Grădinițe închise, în Vaslui. Nu din cauza Covid, ci din lipsa copiilor!

0
503

• Redeschise la începutul acestei luni, două grădinițe din municipiul Vaslui și-au încetat activitatea pe timpul verii din simplul motiv că nu sunt destui copii pentru a se justifica menținerea activității. Într-un caz, al Grădiniței 18, s-a vorbit de un angajat suspect de Covid, lucru care însă nu s-a confirmat!

Odată cu relaxarea adusă de sfârșitul perioadei de stare de urgență și reluarea activității economice, cu toate restricțiile aferente stării de alertă epidemiologică generată de Covid 19, municipalitatea vasluiană a redeschis prima dată creșele, apoi o parte din grădinițe. Redeschiderea acestora s-a făcut strict în funcție de solicitările părinților care, odată ce au reînceput serviciul, nu aveau cu cine lăsa copiii acasă. Astfel, la nivelul municipiului Vaslui, au fost redeschise doar 6 dintre grădinițe, din cele 23 de astfel de instituții din subrodinea primăriei. „Este vorba de acele grădinițe pentru care am avut solicitări din partea părinților copiilor înscriși acolo, respectiv grădinițele numărul 5, 8, 9, 12, 17 și 18, iar Grădinița nr. 15 se va redeschide începând cu 1 august. Dacă vom avea noi solicitări din partea părinților, vom redeschide și alte grădinițe. Toate spațiile din creșe și grădinițe au fost temeinic dezinfectate, au fost luate toate măsurile de distanțare fizică și cele specifice pentru evitarea transmiterii temutului virus și, în plus, la fiecare unitate a fost alocat un cadru medical pentru a face triajul și a supraveghea starea de sănătate atât a copiilor, cât și a personalului de acolo. Sănătatea copiilor, la fel ca sănătatea tuturor vasluienilor, reprezintă o prioritate pentru noi și, de aceea, Primăria municipiului Vaslui nu a precupețit în toată această perioadă nici un efort financiar sau logistic pentru a limita la maxim posibilele efecte ale pandemiei de Covid 19”, declara, la sfârșitul lunii trecute, primarul Vasile Pavăl.

Zilele trecute, părinții copiilor care urmau cursurile Grădiniței nr.18 au fost notificați, prin SMS, cu privire la faptul că unitatea își va suspenda activitatea, ca urmare a unei suspiciuni de Coronavirus apărută în cazul unei angajate, și li s-a solicitat să țină acasă copiii, până la clarificarea situației. Din fericire, suspiciunea nu s-a confirmat, astfel că nici unul dintre angajații grădiniței, dintre copii ori părinții sau aparținătorii acestora nu s-au aflat în nici un moment în pericol de a fi infectat. Chiar și așa, activitatea grădiniței a rămas suspendată, și la fel s-a întâmplat și în cazul Grădiniței nr. 8, însă nu din motive epidemiologice, cât datorită faptului că numărul mic de copii înscriși pentru această perioadă nu motiva din punct de vedere economic continuarea activității. „După cum știți, în fiecare an, pe timpul verii, stabileam un program atât pentru creșe, cât și pentru grădinițe, astfel încât să se poată efectua diversele lucrări de reparații, igienizare și curățenie, pentru ca aceste instituții să-și poată începe din plin și în cele mai bune condiții activitatea în luna septembrie, odată cu debutul anului școlar. În 2020, a fost a fost o situație specială, iar noi, Primăria Vaslui, am încercat să venim în ajutorul părinților care lucrează în diverse ramuri economice, și am redeschis câteva grădinițe și creșe, în funcție de solicitările primite. Cei mai mulți dintre părinți se pare că fie au stat acasă cu copii, fie au plecat împreună în concedii, fie au găsit alte soluții, de exemplu să-și ducă copii la țară, la bunici… Cert este că am avut un număr relativ mic de solicitări pentru a primi copiii la grădiniță pe timpul verii; de aceea au fost redeschise atât de puține grădinițe, pentru ca, ulterior, activitatea să fie suspendată la două dintre ele, strict din motive ce țin de numărul mic de preșcolari. Dăm asigurări tuturor vasluienilor că folosim această perioadă de vacanță pentru a pregăti noul an școlar, iar acesta va începe în condiții de deplină siguranță pentru toți copii, preșcolarii, elevii și liceenii care sunt înscriși la unitățile din municipiul Vaslui”, a declarat Geanina Tofan, purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Vaslui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.