Aveți grijă la apa pe care o consumați!

0
951

Având în vedere că, în ultimele zile, județul Vaslui s-a aflat, succesiv, sub coduri galben, respectiv portocaliu și roșu de precipitații abundente, și mai multe zone au fost inundate, conducerea Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vaslui face o serie de recomandări populației în vederea prevenirii îmbolnăvirilor.

„Sursele de apă afectate de inundație prezintă diverse riscuri pentru sănătatea umană: boli infecțioase (boală diareică acută, hepatită virală A sau dizenterie), pericole chimice, răni, înec. Unele boli infecțioase pot apărea după inundații din cauza scăderii sanitației sau supraaglomerării în cazul persoanelor care au fost evacuate și cazate în adăposturi temporare. Consumul de apă sau alimente contaminate de apa din inundații poate duce la apariția de boli diareice (salmoneloza, infecția cu E-coli). Pentru a preveni îmbolnăvirea populației din zonele afectate de inundații, se recomandă următoarele: să consume apă îmbuteliată; să nu consume apă direct din fântâni sau de la robinet; să utilizeze apă fiartă și răcită pentru prepararea alimentelor. În cazul femeilor gravide și a sugarilor, se recomandă o atenție deosebită în ceea ce privește apa utilizată pentru consum și la prepararea hranei: să consume doar alimente ambalate sau bine preparate termic; să nu atingă animalele moarte și să avertizeze autoritățile în vederea evacuării acestora; să evite expunerea prelungită la frig și umezeală; să păstreze alimentele în condiții igienice; să respecte igiena individuală; iar la primele semne de boală, să evite automedicația și să se prezinte la medicul de familie pentru stabilirea diagnosticului și a tratamentului corespunzător”, recomandă Mihaela Vlada, directorul executiv al DSP Vaslui.

Atenție unde vă scăldați!

Trebuie acordată o mare atenție și locurilor unde ne scăldăm pentru a ne răcori. Astfel, odată cu venirea perioadei caniculare, populația, în special tinerii și copiii, sunt tentați să frecventeze zonele de îmbăiere. De aceea, reprezentanții DSP Vaslui recomandă ca aceste activități să se desfășoare doar în ape de îmbăiere monitorizate din punct de vedere microbiologic și fizico-chimic și să se țină cont de contextul epidemiologic actual, menținând distanțarea socială și respectând normele de igienă.

Pe raza județului Vaslui, apele de îmbăiere monitorizate de DSP Vaslui sunt următoarele: SC „Aquatica” SRL Bădeana, Piscina „Viviana” Oprișița, SC Meldia Nikos SRL – Piscina „Aqua” Fan, SC Cinteză Service Com SRL Bârlad – Piscina „Greengield”, SC Marsemar SA – Piscina Râșești, SC Cristal Grivița Iacob SRL, Piscina Pădureni, SC Moldova SA – Piscina „Aquatic Parc”, Club Toma Huși, Loisir – DAPPC Bârlad, SC Transmir SRL – Piscina „Mira”, SC Simbatours SRL Zorleni, „Paradis” Bârlad, Ștrand Parc Bârlad și SC Delkinvas SRL – Piscina SRL.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.