Fostul episcop Corneliu Bârlădeanu a scăpat de arest

0
791

• Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție a României au desființat sentința Curții de Apel Iași prin care s-a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Corneliu Bârlădeanu, fostul episcop al Hușilor, pe numele său de mirean Corneliu Onilă. Deși acuzat de fapte grave, viol și act sexual cu un minor, în formă continuată, el va fi cercetat și judecat în stare de libertate, în timp ce, de exemplu, cei 3 preoți care l-au șantajat cu filmulețe ce făceau dovada faptelor fostului înalt prelat au stat mai bine de 5 luni în arest la domiciliu!

Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție a României nu s-au lăsat convinși de probele, atât filmări, cât și mărturii detaliate ale victimelor, aflate la dosar și au admis contestațiile formulate de către Corneliu Onilă și Sebastan Jitaru împoriva deciziei de arestare preventivă a Curții de Apel Iași pentru comiterea, de către cei doi, de infracțiuni de viol și act sexual cu un minor, în formă continuată. Corneliu Onilă va fi cercetat în libertate, asupra lui nefiind luată nici o măsură preventivă, în timp ce Jitaru a fost plasat în control judiciar.

Fostul episcop al Hușilor, Corneliu Bârlădeanu, pe numele său de mirean Corneliu Onilă, este cercetat într-un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol și act sexual cu un minor, în formă continuată, asupra unor elevi ai Seminarului Teologic „Ioan Gură de Aur” din Huși, așezământ pe care-l păstorea și unde preda în calitate de profesor. Faptele au devenit publice în urmă cu 3 ani, atunci când înaltul prelat a făcut o plângere penală la DIICOT împotriva a trei preoți, Sebastian Jitaru, Gheorghe Damian și Mihail Bumbu, care l-ar fi șantajat cu filmări compromițătoare. Este vorba de înregistrări din care ar reieși că Bârlădeanu ar fi întreținut relații sexuale cu un minor, la momentul respectiv elev al seminarului. După un proces care a durat aproape 2 ani, cei trei au fost găsiți vinovați de către instanță, fiind condamnați, Sebastian Jitaru, la 3 ani și 6 luni cu închisoare, iar Bumbu și Damian, la câte 3 ani de închisoare, toți cu executare, pentru comiterea infracțiunii de șantaj. Trebuie spus că deși faptele de care au fost acuzați sunt mai puțin grave decât cele reținute în sarcina fostului episcop, preoții șantajiști au fost cercetați timp de mai bine de 5 luni în stare de arest la domiciliu, și apoi, sub control judiciar. Asta în ciuda faptului că nici aceștia, la fel ca Corneliu Onilă, nu aveau cazier, fapt care ar fi cântărit mult în decizia judecătorilor ICCJ de a-l pune în libertate pe fostul episcop violator. Filmele compromițătoare cu care era șantajat fostul episcop, probe la dosar, au fost inițial clasate de către procuror, însă apoi, datorită dezvăluirilor apărute în presă cu privire la conduita prelatului, ancheta a fost redeschisă în august 2019, în urma unei ordonanțe a procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași. Au fost audiați mai mulți martori, între care foști absolvenți ai Seminarului teologic, cei mai mulți dintre aceștia refuzând să dea relații, trei dintre ei însă au povestit procurorilor cum ar fi fost forțați de către fostul episcop și de apropiatul acestuia, preotul Jitaru, să întrețină cu ei acte sexuale, sub amenințarea că li se vor scade notele ori vor fi chiar lăsați repetenți sau excluși din instituția de învățământ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.