IZVOR DE APĂ VIE. TRADIȚII DE DRĂGAICĂ SAU SÂNZIENE

0
477

• Sărbătoare solară și lunară totodată, Sânzienele sunt tributare focului, prin făcliile aprinse de feciori și rotite după cum merge soarele pe cer, dar și apei, prin ritualul scăldării în rouă, practicat de tinerele fete. Drăgaica este un ritual de origine agrară, practicat la 24 iunie prin Muntenia, Moldova și Oltenia, în preajma solstițiului de vară. Ritualul vizează prosperitatea și protecția culturilor, mai ales de cereale. Această sărbătoare coincide cu sărbătoarea creștină a Nașterii Sf. Ioan Botezătorul.

Tradiția cere ca în această zi nimeni să nu lucreze pentru că în această zi este cap de vară, iar Soarele joacă pe cer sau stă în loc la amiază. Drăgaica se sărbătorește printr-un dans făcut de un grup de 5-10 fete din care una este aleasă, ca Drăgaică. Ea este îmbrăcată ca o mireasă și împodobită cu spice de grâu, în timp ce fetele celelalte se îmbracă în alb, poartă un val pe față în care sunt prinse flori de sânziene, iar în mână țin o coasă. Odată constituit, alaiul Drăgaicei pornește prin sat și pe ogoare. La popasuri, în special la răscruci, fetele se așează în cerc, cântând și executând un dans săltat ale cărui mișcări desenează o cruce.

Se spune că Drăgaica face ca fructele să se coacă mai repede, ferindu-le de stricăciuni și putrezire. În alte părți această sărbătoare are denumirea de Sânziene, dar și mai multe semnificații. De asemenea, drăgaica poate desemna și floarea galbenă denumită științific Galium verum, sau sânziană, care de obicei înflorește în perioada ritualului. Dacă florile nu sunt înflorite, este semn rău, înseamnă că ceva a încurcat desfășurarea anului, sau că oamenii au supărat sânzienele.

Obiceiurile de Sânziene sunt vechi ca pământul și continuă un cult roman închinat zeiței Diana (Sanctae Dianae), venerată și pe teritoriul Daciei care circulă și astăzi în Banat, Oltenia, Transilvania, Maramureș sau Bucovina. În sudul Moldovei, în Muntenia și Dobrogea are denumirea după cel slav Drăgaica. I se mai spune Ziua Soarelui, Ursina sau Amuțitul Cucului, orologiul calendaristic al românilor, pasăre oraculară care-și începe cântecul la echinocțiul de primăvară, de „Blagoveștenie”, pentru a-l sfârși acum, la solstițiul de vară, iar ciocârlia, care-și începe cântatul la echinocțiul de primăvară, încetează să mai cânte după această dată.

În ziua de „Sânziene”, vara începe ușor „să se întoarcă spre iarnă”, florile câmpului își pierd treptat mirosul și puterea tămăduitoare, în păduri apar licuricii, pe cer răsare „Cloșca cu Pui”.

Precum Pământul, calendarul popular al românilor se rotește după Soare, cel care leagă și dezleagă anotimpurile, înfrunzește și desfrunzește codrul, naște făpturi mitice, creează acte de divinație, ceremoniale și ritualuri complexe, reactualizează timpul sacru și ne ajută să renaștem mai puri, mai frumoși, mai înțelepți.

La trei zile după solstițiul de vară, moment ce marchează apogeul drumului solar, când astrul se află la zenit, punctul cel mai înalt al bolții cerești, când soarele joacă de bucurie pe cer imediat ce răsare, iar la amiază încremenește în loc, înflăcărat și biruitor, stăpân suprem al cerului și al pământului, va aduce pentru muritori ziua de Sânziene, cu noaptea cea mai albă a dragostei și ziua cea mai călduroasă a anului.

Născută dintr-un străvechi cult al soarelui, ea nu și-a pierdut coloratura păgână, deși este asociată cu o mare aniversare creștină: nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. Obiceiurile din Noaptea de Sânziene, practicate și astăzi, dovedesc conservatorismul fantastic al tradiției românești populare, cu mult mai veche decât istoria.

Sânzienele sunt o sărbătoare solară, tributară focului prin făcliile aprinse de feciori și rotite după cum merge soarele pe cer. Pentru alungarea spiritelor malefice se aprindeau focuri în care se aruncau substanțe puternic mirositoare, se buciuma și se strigă în jurul focurilor. Flăcăii acum sar peste făcliile aprinse astfel se creează impresia că sunt călare pe foc. Toate aceste obiceiuri și superstiții de Sânziene sunt un omagiu adus soarelui, care, acum, se află la puterea sa maximă, iar prin aceste ritualuri se încearcă întărirea lui.

Sânzienele sunt plante cu flori galbene-aurii și plăcut mirositoare. În unele zone din țară, în tradiția populară, gingașa floare de sânziană poartă și numele de iarbă care alungă diavolii și duhurile necurate. Cresc prin livezi, pășuni, margini de păduri și poienițe. Însoțite de muzică și chiuiturile flăcăilor, fetele adună florile de Sânziene în buchete, fac colane și împletesc cununi circulare pentru fete și cruciforme pentru flăcăi.

