Evaluarea Națională: „Rezultate mulțumitoare pentru situația extraordinară actuală”

0
953

• Numărul mare de medii peste 8.00, obținute de aproape un sfert din totalul candidaților care au susținut Evaluarea Națională 2020 în județul Vaslui, va duce la o mare concurență pentru înscrierea la cele mai bune licee. Acesta este și motivul pentru care nu mai puțin de 243 de candidați au contestat notele primite, sperând într-un rezultat mai bun. Vorbind despre rezultatele Evaluării, conducerea ISJ este de părere că sunt mulțumitoare, ținând cont de circumstanțele speciale în care s-a desfășurat examenul. „Se vede că a lipsit contactul direct cu profesorul, iar în mediul rural, în multe locuri a lipsit și pregătirea online. Acest lucru, împreună cu restricțiile și măsurile de distanțare fizică și socială, nu aveau cum să nu aibă repercusiuni asupra pregătirii elevilor”, a declarat prof. Gabriela Plăcintă, inspectorul școlar general al județului Vaslui.

Imediat după afișarea rezultatelor la Evaluarea Națională, candidații nemulțumiți de notele primite au putut face contestații, rezolvarea acestora fiind în curs. Cele mai multe dintre contestații, 148, au fost făcute la limba română, în timp ce la matematică au fost 95. Marea majoritate a celor 243 de contestații înregistrate la nivelul județului Vaslui au fost făcute, se pare, chiar de candidații care au obținut note mari și foarte mari. Motivul este simplu: media de la Evaluare contează în proporție de 80% la media de admitere la liceu, iar orice sutime în plus sau în minus ar putea conta pentru a-și rezerva un loc la liceul și specializarea dorită, mai ales în cazul liceelor de elită. Trebuie spus că rezultatele obținute în acest an de către absolvenții vasluieni de gimnaziu sunt mai bune decât cele înregistrate anul trecut. Dacă în ceea ce privește procentul mediilor peste 5, acesta este doar cu puțin superior celui înregistrat la finalul Evaluării 2019, 68,49%, față de 65,17%, în schimb, a crescut semnificativ procentajul mediilor mari și foarte mari. De exemplu, au fost acordate nu mai puțin de 72 de note de 10, dintre care 46 de astfel de note, la limba română. În plus, în afara celor 6 candidați care au reușit să obțină media maximă, 10, în acest an s-au înregistrat nu mai puțin de 296 de astfel de medii, la care se adaugă alte 568 de medii bune, între 8.00 și 8.99! În total, s-au obținut 870 de medii peste 8.00, ceea ce reprezintă practic un sfert din totalul celor 3.492 de candidați care s-au prezentat la examen! Rezultatele finale, după rezolvarea contestațiilor, vor fi afișate sâmbătă, 27 iunie, pe site-ul ministerului, edu.ro și la
centrele de examen.

Și totuși, se putea mai bine!

În ciuda unor rezultate net superioare celor înregistrate anul trecut, cu un procent de 68,93% de candidați care au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), responsabilii din învățământul vasluian consideră însă că era loc de mai bine, însă circumstanțele speciale datorate epidemiei de Covid 19 au contat foarte mult în ceea ce privește pregătirea elevilor. „Gândiți-vă că acești copii au stat aproape trei luni în case, lucru care nu avea cum să nu lase urme asupra psihicului lor. În plus, le-a lipsit îndrumarea profesorilor… Învățământul online este bun, dar nu înlocuiește contactul direct cu profesorii, iar în mediul rural, online-ul nu prea a pătruns. Acest lucru s-a văzut inclusiv în prezența masivă a elevilor la pregătirile organizate în școli de la începutul lunii iunie. De asemenea, au lipsit simulările examenului, lucru care nu doar le-ar mai fi risipit din emoții, dar, iată, au fost probleme atunci când, de exemplu, au trebuit să-și treacă datele personale pe foile de examen. Nu trebuie să uităm nici stresul datorat măsurilor de siguranță împotriva răspândirii virusului luate în timpul examenului, în primul rând, purtatul măștii de protecție. Toate acestea însumate mă fac să spun că pot considera rezultatele de la Evaluarea Națională drept mulțumitoare, și că, poate, era loc de mai bine!”, a explicat prof. Gabriela Plăcintă, inspectorul școlar general al județului Vaslui. „Nu avem cum să excludem această perioadă din viața noastră, perioadă care și-a pus amprenta asupra tuturor, mai ales asupra copiilor. Trebuie doar să învățăm din aceasta, să o considerăm ca o experiență de viață și să încercăm să trecem mai departe”, a adăugat prof. Gabriela Plăcintă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.