Cele două săptămâni de ploi din iunie au făcut harcea-parcea infrastructura din județ

0
493

Prefectul județului Vaslui, Mircea Gologan, președintele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Vaslui, a întrunit, joia trecută, în ședință extraordinară, comitetul menționat pentru a aproba hotărârea privind solicitarea unor sume din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului pe anul 2020 pentru refacerea infrastructurii afectate de inundațiile din perioada 11.06.2020-24.06.2020, pe raza județului Vaslui.

De menționat că între 11 și 24 iunie, s-au transmis 27 atenționări/avertizări de fenomene meteorologice periculoase COD GALBEN, 28 atenționări/avertizări de fenomene meteorologice periculoase COD PORTOCALIU și 12 atenționări/avertizări de fenomene meteorologice periculoase COD ROȘU.

Comisiile formate prin Ordin al Prefectului și alcătuite din reprezentanți ai Instituției Prefectului – județul Vaslui, Consiliului Județean Vaslui, Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Podul Înalt” al județului Vaslui, Inspectoratului Județean în Construcții și Sistemului de Gospodărire a Apelor Vaslui, în baza rapoartelor operative transmise de Comitetele Locale pentru Situații de Urgență, au verificat, validat și evaluat pagubele produse de fenomenele hidrometeorologice periculoase.

Au fost înregistrate pagube însemnate în 2 orașe, 36 comune, 134 localități și 15 locuințe. Au fost afectați 60 km de drum comunal, 192,54 km drum sătesc, 30 km străzi, 7 ravene, o bază sportivă, 10 poduri, 13 podețe, 299,38 ha teren arabil, 28 ha pășuni/fânețe și 52,797 km drum județean.

Valoarea totală a pagubelor produse, în perioada menționată, este de 57.199,42 mii lei.

Pagubele, produse de inundații, s-au datorat următoarelor cauze: concentrări rapide ale scurgerilor de pe versanți, datorită intensității ploii și a pantelor relativ mari ale terenului, ce au condus la depunerea de aluviuni sau spălarea terasamentului; depășirea capacității de transport a rigolelor și a șanțurilor marginale ale drumurilor; depășirea capacității de transport a torenților și a cursurilor de apă neamenajate.

Pe întreg teritoriul județului Vaslui, în perioada 11 – 24 iunie, s-au înregistrat cantități importante de precipitații. Cumulat, în perioada menționată, cantitatea maximă de precipitații înregistrată a fost de 158,7 l/mp la postul pluviometric Mărășeni. La alte 53 posturi pluviometrice s-au înregistrat cantități de precipitații cuprinse între 157,5 l/mp si 46,3 l/mp. La celelalte posturi pluviometrice din administrarea S.G.A. Vaslui, cantitățile de precipitații înregistrate au fost sub 45,0 l/mp.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.