Astronomii Asociației „Sirius” Bârlad au stat „cu ochii” pe eclipsa de Soare

0
591

• Fenomenul astronomic așteptat de specialiști, respectiv eclipsa parțială de Soare ce s-a produs duminică, a fost observată și de astronomii din cadrul Asociației Astronomice „Sirius” Bârlad. Sesiunea de observații telescopice și fotografice a fost realizată cu instrumentele cumpărate în urma sponsorizării făcute de omul de afaceri Constantin Duluțe.

Pe data de 21 iunie, s-a produs o eclipsă inelară de Soare vizibilă din Africa Centrală, Arabia Saudită, Nordul Indiei, Sudul Chinei și Oceanul Pacific. O eclipsă (potrivit definiției actuale, fenomenul în care Luna trece prin fața Soarelui se numește ocultație) inelară de Soare apare atunci când Luna este prea departe de Pământ pentru a acoperi complet Soarele. Aceasta are ca rezultat un inel de lumină în jurul Lunii întunecate. Magnitudinea eclipsei, adică raportul dintre mărimea aparentă a Lunii și cea a Soarelui în timpul fenomenului, este m # 0,994.

De la Bârlad, fenomenul s-a văzut ca o eclipsă parțială de Soare, cu o durată de o oră și un minut, adică în intervalul orar 8.13 – 9.14. Faza maximă (atunci când Luna este cel mai aproape de centrul Soarelui) a fost la ora 8.43.

„Asociația Astronomică «Sirius» – Club UNESCO a organizat o sesiune de observații telescopice și fotografice a eclipsei parțiale de Soare din 21 iunie 2020, în incinta {colii Gimnaziale «Episcop Iacov Antonovici» Bârlad. Prin breșele create în plafonul de nori, participanții au observat eclipsa prin telescopul CORONADO de ultimă generație, având apertura de 70 mm și distanța focală de 400 mm, cu filtru Hydrogen-Alfa (prima utilizare a instrumentului achiziționat recent), refractorul de 90 mm (prevăzut cu filtru) și reflectorul MEADE LX 90 de 8 inch (prevăzut cu filtru). Au participat membri ai Asociației, cadre didactice de la școala gazdă, elevi de la Colegiul Național «Gheorghe Roșca Codreanu» și studenți. În acest fel, s-a făcut o comparație între performanțele celor trei instrumente în raport cu eclipsa parțială de Soare. Prin telescopul CORONADO SolarMax III, MEADE este liderul clar și în ceea ce privește observarea în timpul zilei, oferind cel mai avansat tehnologic și inovativ produs. Un alt avantaj al telescopului CORONADO constă în posibilitatea de utilizare, prin înlăturarea filtrelor, ca și refractor obișnuit. Elevii care au participat la acest proiect științific vor putea realiza o lucrare pentru ediția din 2021 a Concursului Național «Excelența în astronomia de amatori»„, a declarat profesorul Ioan Adam, președintele Asociației Astronomice „Sirius” Bârlad.

Acesta a precizat că, la acest eveniment astronomic, au realizat înregistrări video și fotografice Gabi Săndulescu (Cony TV Bârlad), Paul-Gabriel Oprea, profesor pentru învățământ primar Iulia Agavriloaei, dar și profesorii Georgel Bradu și Ioan Adam.

Instrumentele au fost achiziționate în cadrul proiectului „Creșterea performanței în activitatea Asociației Astronomice «Sirius» prin realizarea unui laborator de astrofizică”, cu sprijinul omului de afaceri Constantin Duluțe și a Primăriei Bârlad.

Următoarea eclipsă parțială de Soare va avea loc pe 30 aprilie 2022 și va fi vizibilă în Sud-Vestul Americii de Sud, Pacific, Atlantic și Antarctica. Pe 14 decembrie 2020 are loc o eclipsă totală de Soare (cea mai apropiată vizibilă din România – pe 3 septembrie 2081), iar pe 10 iunie 2021 se va produce o eclipsă inelară de Soare (cea mai apropiată vizibilă din România – 13 iulie 2075).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.