De Sânziene au loc bâlciuri și iarmaroace. Acestea erau în trecut un bun prilej pentru întâlnirea tinerilor în vederea căsătoriei. Printre cele mai renumite târguri se numără cele de la Buzău, Focșani, Câmpulung Muscel, Buda, din județul Vrancea, Ipatesti, județul Olt, Pitești, Cărbunești, județul Olt, Giurgeni, județul Ialomița, Broșteni, județul Mehedinți) și, cel mai cunoscut, Târgul de Fete de pe Muntele Găină.

Florile culese în ziua de Sânziene prinse în coronițe sau legate în formă de cruce, erau duse la biserică pentru a fi sfințite și erau apoi aduse în sat, unde sunt așezate pe porți, uși, ferestre, pe șuri, pe stupi și chiar în straturile de legume, în credința că ele vor ocroti casa și gospodăria de puterea forțelor malefice, aducând totodată noroc, sănătate și belșug oamenilor, animalelor și semănăturilor (vor înflori ca Sânzienele). Sunt considerate a fi plante oracol, plante magice, plante tămăduitoare… Tradiția populară spune că dacă dormi cu ele sub pernă, îți vor arată ursitul, dacă le prinzi în păr ori le pui în sân, ești drăgăstoasă tot anul, dacă te scalzi în roua lor, ești frumoasă și dragă cui vrei tu, dacă îți înfășori talia cu ele, te apără de dureri. Pentru ca proprietățile terapeutice ale sânzienelor să fie maxime, florile trebuie culese în timpul prânzului. În vechime, ele erau vândute cu ușurință pe 24 iunie. Cei care vindeau flori strigau în această zi: “Ia sânzienele, sunt bune de leac și aduc noroc!“ sau “Apără de toate relele, de toate bolile!“.

În calendarul popular, ziua de 24 iunie este cunoscută și sub denumirea de “Cap de vară”, pentru că acum soarele ajunge la apogeu. Noaptea ce precede această zi se crede că este magică – minunile sunt posibile, forțele benefice, dar și cele negative ajung la putere maximă. Potrivit tradiției, Sânzienele acestea sunt niște divinități nocturne, de o frumusețe răpitoare, care sălășluiesc prin codrii întunecoși, unde nu calcă picior de om.

Ipostaze vegetale ale celor mai îndrăgite personaje mito-folclorice de la noi, surate bune cu înrăitele Iele sau Rusalii, plutesc în aer sau umblă pe pământ în noaptea de 23 spre 24 iunie, trăiesc prin păduri sau pe câmpii. Ele cântă și se prind în horă și „dau puteri” deosebite florilor și buruienilor, acestea devenind plante de leac, bune la toate bolile. În popor se crede că în noaptea Sânzienelor zânele zboară prin aer sau umblă pe pământ, cântă și împart rod holdelor, femeilor căsătorite, înmulțesc păsările și animalele, tămăduiesc bolnavii, apără semănăturile de grindină.

În Noaptea de Sânziene, se spune că Dumnezeu rânduiește un răstimp de liniște, când stau în cumpănă toate stihiile și cerurile cu stele și vânturile.

Această sărbătoare e legată de cultul recoltei, al vegetației și al fecundității, și păstrează în ea un amestec fascinant de creștinism, păgânism și vrăjitorie.

Sânzienele ca zâne, pot fi aducătoare de rele dacă oamenii lucrează în ziua de 24 iunie. Dacă nu sunt cinstite corespunzător, ele se supără și stârnesc vijelii și lasă câmpul fără rod și florile fără de leac.

Sânzienele, mari iubitoare de dreptate, se răzbună pe femeile care nu țin sărbătoarea de pe 24 iunie, pocindu-le gura iar bărbații care au jurat strâmb vreodată, sau au făcut alt rău, îi așteaptă pedepse îngrozitoare.

Dar pe lângă manifestările tipice făpturilor supranaturale din clasa ielelor, Sânzienele au și manifestări oculare: flori de scaieți tunse de puf, sunt atârnate peste noapte de streașină și după cât crește puful peste noapte, dimineața se stabilește norocul celor care înfăptuiesc datina.

Tot acum Biserica Ortodoxă prăznuiește Moșii de Sânziene, din ciclul Moșilor de vară, când se pomenesc morții din neam, se aprind lumânări, se aduc ofrande la morminte pentru sufletele celor dispăruți, fructe și legume. Copiii sunt stropiți cu apă pentru a fi feriți de boli, iar oamenii suferinzi de reumatism trebuie să intre de dimineață în râu până la brâu și așa să aștepte răsăritul. Ei vor privi soarele în apă, nu pe cer, și doar așa, se spune, se vor vindeca.

Tradiția spune că verbina culeasă în noaptea de Sânziene are efect în farmecele de dragoste. De asemenea, florile se sânziene nu trebuie smulse sau rupte, ci tăiate dintr-o singură lovitură cu cuțitul, timp în care se rostesc versuri speciale.

