ZIUA SUVERANITĂȚII FĂRĂ SUVERANITATE, LA 30 DE ANI

0
653

La 23 iunie 1990, primul Parlament ales pe principii democratice de la Chișinău a votat Declarația de Suveranitate. După adoptarea Tricolorului ca simbol național de stat, la 27 aprilie al aceluiași an, Declarația de Suveranitate era a doua mare cucerire a mișcării de eliberare națională ai cărei reprezentanți au ajuns în acea primăvară din stradă, datorită votului unit al alegătorilor, în organul legiuitor.
Declarația de Suveranitate a fost primită de poporul Basarabiei cu însuflețire și multă încredere în caracterul iminent al unor reparații istorice mult așteptate și dezbătute la numeroasele mitinguri și adunări populare. Votul politic din 23 iunie 1990 a fost unul magistral. Peste doar cinci zile aveau să se împlinească 50 de ani de la ocuparea, din 28 iunie 1940, a Basarabiei de către trupele sovietice. Actul curajos, pentru acele timpuri, al noului legislativ moldovean întrerupea jurisprudența statului-marionetă, impus de Moscova, ilegal și forțat, la 2 august 1940. Declarația proclama, în fond, repatrierea drepturilor asupra propriului destin național, drept violat, sechestrat și deportat cu brutalitate în metropola imperială de către mașinăria stalinistă de ocupație.
Declarația de Suveranitate din 23 iunie 1990 a readus acest drept fundamental acasă și a creat baza juridică, la care erau obligate să se raporteze, din acel moment, toate celelalte legi și hotărâri ce aveau să vizeze viitorul noii construcții statale. Important este că Actul a consfințit supremația Constituției și a legilor locale față de cele ale Uniunii Sovietice, încă existentă. RSS Moldova se declara stat democratic bazat pe drept, s-a consfințit separația puterilor – legislativă, executivă și judiciară – ca principiu de bază al funcționării statului.
Într-un fel, Basarabia anilor 1990 urma ieșirea din imperiul sovietic cam după același scenariu pe care au mers, în 1917, predecesorii noștri la ieșirea din imperiul rus-țarist. Republica Democratică Moldovenească de la 2 decembrie 1917 se declara o componentă autonomă în cadrul construcției federative a statului rus democratizat. La 23 iunie 1990, RSS Moldova își declara Suveranitatea în cadrul Uniunii Sovietice, văzută în document în forma unei viitoare comunități a statelor suverane.
Atunci, bolșevismul și teroarea roșie au îndreptat firava ambarcațiune statală moldovenească de la 1917-1918 către tărâmul salvator al Unirii cu Patria-mamă. Unirea s-a produs ca o minune, deși situația României era extrem de complicată, fiind afectată grav atât de război, cât și de pandemia gripei spaniole. Nici regimul gorbaciovist de la 1990 nu a fost mai presus. Deja în august și apoi în septembrie 1990, două regiuni separatiste rusofile ale proaspetei republici suverane ale Moldovei s-au autoproclamat independente de Chișinău. Parada suveranității moldave era sortită să fie scăldată într-o baie de sânge ori să se împotmolească în mocirla rezistenței birocratice sovietice. Mai puțin temându-se de suveranitatea Chișinăului, Moscova vedea marele și realul pericol în tentațiile tot mai puternic exprimate de unire cu România.
Anul 1990 s-a consumat în lupte febrile pentru consolidarea juridică și politică a noii entități suverane și s-a încheiat, practic, în martie 1991, atunci când Republica Moldova a respins categoric participarea la referendumul sovietic privind semnarea Noului Tratat Unional. Marea și regretabila surpriză pentru românii basarabeni a fost că, imediat după respingerea referendumului unional, noul Președinte al României – Ion Iliescu, împreună cu Ministrul său de externe – Adrian Năstase, sosesc la Chișinău să ne pună în fața faptului împlinit, clamându-și parcă justificarea că au semnat cu URSS-ul, aproape defunct, un nou Tratat! Profitând de obediența liderului român – Ion Iliescu, Mihail Gorbaciov și camarila imperială și-au luat măsuri preventive ca scenariul anului 1918 să nu se mai repete pe timpul domniei lor. La 5 aprilie 1991, la Moscova, Ion Iliescu și Mihail Gorbaciov semnaseră deja Tratatul de colaborare, bună vecinătate și amiciție între România și URSS, act în care erau reafirmate inviolabilitatea frontierelor și integritatea teritorială. Nimic despre Tezaur. Nimic despre Pactul Ribbentrop-Molotov, calul principal de bătaie al politicienilor din Țările Baltice. Se deducea că România nu acea nimic comun cu acest Pact.
Mișcarea de eliberare națională de la Chișinău a simțit atunci, cu toți nervii, cum obloanele la Prut au căzut din nou. Ziarul Frontului Popular din Moldova „Țara” a surprins momentul și l-a deplâns în termeni foarte exacți, citez: „…când speram că România va abandona condiția de stat-satelit al imperiului sovietic, iar Republica Moldova va depune eforturi pentru a-și obține independența, Moscova ne întinde o nouă cursă: României – un tratat de vasalitate, iar Republicii Moldova – un tratat unional, ambele urmărind același scop: menținerea României în sfera de influență a Kremlinului, iar a teritoriilor românești ocupate – sub jurisdicția imperiului sovietic”.
Revenind la evenimentul din 23 iunie 1990 din Parlamentul Republicii Moldova, trebuie să menționăm că adoptarea Declarației de Suveranitate a fost mai mult un act de sfidare și condamnare a imperiului ocupant, decât de instituire a unei stări de suveranitate reală. Ce fel de suveranitate putea fi legiferată la acea vreme într-o republică încă sovietică socialistă, parte a unei uniuni sovietice socialiste? Ce fel de suveranitate dacă însuși parlamentul de la Chișinău se numea Soviet Suprem, iar Partidul Comunist bolșevic guverna peste toată suflarea cu mână de fier, dată lui de art. 6 al Constituției sovietice? Ce fel de suveranitate cu armata a 14-a în teritoriu și Cartierul General al Grupului pe direcția strategică Sud-Vest al Armatei Sovietice dislocat în inima Chișinăului? Ce fel de suveranitate cu totala dependență față de complexul energetic al Federației Ruse? Vis, nu suveranitate. Vis nesăbuit! Cu toate acestea, elitele politice naționale de la Chișinău au înfruntat imperiul, l-au sfidat: mai întâi cu visul suveranității, în iunie 1990, apoi și cu cel al independenței, în august 1991…
Păcat că la acea oră astrală ei au găsit la Prut obloanele trase.
Ion Hadârcă, senator de Vaslui

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.