numără doar două UAT-uri ce vor primi câte 15.000 de euro pentru instalarea de puncte de acces public și gratuit la internet wireless, respectiv orașul Negrești și comuna Boțești (sate componente Boțești, Gănești, Gugești și Tălpigeni). Evident, astfel de puncte cu acces gratuit la internet wireless nu vor fi amenajate în fiecare sat, ci doar în anumite spații publice.

Acum, localitățile câștigătoare sunt așteptate să semneze, prin intermediul portalului WiFi4EU, un acord de colaborare cu Innovation and Networks Executive Agency (INEA), agenția din cadrul Comisiei Europene ce se ocupă cu implementarea acestui program. Deși s-a ghidat după principiul „primul venit, primul servit”, programul a asigurat cel puțin 15 bonuri valorice fiecărei țări, fiind eliminată condiția potrivit căreia pot fi fiecare țară poate beneficia de cel mult 142 de bonuri valorice. Peste 3.000 din cele 8.600 de municipalități europene s-au înscris în primele cinci secunde, printre statele grăbite numărându-se România, Spania și Italia.

De menționat că primul apel pentru înscrierea proiectelelor în programul WiFi4EU a fost lansat în noiembrie 2018, când s-au oferit vouchere unui număr de 2.800 de primării din UE, dintre care 224 din România. Atunci, județul Vaslui a avut patru comune beneficiare (Alexandru Vlahuță, Bunești-Averești, Fălciu și Dănești). La al doilea apel, lansat în aprilie 2019, au fost declarate câștigătoare doar 3.400 de municipalități din UE, Islanda și Norvegia. La nivel național, au primit bonuri valorice 250 de localități, județul Vaslui având doar 15 UAT-uri ce au primit câte 15.000 de euro pentru instalarea de puncte de acces public și gratuit la internet wireless, respectiv municipiul Bârlad și încă 14 comune. Acestea sunt: Băcești, Bălteni, Cozmești, Dodești, Drînceni, Epureni, Ferești, Hoceni, Iana, Ibănești, Muntenii de Jos, Șuletea, Vetrișoaia și Zorleni.

La cel de-al treilea apel, lansat în septembrie 2019, au fost oferite vouchere unui număr de 1.780 de municipalități din Europa, România având nu mai puțin de 142 de localități beneficiare. Județul Vaslui a primit câte 15.000 de euro pentru internetul wireless în spații publice din comunele Bălteni, Găgești, Pogana, Poienești și Viișoara.

În total, bugetul alocat acestui program se ridică la 120 milioane de euro, fondurile fiind fiind cheltuite de beneficiarii din cele 30 de state participante între anii 2018-2020.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.