Astăzi, debutează Clubul de vacanță în limba franceză, la Vaslui

• Elevii din municipiul Vaslui care doresc să deslușească tainele limbii franceze, o vor putea face în cadrul Clubului de vacanță special înființat și care se va desfășura Biblioteca Județeană „Nicolae Milescu Spătarul”. Primele cursuri săptămânale debutează miercuri, 7 iulie, și vor susținute de profesori de limba franceză, sub coordonarea inspectorului școlar Alexandru Mâță.

Inspectoratul Școlar Județean Vaslui, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui, a venit în întâmpinarea elevilor doritori de a pătrunde în tainele limbii franceze, organizând, în această vară, Clubul de vacanță în limba franceză, ale cărui cursuri săptămânale se vor desfășura în sălile primitoare ale instituției de cultură vasluiene. Clubul de vacanță în limba franceză este destinat cu prioritate debutanților absoluți, respectiv elevilor care nu au mai studiat deloc limba franceză. Se vor organiza și grupe dedicate celor din anii 1-2 de limba franceză (nivel A1) și 3-4 (nivel A2, corespunzător claselor a VII-a – a VIII-a).

În total, s-au înscris 33 de elevi, care vor fi împărțiți pe 3 grupe de studiu, pe de o parte, pentru a facilita interacțiunea între cursanți și profesor în scopul învățării mai ușoare a limbii franceze, pe de altă parte, pentru ca cursurile să se desfășoare în deplină siguranță, dat fiind epidemia de Covid 19, sub semnul căreia încă ne aflăm. „Viitorilor participanți li se solicită să dea dovadă de seriozitate, perseverență și interes pentru limba franceză! Asta și pentru că unul din obiectivele declarate ale Clubului este pregătirea în vederea susținerii examenului DELF scolaire, nivel A1 și/sau A2, la Institutul Francez din București / Centrul Cultural Francofon Buzău”, a declarat prof. Alexandru Mîță, inspector școlar pentru limbi moderne, titularul de curs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.