Autoturism furat din Slovacia, descoperit la Albița

0
499

• Polițiștii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albița au descoperit la controlul de frontieră și indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism marca Volkswagen Sharan, care figurează în bazele de date ca fiind furat din Slovacia.

La sfârșitul săptămânii, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control necesare trecerii frontierei, B.V., cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 37 de ani, conducând un autoturism marca Volkswagen Sharan, înmatriculat în Franța.

Existând suspiciuni cu privire la situația juridică a autoturismului, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, constatând că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Slovacia.

Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că a achiziționat autoturismul, plătind suma de 4.300 de euro, și că nu are cunoștință despre faptul că acesta este semnalat furat sau implicat în vreun litigiu.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârșirea infracțiunii de furt, iar autoturismul, în valoare de 21.500 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.