În ajunul Sânzienelor, pe 23 iunie, fetele culegeau de pe câmp flori de sânziene și împleteau cununi pe care le aruncau peste case. Seara, se întâlnesc fetele care vor să se mărite cu flăcăii care doresc să se însoare. Băieții fac ruguri, aprind făclii și le învârtesc în sensul mișcării soarelui, strigând: „Du-te, Soare, vino, Lună / Sânzienele îmbună, / Să le crească floarea – floare, / Galbenă, mirositoare, / Fetele să o adune, / Să le prindă în cunune, / Să pună la pălărie, / Floare pentru cununie, / Babele să le rostească, /Până-n toamnă să nuntească. „A doua zi, în zori, cetele de feciori străbat satele cu florile de Sânziene la pălărie, în semn că au văzut cununile de flori pe hornuri la casele fetelor care-i interesează. Ei cântă, chiuie și strigă: „Du-te, Luna, vino, Soare, / Că tragem la-nsurătoare, / Cununile neursite, / Zac sub hornuri azvârlite.”

Dacă acestea se agățau de horn, era semn că se apropie cununia. Cei în vârstă aruncau coronițe peste casă, pentru a afla când vor muri. Se credea că atunci când coronița va cădea de pe acoperiș, moartea este aproape. În unele zone, fetele de măritat lasă coronița în grădină. Dacă dimineață o găsesc plină de rouă e semn că se vor mărita în vara aceasta.

Fetele își pun flori de Sânziene neîmpletite sub căpătâi. În acea noapte, ele își vor visa ursitul. Dacă cununa va fi purtată în păr sau în sân (de fecioare sau tinere neveste), acestea vor deveni atrăgătoare și drăgăstoase. Înainte de răsăritul soarelui, fetele și flăcăii se apropie de ocolul vitelor. Cununile sunt aruncate în coarnele vitelor. Dacă gingașa coronița se oprește în cornul unei vite tinere, fata se va mărita după un tânăr, iar dacă se oprește în cornul vitei bătrâne, ursitul va fi om în vârstă.

Pentru a fi sănătoși și avea spor în muncă, în acest moment de început al secerișului, oamenii se încingeau peste mijloc cu coronițe de cicoare.

Gospodarii puneau în seara din ajunul sărbătorii nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, flori de Sânziene la colțul casei dinspre răsărit. Dacă în următoarea zi găseau în coronițe păr de la animale, era semn că vor avea parte de un an sănătos și roditor pentru animale.

Bătrânele satului adunau în zorii zilei de 24 iunie, din locuri necălcate, roua Sânzienelor. La întoarcerea spre casă, dacă nu vorbeau și nu întâlneau pe nimeni, puteau oferi roua ca leac pentru sănătate și dragoste. În trecut, fetele nemăritate obișnuiau să se tăvălească, goale, dimineața, în roua sânzienelor, pentru a fi fertile.

În ziua de Sânziene se joacă Drăgaica, dans ritual asemănător Călușului. De data aceasta, ceata este formată exclusiv din fete, câteva îmbrăcate în haine bărbătești, numite Drăgaice, Drăghicuțe sau Drăgane. La fel ca în cazul Călușarilor, și alaiul Drăgaicelor este însoțit de un muzicant iar una dintre fete poartă un steag împodobit cu baticuri colorate, spice de grâu, usturoi, pelin, flori de sânziene, verbină și alte plante magice. Acest cortegiu ceremonial străbate ulițele satului, formând un brâu simbolic, protector și fertilizator, ce cuprinde întreaga comunitate. În unele sate, fetele aveau și coase, vestind că e vremea cositului, că plantele și-au încheiat drumul, au fost sămânță, au germinat, au crescut, s-au înmulțit iar acum urmează să moară. În alte locuri, cea mai frumoasă fată se alege Drăgaică, se împodobește cu spice de grâu și cu flori de sânziene ca o mireasă, după care, însoțită de alaiul său, cutreieră holdele, câmpurile și satele într-un extraordinar parcurs ritualic, aducător de belșug și fertilitate, reminiscența a unui străvechi cult agrar cu puternică simbolistică nupțială.

Sub aspect religios, în ziua de 24 iunie, în unele regiuni se sărbătorește cu mare fast Aducerea moaștelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava unde se adună mii de pelerini pentru a participa la ceremonie. Pentru pomenirea morților se fac pomeni îmbelșugate și se pun flori frumos mirositoare pe morminte.

În ziua de „Sânziene” se „înstruțează Boul”, adică se împodobește cu flori, și se plimbă prin sat, obicei ceremonial cu o simbolistică nupțială, atestat îndeosebi în nordul Transilvaniei și dedicat unei divinități taurine, fertilizatoare, ce poate fi identificată cu Mitra sau Dionysos.

Sărbătoarea Sânzienelor mai este cunoscută în popor și sub denumirea de Amuțitul Cucului. Se crede că dacă cucul încetează să cânte înainte de Sânziene, înseamnă că vara va fi secetoasa.

Să încercăm să păstrăm vie în sufletele noastre această frumoasă sărbătoare!

La mulți ani tuturor ce poarta numele de Sânziana!

• Dan Horgan

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.