Absolvenții vasluieni, dornici să învețe, școlile, pregătite să-i primească!

0
572

• Circa 75% dintre absolvenții de gimnaziu și liceu vasluieni au anunțat că doresc să participe la pregătirile în vederea susținerii examenelor de Evaluare națională, respectiv Bacalaureat, ce vor fi organizate fizic în această perioadă în școli și licee. La rândul lor, unitățile de învățământ sunt pregătite în acest sens, fiind luate toate măsurile necesare pentru a asigura distanțarea fizică și contactul minim între participanții la pregătire, în vederea reducerii riscului de infectare cu Covid 19. „A fost o mobilizare extraordinară a tuturor factorilor implicați de la nivelul unităților de învățământ, a autorităților publice și a celor sanitare, pentru a putea asigura desfășurarea procesului de învățământ în deplină siguranță în această perioadă”, a declarat prof. Gabriela Plăcintă, inspectorul general al ISJ Vaslui.

Din totalul de 4.059 elevi înscriși în clasa a VIII-a din școlile din județul Vaslui, 2.994 de elevi și-au anunțat prezența la cursurile de pregătire a Evaluării Naționale, organizate începând cu data de 2 iunie. Practic, deși aceste cursuri nu erau obligatorii, aproape trei sferturi dintre absolvenții de gimnaziu doresc să se reîntoarcă pentru două săptămâni, la școală, în încercarea de a mai recupera din recapitularea materiei, pierdută datorită suspendării, de la jumătatea lunii martie, a cursurilor. La fel, în cazul absolvenților de liceu, 2.301 elevi din totalul de 3.042 de elevi înscriși în clasele a XII-a anunțând că vor participa la pregătire. Pentru pregătirea efectivă a elevilor sunt implicate aproape 800 de cadre didactice, profesorii disciplinelor de examen, care vor trebui să facă față unei adevărate provocări, susținerea acestor ore în condiții de distanțare, asigurând disciplina în sălile de clasă, dar și predarea în grupuri restrânse, de câte 10 elevi, ceea ce înseamnă mai multe ore zilnic, de stat la școală. Pe lângă aceștia, este implicat întreg personalul nedidactic din unitățile de învățământ, implicat în asigurarea și supravegherea accesului în școli și a traseelor elevilor spre sălile de clase, ori dezinfectarea obligatorie a spațiilor, precum și profesori de la alte catedre, pentru a asigura supravegherea elevilor pe toată durata șederii în unitățile școlare.

Cât despre unităile de învățământ, acestea sunt pregătite să-și întâmpine elevii, atât în sesiunea premergătoare a exemenelor naționale, cât și la desfășurarea efectivă a acestora. „În ultima perioadă a fost o mobilizare generală extraordinară a tuturor factorilor implicați de la nivelul unităților de învățământ, a autorităților publice și a celor sanitare, pentru a putea asigura desfășurarea procesului de învățământ în deplină siguranță în această perioadă. Vorbesc aici nu doar de unitățile din mediul urban ori din centrele de comună, ci și de cele din cele mai îndepărtate colțuri ale județului, astfel că pot spune că toate școlile și liceele vasluiene sunt pregătite să facă față acestei provocări care ne așteaptă – susținerea examenelor naționale în condiții speciale, datorate pandemiei de covid 19, cu încercarea de a limita la maxim riscul de transmitere a bolii. Sperăm să nu apară probleme, deoarece s-a muncit foarte mult pentru pregătirea școlilor pentru această perioadă excepțională”, a declarat prof. Gabriela Plăcintă, inspectorul general al ISJ Vaslui.

Aceasta a anunțat că, în toate spațiile școlare a fost efectuată o dezinfecție temeinică, iar această operațiune se va efectua în continuare zilnic, la sfârșitul fiecărei sesiuni de pregătire și sunt pregătite toate materialele necesare desfășurării în bune condiții a activității. În afara celor circa 300.000 de măști de protecție transmise în teritoriu de către Ministerul Educației, multe unități școlare, cu sprijinul autorităților locale, și-au achiziționat propriile stocuri de măști. De asemenea, au fost demarcate culoarele de circulație a elevilor și cadrelor didactice precum și locurile în bănci, chiar cu etichete nominale, păstrându-se distanța minimă obligatorie. În curțile școlilor au fost desemnate locuri special semnalizate pentru ca elevii să păstreze distanța minimă de 1,5 – 2 metri. Nu a fost uitat nici triajul epidemiologic obligatoriu la intrarea în unitățile de învățământ, asigurat cu personalul cabinetelor medicale din școli, acolo unde acestea există, sau cu ajutorul asistenților medicali comunitari sau personal al cabinetelor de medici de familie, acolo unde a fost nevoie. Fiecare școală a achiziționat termoscanerele necesare măsurării temperaturii elevilor și cadrelor didactice.

„Doresc să mulțumesc tututor directorilor, profesorilor, întregului personal din unitățile de învățământ, primarilor, autorităților publice și celor sanitare care au înțeles să facă tot ce este posibil pentru ca elevii să fie primiți în sălile de clasă în condiții de siguranță”, a mai declarat prof. Gabriela Plăcintă, inspectorul școlar general al județului Vaslui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.